"Viitorul nu este un loc spre care mergi, ci este un loc pe care îl creezi. Drumul nu trebuie găsit, ci trebuie construit."

Jane Garvey

Coachingul este un proces de dezvoltare personală ce are loc între un coach şi un client. Are loc sub forma unei conversaţii în care coach-ul ascultă şi pune întrebări care îl ajută pe client să îşi găsească răspunsuri şi să atingă un anumit scop anterior stabilit.

Coach-ul este atent să asculte speranţe, aspiraţii, emoţii, talente, dar şi incongruenţe (ce nu se potriveşte din ceea ce spui) şi ascultă şi ceea ce lipseşte sau nu e spus.  
Un coach te va asculta, te va încuraja, te va însoţi în procesul tău, dar te va şi confrunta şi provoca  atunci când e cazul.  
Un coach va crede mereu că eşti în stare, că ai resurse suficiente să faci faţă situației prezente, că eşti o persoană responsabilă, chiar dacă ai momente de auto-critică, îndoială sau eșec. Pentru că un coach ştie că ai în acelaşi timp la îndemână energie nefolosită, talente nedescoperite şi oportunităţi nevăzute. Pe care el te ajută să le valorifici. 

În discuţia cu un coach ţi se pot adresa astfel de întrebări:

  • Ce te-ar face să te simţi mai bine?
  • Ce iti sta in cale?
  • Ce poţi face diferit? 
  • Când te-ai aflat cel mai aproape de acestă resursă de care ai nevoie acum? 
  • Care e pasul următor pe care îl poţi face? 

Coachingul se diferențiază de terapie, consultanţă, consiliere sau mentorat.Terapia se focusează pe trecut şi vindecă rănile emoţionale. Mentorii sunt exprţi în aria lor de expertiză care îi ajută pe cei mai puţin experimentaţi să aibă succes. Consultanţii furnizeează răspunsuri.    

Coachingul poate fi business coaching (executive / leadership coaching) şi life coaching.

Business coaching se axează pe subiecte din aria de afaceri a clientului, de exemplu: începerea unei noi cariere, managementul timpului, definirea obiectivelor de business, dezvoltarea abilităţilor de leadership, etc.

În sesiunile de life coaching poţi să lucrezi pe subiecte precum:

  • ajutor în stabilirea scopurilor şi atingerea lor
  • auto-reinventare
  • pierderea greutăţii, obținerea unei sănătăţi mai bune
  • modificări în carieră
  • mai multă fericire în viaţa personală
  • îmbunătățirea relațiilor cu ceillaţi
  • deblocarea din starea prezentă şi mers mai departe
  • rezolvarea problemelor actuale şi a provocărilor
  • ieșirea din zona de confort

Coach-ul te ajută în îndeplinirea obiectivelor tale ...

  • fiind orientat spre rezultate – nu pierde din vedere niciodată ceea ce tu vrei să obţii.
  • fiind suportiv – ascultă, întreabă, stimulează găsirea resurselor personale.
  • provocându-te  –  în sensul că explorează împreună cu tine obstacolele care te-au împiedicat să obţii ce vrei.
  • fiind ne-critic cu tine şi cu ceea ce faci.

 

"Vă doriți să găsiți soluții la diverse situații cu care vă confruntați zilnic, dar din varii motive vă blocați la aceleași idei și nu reușiți să ieșiți din acest cerc? Doamna Mihaela va pune întrebări și vă va provoca să găsiți răspunsurile de care aveți nevoie să rezolvați acea situație. De exemplu, aveți o problemă de comunicare cu un coleg de muncă - după o ședință de coaching veți avea un plan despre următorul pas. Sau vreți să vă autodepășiți mereu și pare că nu faceți foarte mari progrese după câteva discuții veți conștientiza posibilele limite pe care le aveți și veți fi surprinși să vedeți că odată ce le conștientizați veți trece mult mai rapid și ușor la alt nivel. Sau pur și simplu aveți nevoie de o altă opinie despre un subiect care nu vă lasă să vă odihniți noaptea, o veți găsi poate tot la dumneavoastră odată ce veