Definiție, apariție și frecvență

CE ESTE DEPRESIA POSTNATALĂ?

Depresia postnatală este o formă a depresiei clinice care afectează în special femeile după ce nasc. Mai este cunoscută și sub numele de depresie postpartum sau depresie puerperală, mai ales în articolele de specialitate.

APARIȚIE și DURATĂ

Depresia postnatală apare de obicei în prima lună până la a 6-a lună după naștere, dar poate să apară și după luna a 6-a. . Fără tratament, boala poate dura aproximativ 7 luni şi poate continua un an. Doar 4% din cazurile de DPP persistă mai mult de 12 luni. Tratamentul prompt este important atât pentru mamă, cât și pentru copil. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă.

FRECVENȚĂ

Aproximativ 1 femeie din 10 are depresie postnatală după naștere.

În ultimii 50 de ani frecvența a crescut de la 8 % în 1950 la 27 % în 2006.

Cauze și contexte favorizante

CAUZE

Cauzele apariției depresiei postnatale nu se cunosc în mod exact.  Este  vorba de acțiunea concomitentă a mai multor factori,  printre care:

- dezechilibrul hormonal și chimic din perioada de după naștere

- grad mare de oboseală și lipsa somnului

- stresul legat de îngrijirea unui nou-născut

In prezent, o atenție deosebită se acordă dezechilibrului hormonal ce are loc pe perioada sarcinii și după naștere. Se bănuiște că modificarea rapidă a nivelului de hormoni (estrogen, progesteron si tiroid) are un efect puternic asupra stărilor emoționale. De asemenea, se stie ca in primele 6 saptamani ce urmeaza nasterii, nivelul hormonului de stres - corticotropin, este mai scazut decat in mod normal. Nivelul scazut al acestui hormon, care actioneaza practic ca un obstacol impotriva stresului, este asociat cu diferite forme de depresie. Proaspete mamici cu acest nivel hormonal foarte scazut sufera cel mai mult de depresie.

CONTEXTE  FAVORIZANTE

Deși cauzele apariției depresiei postnatale nu sunt cunoscute în totalitate, există  un grad mai mare al frecvenței de apariție la femeile care:

  • au mai avut depresii sau episoade depresive
  • au avut în familie cazuri de depresii
  • au trăit evenimente stresante în timpul sarcinii: pierderea unei persoane dragi, abuzuri, accident, boală proprie sau a unui membru al familiei, pierderea locului de muncă (inclusiv a partenerului), lipsuri financiare, aflarea unui diagnostic grav,  etc.
  • sindrom premenstrual accentuat sau sever
  • sunt singure sau au un partener abuziv sau probleme în căsnicie
  • nu au un suport acasă
  • au un copil nedorit sau neplanificat
  • sau un copil cu probleme sau născut prematur
  • și-au pierdut mama când erau copii
  • au copii cu colici severe care plâng tot timpul.
  • fumează
  • au un venit financiar foarte scăzut
  • sunt lesbiene sau bisexuale
  • suferă de boli mentale cum ar fi: schizofrenie, autism, tulburare bipolară

*Unii susțin că operația de cezariană crește riscul apariției DPN, însă acest lucru nu a fost confirmat de studii statistice.

Simptome și grade

SIMPTOME

Mai mult de jumatate dintre femei au simptome legate de dispozitie in primele doua saptamini dupa nastere. In cazul majoritatii femeilor simptomele dispar in urmatoarele doua saptamini.

Simptomele DPN pot fi prezente timp de cateva saptamani (cel puțin 2) sau chiar luni și pot fi o continuare sau o agravare a tristeții postpartum sau pot apărea mai târziu după naștere sau pierderea sarcinii. În unele cazuri, simptomele pot atinge un vârf după o creștere continuă de 3-4 luni:

Fzice:

  • Tulburnări ale somnului (trezit prea devreme, adormit foarte greu)
  • Scăderea libidoului
  • Modificari de apetit (anorexie sau bulimie)
  • Oboseală, lipsa energiei
  • Scădere sau creştere în greutate
  • Agitaţie sau lentoare psihomotorie
  • Modificări în felul de a merge şi a vorbi
  • Lene, amețeală
  • Plâns foarte facil

 

Emoționale:

  • Tristete care persista de-a lungul zilei, fiind un obstacol în a avea grijă de copil
  • Dispoziţie depresivă 
  • Lipsa bucuriei atunci când există motive
  • Interes scazut fata de activităţile care în trecut generau plăcere
  • Senzație de gol interior
  • Sentimente de lipsă de valoare și lipsă de speranță
  • Sentimentul de incapacitate de a iubi propriul copil sau/și partenerul
  • Sentiment de vinovatie / culpabilitate legate de incapacitatea de a avea grijă de copil
  • Atacuri de panică (uneori)

 

Sociale:

  • Izolare
  • Lipsa interesului față de activități sociale (uneori și față de copil)

 

Comportamentale:

  • Dificultăți de concentrare a atenției
  • Probleme de memorie
  • Gânduri negative despre diverse situații
  • Gânduri despre moarte și idei de sinucidere

 

Cognitive:

  • dificultăți de concentrare a atenției
  • probleme de memorie
  • gânduri negative despre diverse situații
  • gânduri despre moare și sinucidere. Unele femei cu depresie postpartum au ginduri înfricosatoare că îşi vor răni bebelusul; acestea par sa fie mai degraba temeri decit dorinte de a face rau.

 

GRADELE DEPRESIEI

Depresia poate avea 3 grade: ușoară, moderată și severă.

Depresia ușoară este diagnosticată dacă există o lipsă de energie și o pierdere a plăcerii de a face lucruri și alte 3 simptome, dar realizarea activităților zilnice nu este afectată.

Depresia moderată este diagnosticată atunci când sunt exprimate 5 sau 6 simptome, pe lânga pierderea interesului și plăcerii și lipsa de energie. De asemenea, activitățile zilnice sunt executate cu greutate.

Depresia severă este diagnosticată atunci când există mai mult de 7 simptome prezente. Persoana este într-o stare disfuncțională severă, nu este capabilă să desfășoare activitățile zilnice, are sentimente profunde de vină și lipsă de speranță și chiar gânduri suicidale.

Diagnostic

Diagnosticul de depresie postnatală se pune de obicei de către medicul psihiatru pe baza informațiilor obținute din:

1. Evaluare medicală, analize (Pentru a elimina alte cauze fiziologice, cum ar fi problemele cu tiroida. Nivelurile scăzute ale glandei tiroide pot cauza simptome similare depresiei: depresia de stare, pierderea interesulu pentru diferite activități, oboseală, dificultate în concentrare, probleme cu somnul și creștere în greutate)

2. Evaluare psihiatrică:

3. Intervievarea celorlalți membri ai familiei

4. Discuții sau citirea documentelor primite de la alti medici sau psihologi care cunosc cazul

 

Printre instumentele folosite de medicii psihiatri se află și:

1. Edinburgh Postnatal Depression Scale. Este vorba de 10 întrebări, fiecare cu 4 variante de răspuns care se referă la ultimele 7 zile și este completată de femeia care prezintă simptomele.

2. Hospital Anxiety and Depression Scale (HADS) în care pacienții au de ales un răspuns din patru variante pentru fiecare din cele 14  întrebări din chestionar, cu privire la sentimentele lor. 7 din ele se referă la anxietate (A), 7 se referă la depresie (D).

3.  Patient Health Questionnaire (PHQ-9) - Qucik Depression Assessment în care pacientul are de răspuns la 9 întrebări legate de stare lui  evaluând frecvența apariției lor în ultimele 2 săptămâni prin răspunsuri precum: niciodată, câteva zile, mai mult de jumătate din zile, aproape în fiecare zi.

Uneori persoana în cauză poate să își facă singură  o auto-evaluare preliminară, răspunzând la următoarele 2 întrebări (care inițial au fost formulate pentru medicii de familie ca să le adreseze tuturor pacienților astfel încât să nu mai ignore cazurile de depresie):

  1. În ultima lună ai avut des sentimentul că ești la pământ, depresivă sau fără speranță?
  2. În ultima lună ai avut des un interes scăzut pentru a face lucruri  sau le-ai făcut fără nici o plăcere?  

Dacă există un răspuns afirmativ la oricare din întrebări, se continuă cu următoarea?

      3. Există ceva ce simți că ai avea nevoie sau simți că ai nevoie de ajutor?

Prevenire

Pentru a micșora probabilitatea de apariție a depresiei postnatale, poți acționa asupra unor factori:

  • Vorbește cu cineva despre ceea ce simți
  • Adresează-te medicului de familie / asistentei pentru îngrijorările pe care le ai priving îngrijirea copilului
  • Fă-ți analizele medicale
  • Implică-ți partenerul în îngrijirea celui mic
  • Ține un jurnal
  • Fă exerciții fizice în mod regulat (mers pe jos, cel puțin)
  • Ieși la aer cât mai des sau măcar aerisește camerele
  • Lasă lumina și razele soarelui să pătrundă în casă
  • Redu vizitele musafirilor dacă asta te obosește
  • Angajează pe cineva care să te ajute sau cheama o prietenă sau o rudă
  • Nu încerca să faci prea multe lucruri: mâncare, curat, alăptat, cumpărături, etc. eventual și job. Deleagă sarcinile!
  • Odihnește-te cât mai des
  • Mănâncă suficient și regulat. Dacă e nevoie, apelează la suplimente nutritive
  • Petrece timp doar cu tine, făcând ceva ce îți place în timp ce copilul doarme sau stă altcineva cu el
  • Ieși în oraș cu partenerul tău sau cu o prietenă, schimbă mediul, fă ceva ce îți plăcea să faci
  • Evită alcoolul și cofeina, chiar dacă nu alăptezi

 

Tratament

Depresia postnatală se poate trata prin mai multe căi concomitente:

  • Tratament medicamentos prescris de medicul psihiatru
  • Psihoterapie individuală
  • Terapie de grup sau grupuri de suport
  • Discuții cu alte mămici aflate în aceeași situație sau care au trecut prin DPN în trecut
  • Susținere din partea familiei, rudelor, prietenilor
  • Ajutor pentru treburile casnice și/sau pentru îngrijirea copilului

Tratament medicamentos:

În tratamentul depresiei sunt folosite 3 tipuri de medicamente:

-          Antidepresivele triciclice (TCA)

-          Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI)

-          Inhibitorii de monoaminoxidază

Antideprepresivele funcționează prin schimbarea nivelului anumitor substanțe chimice din creier numite neurotransmițători. În mod normal, acestea transmit semnale de la o celulă nervoasă la alta, dar în depresie unele dintre ele nu funcționează optim iar antidepresivele cresc nivelul acestor substanțe.

Tratamentul cu antidepresive începe de obicei cu TCA sau SSRI. Durează 10 până la 14 zile pentru ca medicamentul să înceapă să aibă efect și 6 până la 8 săptămâni să aibă efect complet. Dacă nu observi beneficii în această perioadă, mergi din nou la medic – e posibil să îți scrie un alt tip de medicamente, fiindcă oameni diferiți reacționează mai bine la medicamente diferite. Când începi să le iei prima dată, pot să apară efecte secundare precum senzație de uscăciune a gurii sau somnolență care vor dispare într-o săptămână sau două. De asemenea, antidepresivele trebuiesc luate o perioadă îndelungată, cel puțin 6 luni după ce simptomele au dispărut și e important să discuți cu medicul curent înainte de a le întrerupe.

Antidepresivele se prescriu în depresia postnatală doar în cazurile de depresie severă, fiindcă deși există antidepresive care trec foarte puțin în laptele matern, efectele nu sunt pe deplin cunoscute, astfel că de cele mai multe ori se recomandă întreruperea alăpătării pe timpul administrării. Încă nu au fost create și promovate antidepresive sigure  pentru perioada de sarcină sau pentru cea de alăptare!

 

Medicamentele pot și sunt eficiente în eliminarea multor simptome ale depresiei, dar niciodată nu vor furniza oamenilor abilități mai bune de a-și rezolva problemele, abilități de a face față greutăților, abilități de gândire clară și de raportare pozitivă la sine sau abilități de comunicare și relaționare pozitivă cu ceilalți. Pentru asta e nevoie de psihoterapie.

Psihoterapie

PSIHOTERAPIA INTERPERSONALĂ

Psihoterapia interpersonala (IPT) a fost dezvoltata initial de Gerald Klerman si Myrna Weissman, ca o psihoterapie scurta pentru depresie. De obicei implică o serie de 20 de ședințe săptămânale de câte o oră și se concentrează pe 1-2 puncte cheie care au legătură cu depresia. Astfel, pacientul nu este lăsat să vorbească despre orice, ci este constrâns să se rezume la anumite probleme stabilite inițial în timpul primelor 1-3 ședințe de evaluare.  Acestea sunt legate de probleme interpersonale: conflicte, tranziții de rol,  frustrări, anxietăți.  IPT se concentrează pe relațiile interpersonale din prezent, nu pe cele din trecut.

IPT nu incearcă să identifice în mod sistematizat distorsiunile de gândire și nici nu încearcă să ajute pacientul să dezvolte modalități alternative de a gândi. Terapeutul doar atrage atentia asupra acelor gânduri care interferă cu relațiile interpersonale ale pacientului.  Scopul este de a schimba relațiile și nu modul specific de a gândi asociat cu depresia, acesta din urmă fiind considerat un simptom al depresiei care va fi înlăturat indirect prin îmbunătățirea relațiilor.

 

PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ


O altă terapie care se aplică în tratamentul depresiei postnatale este psihoterapia cognitiv-comportamentală. Aron Beck, creatorul terapiei cognitiv-comportamentale a emis ipoteza că gândurile negative au un rol central în menținerea depresiei, pornind de la premisa că această stare rezultă din modul lipsit de logică în care pacienții gândesc despre ei înșiși, despre lumea exterioasă și despre viitor. Aceste gânduri au ca teme principale: sentimentul eșecului, respingerea din partea celorlalți, autodevalorizarea, exagerarea dificultăților, etc.
Obiectivul psihoterapiei cognitiv - comportamentale este să contracareze gândurile, amintirile și convingerile negative care mențin depresia și fac persoana vulnerabilă. Sedintele initiale sunt folosite pentru colectarea de informatii despre istoria personală  a clientului și stabilirea unui contract verbal privind durata terapiei. Apoi, pacientului  i se explică modelul cognitiv, i se arată cum modul de a gândi îi influențează  stările emoționale folosind exemple furnizate chiar de el. Ulterior, pacientul este învățat să gândeasca mai rațional și să găseasca soluții la problemele, combinând psihoterapia cu educația, folosindu-se adesea teme pentru acasă ca într-o relație de tipul profesor-elev. Psihoterapia cognitiv-comportamentală nu este interesată aproape deloc de trecutul clientului, și nici nu ia în calcul influența inconștientului clientului.

 

PSIHOTERAPIA NEUROLINGVISTICĂ

 

Psihoterapia neurolingvistică (NLPt)  este o formă de psihoterapie ce îşi are originea în principiile şi tehnicile Programării Neurolingvistice. NLP a pornit de la modelarea a trei psihoterapeuţi de succes: Fritz Pearls (părintele gestaltterapiei),  Virginia Satir (creatoarea terapiei de familie) şi Milton Erickson (părintele hipnozei ericksoniene) şi consideră că persoanele au resurse necesare de a face faţă problemelor cu care se confruntă, doar că nu au strategiile cele mai eficiente de a le accesa atunci când au nevoie.

 

În relație cu depresia, psihoterapia  neurolingvistică (NLPt) ia în considerare gândurile persoanei depresive, dar și stările pe care le induc aceste gânduri, imaginile pe care și le face în minte persoana respectivă, credințele ei despre ea însăși, despre ceilalți și despre lume în general, cât și istoria personală și contextul în care aceasta trăiește și relaționează.

 

Astfel, NLPt  arată că oamenii realizează distorsionări ale gândirii grupate în 3 categorii: eliminare, deformare, generalizare. „Metamodelul” este instrumentul prin care  analizăm structura gândurilor  prin cele 14 categorii care se regăsesc de regulă în formulările verbale folosite de către client.

Deși NLPt se concentrează în special pe prezent și viitor, ia în seamă stările persoanei respective, atât în momenul actual, cât și în trecut. De multe ori e posibil ca o stare actuală să fie reactivarea unei stări trăite în trecut. Astfel se ajuge la lucrul pe „linia timpului” pentru a identifica starea iniţială şi, dacă e cazul, a rezolva situaţia de atunci. Declanşatorii stării din prezent se numesc „ancore” şi se pot identifica ancorele care duc la stări negative, dar în acelaşi timp se pot crea ancore care duc automat la stări pozitive. Astfel clientul este abilitat să aplice în viaţa de zi cu zi tehnici învăţate în şedinţele de psihoterapie, nu doar să aştepte următoarea şedinţă pentru a-şi rezolva problemele.

Specific NLPt este că se lucrează mult cu imaginile pe care oamenii  le construiesc în mintea lor în timp ce gândesc, nu doar cu structura propriilor gânduri.  Fiecare gând şi fiecare stare este însoţită de imagini, fie că ne dăm seama de ele, fie că nu. De fapt, NLPt ia în considerare toate sistemele senzoriale:  vizual, auditiv,kinestezic,  gustativ, şi olfactiv şi poate intervini activ în schimbarea acestora în direcţia care sprijină obiectivul clientului. Astfel imaginile se pot face mai mici sau mai mari, alb-negru sau colorate, mai aproape sau mai îndepăratate. O voce putem să o facem mai rară sau mai rapidă, mai înceată sau mai tare, putem să –i schimbăm tonul, etc.  De exemplu, o persoană deprimată, în timp ce gândeşte negativ e posibil să aibă în minte o imagine foarte mare a aspectelor negative,  foarte colorată şi foarte aproape de ea sau poate chiar se şi vede că face parte din ea. Iar dacă terapeutul îi cere să se gândească la un lucru pozitiv din viaţa ei,  să vadă o imagine mică, la distanţă, alb-negru, iar persoana să nu facă parte din ea. Dacă reuşim să „schimbăm submodalităţile” adică să facem ca imaginea negativă să devină alb-negru, îndepărtată şi mică şi peresoana să o privivească  asemenea ecranului  unui televizor îndepărat, iar imaginea pozitivă să o facem mare, aproape, colorată şi persoana să facă parte din ea, automat, starea şi gândurile ei se vor schimba.

Psihoterapia neurolingivistică lucrează în acelaşi timp cu conştientul clientului, dar şi cu inconştientul lui prin metafore şi hipnoză deoarece unele convingeri limitative care împiedică clientul să se dezvolte în direcţia dorită au originea în inconştient şi uneori nu e suficient doar lucrul cu structura gândurilor şi imaginile mentale pe care clientul poate lucra conştient. Această abordare asigură o probabilitate mai mare a succesului psihoterapiei neurolingvistice.

O discuție între specialiști despre tehnicile NLP potrivite în lucrul cu depresia postnatală găsiți aici:

http://www.nlpconnections.com/forum/1198-post-natal-depression.html

Iar aici o mărturie a unei mămici ce a suferit o perioadă de 3 ani jumate de sindrom de stress posttraumatic în urma nașterii, despre cum și-a revenit printr-o intervenție NLP

http://www.birthtraumaassociation.org.uk/publications/I_love_daffodils.pdf

Ce să faci dacă ai depresie postnatală?

  • Vorbește cu cineva despre ceea ce simți
  • Fii conștientă că depresia postnatală este o boală foarte comună.
  • Vorbește cu un specialist despre modurile în care poți avea parte de ajutor.
  • Oprește-te din a gândi că nu ești o mamă bună. Perioada de după naștere este pentru oricine o perioadă foarte solicitantă.
  • Redu activitățile pe care ai vrea să le faci.
  • Acceptă sau cere ajutor. E ok să nu fii capabilă să te ocupi de toate lucrurile așa cum făceai înainte. Să ai un copil mic este stresant pentru oricine.
  • Profită de perioadele când copilul doarme ca să dormi și tu. Sau planifică astfel de perioade (cineva poate scoate copilul afară cu căruciorul, de exemplu)
  • Mănâncă sănătos și regulat pe cât posibil
  • Implică-ți partenerul în îngrijirea celui mic
  • Încearcă să găsești timp doar pentru tine și partener
  • Vorbește cu mame de bebeluș de aceeași vârstă cu al tău
  • Informează-te despre depresia postnatală
  • Fă terapie și participă la grupuri de suport, dacă ai unde.
  • Ține minte că nu e vina ta că ai depresie postnatală

Sfaturi pentru partener, familie și prieteni

Dacă partenera ta are depresie postnatală:

  • Ascult-o fără să o judeci, fără să o critici.
  • Informează-te despre depresia postnatală.
  • Dă-i voie să plângă și să își exprime sentimentele. (Dacă plânge continuu mai mult de 6 ore, apelează la medic!)
  • Nu-i spune că o să treacă de la sine fără să facă nimic.
  • Nu-i spune căte motive are să fie bucuroasă: "Ai o casă, un copil sănătos, un soţ care te iubeşte" - ştie şi ea, cognitiv, câte motive de bucurie există, dar tocmai asta e problema, că ea nu se poate bucura de ele. Dacă i le mai spui şi tu, sentimentul ei de vinovăţie se va intensifica şi mai mult.
  • Ţine minte că nu e alegerea ei să se simtă aşa.
  • Încearcă să stai cât mai mult cu ea (încearcă să nu stai peste program la servici sau să fii ocupat cu alte activităţi).
  • Organizează timp doar pentru voi doi. Ţine minte că libidoul este scăzut în această perioadă, aşa că nu insista pentru relaţii sexuale decât dacă observi că şi ea îşi doreşte asta.
  • Asigur-o că vei fi alături de ea şi că o accepţi aşa cum e. Una din fricile cele mai mari ale femeii ce suferă de depresie postnatală e că va fi părăsită de partener fiindcă nu mai e la nivelul aşteptărilor iniţiale.
  • Oferă-te să o ajuţi la treburile casnice şi la cele ce ţin de îngrijirea copilului sau angajează pe cineva, nu avea pretenţia de la ea să le îndeplinească.
  • Însoţeşte-o la consultaţiile medicale sau ai grijă să meargă însoţită de cineva cât mai apropiat de ea
  • Dacă are de luat un tratament de la medic, asigură-te că a înţeles necesitatea acestuia şi că e de acord să îl ia. Chiar şi dacă îşi exprimă acordul, fii lângă ea atunci când le ia (dar fără să se simtă supravegheată).
  • Dacă depresia este majoră şi există riscul de a-şi face rău, ascunde toate obiectele ascuţite sau substanţele periculoase din casă şi fă în aşa fel încât să fie mereu cineva în preajma ei.
  • Citeşte cărţi sau vizionează filme cu teme similare (de exemplu cartea şi filmul Blandeţea nopţii - Francis Scott Fitzgerald care prezintă viaţa unui medic psihiatru a cărui soţie suferă de o boală psihică sau filmul Helen despre o profesoara de muzică, mama a două fete, ce suferă de depresie).

Depresia în timpul sarcinii

În afară de despresia postnatală, mai poate exista și depresia în timpul sarcnii.

Apariție:

Este întâlnită mai ales în primul trimestru și în al treilea trimestru al sarcinii și este mult mai frecventă decât se crede.

Cauze:

Apariția ei poate fi favorizată de schimbările hormonale, pierderi de sarcini anterioare, tratamente pentru fertilitate, cazuri de depresie în familie, evenimente stresante.

Simptome:

Are aproximativ aceleași simptome ca și depresia postpartum:

  • Oboseală și iritație permanentă
  • Stări de nefericire, tristețe
  • Plâns aproape din orice și foarte mult timp
  • Lipsa energiei și a motivaței
  • Pierderea interesului față de activitățile care îți făceau plăcere
  • Sentimentul inutilității, vinovăției, nesiguranței
  • Probleme de memorie sau concentrare
  • gânduri negative
  • dezinteres față de propria persoană
  • lipsa poftei de mâncare
  • tulburări de somn

Ce să faci dacă ai depresie în sarcină sau ca să preîntâmpini depresia:

  • Discută cu partenerul despre îngrijorările tale
  • Vorbește cu alte viitoare mămici aflate în aceeași situație
  • Odihnește-te cât mai mult
  • Evită situațiile stresante (discuții în contradictoriu, examene importante, etc)
  • Amână mutările, plecările din țară sau alte schimbări bruște ale mediului
  • Acceptă faptul că schimbările survenite în sarcină sunt inerente
  • Nu uita că greutățile din această perioadă sunt temporare: faptul că te miști greu, că e dificil să te încălți, că mergi des la baie, că nu mai poți căra lucruri, că obosești repede.
  • Căută-ți o ocupație care să îți placă, mai ales dacă nu mai mergi la servici – ca îți ocupi timpul și ca să te simți utilă.
  • Nu te simțiți vinovată că nu mai ești ca înainte.
  • Evită  sau rarește contactele cu persoane care vă indispun, chiar dacă fac parte din familie.
  • Mănâncă sănătos (legume, fructe).
  • Fă plimbări pe jos sau ieși cât mai mult la aer.
  • Fă exerciții fizice ușoare.
  • Scrie un jurnal.

*Dacă simptomele durează mai mult de 2 săptămâni sau se agravează progresiv, apelează la medicul de familie sau la un medic specialist. Ulterior poți face ședințe individuale de psihoterapie sau psihoterapie de grup. În acest caz antidepresivele nu sunt indicate datorită influențelor negative pe care le pot avea asupra dezvoltării normale a copilului.

 

Baby-blues (tristețe postpartum)

În afară de depresia postnatală, mai poate exista și tristețea postnatală sau baby-blues.

Apariție:

Baby-blues este foarte des intalnita si este cea mai bine cunoscuta reactie psihologica postnatala . Starea este comună după naștere, jumatate  până la trei sferturi dintre femei au temporar stări de tristețe, alternind cu stari de fericire după naștere.

De obicei apare brusc in cea de a 3-a sau a 4-a zi după naștere și poate dura de la câteva ore până la câteva săptămâni. De obicei atinge un maxim în ziua a 4-a și dispare în mai puțin de 2 săptămâni, când modificările hormonale se atenuează.

Este mai întâlnită în cazul femeilor care au născut pentru prima dată sau care au avut probleme cu sindromul premenstrual.

Cauze:

Există mai multe cauze, unele sunt emoționale, altele sunt biologice. După nașterea copilului au loc modificări hormonale bruște. Hormonii care au fost necesari în timpul sarcinii scad rapid, iar cei care sunt necesari pentru producerea laptelul matern, cresc imediat. Aceste schimbări bruște pot cauza starea de tristețe postpartum.

Multe mame nu se așteaptă și nu sunt pregătite pentru oboseala de după naștere care ar dispărea doar prin odihnă și liniște. Însă foarte puține mame au parte de așa ceva deoarece sunt foarte ocupate cu îngrijirea celui mic și astfel oboseala crește, fiind însoțită și de tristețe.

Uneori copilul are probleme de sănătate sau doar are colici sau dificultăți în alăptare ceea ce face ca mama să devină tensionată și anxioasă.

 

Simptome:

  • Plâns aparent fără motiv
  • Nervozitate
  • Irascibilitate
  • Nerăbdare
  • Agitație
  • Stare de tristețe
  • Imposibilitatea de a se bucura
  • Îngrijorări pentru probleme minore
  • tulburări de somn
  • oboseală, letargie, nivel scăzut de energie

Nu necesită tratament medicamentos.

Sindromul de stres posttraumatic

În afară de depresia postnatală, mai poate exista şi sindromul de stress posttraumatic.

Se estimează că în Marea Britanie 10 000 de femei dezvoltă sindrom de stress posttraumatic după naştere şi 200 000 de femei se simt traumatizate după ce au dat naştere unui copil.

Sindromul de stress posttraumatic  (PTSD) apare după naștere şi este termenul folosit pentru a descrie un set de reacții normale față de o experiență traumatică, înfricoșătoare sau rea. Este un efect care apare ca urmare a trăirii directe a unei experienței ameninţătoare sau a asistării la un eveniment amenințător.

În categoria de "eveniment ameninţător" intră de obicei războaie, dezastre naturale, atacuri teroriste, accidente sau atacuri violente asupra persoanei. Totuși, o experiență traumatică poate fi orice experiență ce implică amenințarea cu moartea sau cu serioase leziuni ale propriei persoane sau ale altora (nou-născutul de exemplu), deci și nașterea cu probleme poate fi considerată experiență traumatică ce generează sindrom de stress posttraumatic.

 

Caracteristicile PTSD:

 

  • Trăirea unei experiențe ce implică amenințarea cu moartea sau serioase leziuni
  • Un sentiment de frică intensă sau oroare față de acea experiență
  • Persistența re-trăirii acelui eveniment prin amintiri recurente, flashback-uri și coșmaruri
  • Evitarea a orice are legătură cu trauma, inclusiv a vorbi despre (deși unele femei vorbesc obsesiv despre ea)
  • Dificultăți de somn și concentrare
  • Furie, iritare și hipervigilență
  • Sentimentul de a se simți fără speranță, de a fi acaparat de eveniment

 

Factori ce favorizează apariţia PTSD:

  • Naştere foarte lungă sau foarte dureroasă
  • Inducerea naşterii
  • Naşterea cu ajutorul instrumentelor (forceps sau vacuum)
  • Sentimentul lipsei de control
  • Prea multe intervenţii medicale
  • Naştere sau ceraziană de urgenţă
  • LŞipsa de informaţii sau explicaţii
  • Lipsa de intimitate
  • Sentimentul de pierdere a demintăţii
  • Frică pentru sănătatea bebeluşului
  • Îngrijire postnatală precară
  • Atitudini ostile ale oamenilor din jur
  • Sentimentul de a nu fi auzit şi luat în seamă
  • Lipsa consimţământului în ce priveşte procedurile medicale
  • Traume anterioare (în copilărie, violenţă, etc.)

 

 Efecte:

  • Femeile care au PTSD se simt izolate şi detaşate de alte mame fiindcă nu au aceeaşi percepţie vis-a-vis de naştere
  • Au dificultăţi în a-şi aminti părţi din naştere
  • Pot avea probleme de alăptare
  • Au o stare anxioasă sau depresivă
  • Nu se pot face auzite în societate fiindcă societatea nu înţelege psihologia naşterii şi se aşteaptă ca ele să treacă foarte repede chiar şi peste o naştere cu probleme (doar au un copil sănătos, nu?)
  • Nu găsesc suport pentru că celelalte mame care nu au avut o naştere traumatică nu înţeleg cum o naştere te poate afecta negativ atât de mult
  • Izolarea face ca femeile cu PTSD să sufere singure şi să devină şi mai depresive, simţindu-se mai slabe decât celelalte fiindcă nu reuşesc să uite experienţa negativă a naşterii.
  • Apar sentimente de vină şi ruşine.
  • În timp, relaţiile de familie se deteriorează.
  • Femeia poate evita relaţiile sexuale şi se fereşte de o nouă sarcină de frica de a nu se repeta aceeaşi experienţă traumatizantă.
  • Femeia poate avea dificultăţi în a crea şi a menţine un contact profund cu bebeluşul ei, fiindcă acesta îi aduce aminte de experienţa traumatizantă a naşterii.

*Uneori şi taţii care au asistat la o naştere traumatizantă pot suferi de sindrom de stress posttraumatic.

 

Ce să faci dacă ai PTSD?

  • Vorbeşte cu medicul curent despre ceea ce trăieşti şi simţi
  • Dacă e necesar, ia tratament.
  • Fii conştientă de limitările tale, nu încerca să faci prea multe.
  • Nu te învinovăţi.
  • Fă-ţi timp pentru tine. Relaxează-te.
  • Stabileşte o rutină zilnică.
  • Mânăncă sănătos. Consultă un nutriţionist dacă ai nevoie.
  • Fă psihoterapie.

 

Tulburare de panică și anxietate postpartum

Tulburarea de panică și anxietate postpartum afectează 4 % până la 6% dintre femei aflate în perioada postnatală, deși unele s-ar putea să nu fie conștiente de prezența acesteia.  Femeile pot suferi doar de această tulburare sau în combinație cu depresia postpartum.

Multe din proaspetele mămici își fac griji în legătură cu copilul nou-născut și cu toate noile responsabilități care apar o dată cu el. Femeile care suferă de tulburare anxioasă și /sau panică postpartum se îngrijorează în mod excesiv și aceste îngrijorări le afectează negativ abilitatea de a se ocupa eficient de copil și stabilirea legăturii între mamă și copil.

Deși este asemănătoare tulburărilor care apar în rândul populației generale, anxietatea și/sau panica postnatală se diferențiază de celalte prin faptul că are ca subiect principal copilul.

Femeile pot experimenta atacuri de panică, anxietate copleșitoare sau chiar agorafobie (frica de spații deschise sau publice). Frica de a experimenta un atac de panică este atât de mare încât se simt nervoase, agitate, tensionate. Însă a avea un singur atac de panică nu înseamnă neapărat că suferi de tulburare de anxietate sau panică postpartum.

Cauze:

Nu se cunosc cauzele apariției acestei tulburări. Unii experți cred că se datorează activiății suplimentare a sistemului noradrenergic și serotoninic în creier, ceea ce duce la o activitate crescută a neurotransmițătorilor, care acționează ca un declanșator pentru atacul de panică.

Alți experți cred că există o predispoziție genetică a femeilor care dezvoltă o astfel de tulburare.

Alții susțin că anxietatea este un comportament învățat care se intensifică în condiții de stress.

Simptome:

Tulburarea poate să apară  la câteva zile de la naștere, dar și progresiv în primul an după naștere, având următoarele simptome:

  • Presimițire amestecată cu teamă
  • Tulburări de concentrare și memorare
  • Dificultăți în realizarea sarcinilor zilnice
  • Dificultăți în luarea deciziilor
  • Insomnie
  • Dificultăți de a se relaxa
  • Sensibilitate la zgomot
  • Îngrijorări repetate
  • Bruște izbucniri în lacrimi
  • Palpitații
  • Disconfort abdominal
  • Oboseală
  • Senzație de greutate pentru timp îndelungat
  • Lipsa apetitului
  • Posibil gânduri suicidale
  • Atacuri de panică

Atacul de panică se referă la epsiodul subit de anxietate în care predomină simptomele somatice, însoțite de frica de o urmare gravă. Caracteristici importante ale atacului de panică sunt creșterea rapidă a anxietății, răspunsul somatic sever și frica de un deznodământ sinistru.

Semnele unui atac de panică includ cel puțin 4 din cele 14 de mai jos:

  • Respirații scurte
  • Senzație de strangulare
  • Durere în piept sau discomfort
  • Palpitații la inimă sau creșterea ritmului cardiac
  • Tremurături sau frisoane
  • Valuri de căldură sau senzația de frig
  • Transpirații
  • Amorțeli sau furnicături
  • Stare de leșin, nesiguranță și amețeală
  • Greață sau suferință abdominală
  • Depersonalizare sau derealizare (a se simți îndepărtat sau dezorientat față de lume)
  • Teama de a nu-și ieși din minți sau de a face lucruri necontrolate
  • Sentimentul de a se ruina
  • Senzația iminentă de pierdere sau moart

Factori de risc:

Femei care au o istorie familială a atacurilor de panică sau a stărilor de anxietate.

Tratament

Este foarte important ca femeile care suferă de tulburare de panică să primească ajutor medical. Lăsată netratată, tulburarea afectează capacitatea de a face față în mod eficient noilor responsabilități și poate avea efecte negative asupra relației cu copilul.

De obicei pacienții răspund bine la psihoterapie, dar se apelează și la tratamentul medicamentos în cazul căruia se administrează medicamente anxiolitice. Acestea trebuiesc prescrise însă doar câteva săptămâni deoarece administrarea îndelungată creează dependență.  Cu terapie corespunzătoare, multe femei sunt capabile să treacă peste tulburările de dispoziție postpartum și să trăiască fericite.

 

Tulburare obsesiv-compulsivă postpartum

Institutul Național de Sănătate Mentală raportează că 3 % dintre persoanele din Statele Unite suferă de tulburare obesiv-compulsivă (în care este inclusă și forma postpartum). Totuși, experții nu sunt siguri față de prevalența OCD în rândul proaspetelor mame, deși din experiența clinică se pare că numărul este destul de mare.

Tulburarea obsesiv-compulsivă  (OCD) se caracterizează prin gândire obsesivă, comportament compulsiv și diferite grade de anxietate, depresie și depersonalizare. Postpartum OCD  este de obicei  rezultatul instinctelor naturale protective ale mamei scăpate de sub control. Creierul începe să-ți arate fiecare lucru oribil care se poate întâmpla copilului tău. Imaginile sunt de obicei cumplite și dezgustătoare.

Există trei tipuri de OCD:

1.       Tulburarea obsesiv-compulsivă tradițională în care există gânduri obsesive care duc la o varietate de activități numite compulsiuni.

2.       Tulburare obsesiv-compulsivă pură în care există gânduri intruzive și persistente, fără compusiuni.

3.       Tulburare obsesiv-compulsivă responsabilă în care pacientul crede că dacă nu îndeplinește o compulsiune / constrângere se va întâmpla ceva rău altor oameni și astfel este însoțit de un sentiment de vină.

Deseori este însoțită de depresie postpartum și anxietate.

Cauze:

  • Cascada de hormoni eliberați de creier în timpul sarcinii și în timpul nașterii.
  • Sindrom premenstrual
  • Infertilitate anterioară
  • Stress în căsnicie
  • Dificultăți la naștere
  • Tulburări obsesiv-compulsive în istoria familială

 

Simptomele includ:

  • Gânduri intruzive sau imagini mentale care apare brusc de nicăieri. Gândurile obsesive pot lua forma unor cuvinte izolate, fraze su rime și sunt de obicei neplăcute și șocante pentru pacient. Imaginile mentale sunt scene vii impaginate de pacient adesea de un caracter violent. Deseori sunt despre bebeluș, despre sine însuși sau despre membrii familiei: deseori te simți vinovată, speriată sau dezgustată de aceste gânduri. Pot fi iraționale sau perfect logice. (În cazul gândurilor intruzive e nevoie de tratament!).
  • Obsesii despre griji sau frici (deseori că poți să o iei razna) care pun stăpânire pe mintea ta și pot duce chair la comportamente compulsive.
  • Comportament compulsive ( de exemplu, ascunderea cuțitelor pentru că îți amintesc de gândurile intruzive care-ți spun că ți-ai putea omorî copilul, refuzul de a face baie copilului tău singură pentru că ți-e teamă că ai să-l îneci)
  • Ruminații obsesive: dezbateri interioare cu argumente pro și contra
  • Ritualuri obsesive: activități mintale (număratul de exemplu) sau comportamente (spălatul pe mâini de 20 de ori pe zi sau mai mult)
  • Scăderea performanței în activitățile cotidiene
  • Anxietate
  • Deprimare sau oscilații ale dispoziției
  • depersonalizare (uneori)
  • Fobii obsesive (uneori): gânduri obsesive al căror conținut implică temeri

Ce să faci dacă ai tulburare obsesiv-compulsivă postpartum?
 

  • Relaxează-te. Și data viitoare când mai ai gânduri intruzive adu-ți aminte că ele sunt modalități prin care creierul tău protejează copilul de orice ar putea să se întâmple rău. Dar acele lucruri nu se vor întâmpla pentru că tu le recunoști ca fiind străine. Dacă nu le-ai recunoaște că te deranjează, atunci ai fi psihotică, dar nu ești, ești sănătoasă și le recunoști ca atare.
  • Dacă te ajută să le controlezi, poți să îți notezi gândurile în scris.
  • Simte-te liberă să râzi de compulsiile tale, mai degrabă decât să te simți vinovată  sau rușinată (Ei, ce ridicol! Abia m-am spălat pe mâini și-mi vine să mă spăl din nou!) Ele nu îți fac rău, dar sunt enervante, și le tot faci în speranța că anxietatea va dispărea și vei putea să îți vezi de viața ta mai departe fără ele.
  • Vorbește cu membrii familiei tale despre gândurile pe care le ei. Spune-le ce intenționezi să faci sau ce gânduri te deranjează , chiar dacă crezi că ei te vor respinge pentru că ai aceste gânduri sau compulsiuni.

Tratament

Tulburarea obsesiv-compulsivă postpartum poate fi tratată cu aceleași metode ca depresia postpartum.  Ea nu duce la psihoza postpartum, dar uneori poate fi însoțită de psihoză postpartum, caz în care trebuie neapărat apelat la medici specialiști.

 

 

Psihoza postpartum

Psihoza postpartum este o boală mentală foarte gravă care necesită imediat intervenție medicală. Prima dată a fost recunoscută în 1850  și rata de apariție a rămas aceeași și în zilele noastre: unul sau două cazuri la 1000 de femei care au născut sau 0,01 % din naşteri. Este cea mai rară dintre formele de tulburări psihice care apar după naștere, dar și cea mai severă.

 

Deși unele femei realizează că e ceva în neregulă cu ele, doar 20 % ajung în grija unui specialist. Uneori psihoza postpartum este diagnosticată greșit ca depresie postpartum și nu este administrat tratamentul adecvat. De obicei femeile răspund bine la tramentul medicamentos prescris, deși până la refacere trec și printr-o perioadă de depresie postpartum.

Fără tratament însă, poate avea consecințe tragice. Psihoza postpartum are o rată de 5 % de sinucideri și 4 % de pruncucideri.

 

Simptome:

Deși simptomele pot să apară oricând în primele 3 luni după naștere, de obicei apar în primele 2 sau 3 săptămâni. Apar de cele mai multe ori brusc, în 80% din cazuri la 3 – 14 zile după o perioadă fără simtome.

Pot apărea:

·         Lipsa contactului cu realitatea

·         Halucinații (aude voci)

·         Deziluzii (credințe false, religioase sau nu)

·         Idei obsesive

·         Idei delirante (spun despre copil că este anormal, că are malformaţii – când el e sănătos de fapt)

·         Gânduri ilogice

·         Comportament excesiv (curățenie, scris, cheltuit bani, etc)

·         Insomnie

·         Coșmaruri

·         Schimbări rapide de dispoziţie

·         Modificări ale apetitului (deseori refuzul de a mânca)

·         Neconștientizarea faptului că se comportă anormal

·         Control scăzut asupra propriului comportament

·         Sentimente extreme de anxietate și agitație

·         Delir (pot apărea idei de grandoare, de persecuție)

·         Manie

·         Paranoia

·         Sentimente de vină iraționale

·         Gânduri de sinucidere sau de crimă („pentru a-l cruţa de copil de suferinţele ulterioare”)

·         Atacuri de panică

·         Refuzul de a spune cuiva simptomele

Apariție:

Apare mai frecvent la femeile care au avut în istoria personală psihoze, tulburări bipolare sau schizofrenie sau au în familie astfel de cazuri. Femeile care au avut în trecut psihoză postpartum sunt cu 20 % până la 50 % mai expuse să aibă din nou la următoarea sarcină.

Se pare că apare mai frecvent la femeile care nasc pentru prima dată şi la cele care nu sunt căsătorite.

Dar în același timp, poate să apară la femei normale (care nu au avut antecendente psihiatrice) în condiții normale. Nu există nici o legătură clară între psihoză şi factorii obstetricali.

Cauze:

Nu se știe exact ce cauzează psihoza postpartum. Se vorbește de acțiunea unor factori precum: modificări ale nivelului hormonilor, lipsa unui suport emoțional și social, o stimă de sine scăzută, sentimentul de a te simți inadecvată ca mamă, sentimente de izolare și singurătate, probleme financiare, schimbări majore recente.

Tratament:

Psihoza postpartum este o urgență medicală și necesită tratament cât mai curând posibil, cu atât mai mult cu cât starea se poate agrava foarte rapid. De obicei femeile care suferă de psihoză postpartum nu sunt capabile să se adreseze singure unui specialist, sau nu vor să vorbească despre asta cu un specialist și e nevoie ca partenerul sau un alt membru al familie să le ajute să primească ajutor medical.

Diagnosticul se pune eliminând cauzele fiziologice precum probleme cu tiroida, epilepsie sau psihoză indusă medicamentos.

Tratamentul constă în mod normal în administrarea de medicamente antipsihotice, antidepresive și/sau antianxioase. De multe ori femeia refuză tratamentul. Medicamentele antipsihotice trec în laptele matern. Dacă se contiună alăptatul, copilul trebuie ținut sub observație în caz că devine somnolent sau letargic.

De cele mai multe ori este necesară spitalizarea. Deşi nu toate femeile devoltă tendinţe agresive, întotdeauna există  acest pericol, aşa că e nevoie de supraveghere permanentă. Deoarece starea mintală se poate modifica foarte rapid, e nevoie ca psihiatrul să re-examineze frecvent pacienta. 

După ce simptomele psihotice se atenuează, tratamentul poate fi însoțit de psihoterapie şi terapie de grup de suport.  De cele mai multe ori, dar neapărat cu tratament adecvat, femeia își revine.

 

Depresia taţilor

10% dintre tați suferă de depresie postnatală.

 

Depresia poate începe la câteva zile sau săptămâni după naștere și poate dura chiar un an sau chiar mai mult. De obicei soția e cea care observă prima simptomele. Unii tați nu realizează de ce se simt astfel sau nu știu prea multe despre depresie sau nu recunosc ceea ce simt sau  sunt prea mândri ca să ceară ajutor.

 

Simptome:

  • dispoziție tristă
  • pierderea interesului și plăcerii
  • pierdere sau creștere în greutate
  • tulburări de somn
  • oboseală
  • dificultăți de concentrare
  • incapacitatea de a se odihni
  • gânduri despre moare sau suicid
  • abuz de alcool sau droguri
  • exprimarea furiei
  • agresivitate
  • ostilitate
  • generarea de conflicte
  • acțiuni riscante
  • sex extraconjugal
  • evitarea interacțiunii cu bebelușul
  • neacordarea de suport mamei
  • timp îndelungat petrecut la servici


Cauze:

  • Schimbările bruște și neașteptate în stilul de viață al familiei după apariția copilului.
  • Tatăl poate simți o presiune prea mare de a face față îngrijilor nou-născutului, atât în rutina de zi cu zi, cât și din punct de vedere economic.
  • Se trezește dintr-o dată  lipsit de atenția din partea soției cu care era obișnuit.  
  • Sentiment de inutilitate
  • Frica de a nu mai fi iubit sau de a nu mai exista în centrul atenției
  • Teama de a nu putea susține moral și financiar familia mai mare

Sfaturi pentru preîntâmpinarea sau eliminarea depresiei:

  • Participați împreună la cursuri prenatale.
  • Faceți un plan financiar pentru a satisface nevoile nou-născutului.
  • Faceți strategii pentru a împărți responsabilitățile îngrijirii nou-născutului încă de la început.
  • Rezolvați-vă eventualele  probleme maritale înainte de apariția copilului.
  • Angajați un ajutor la treburile casnice
  • Angajați o bonă care să stea cu copilul cel puțin o dată pe săptămână.
  • Înțelegeți că viața sexuală se schimbă și nu va reveni la ce a fost înainte decât după un an sau mai mult.
  • Discutați cu alți tați despre situația prin care treceți.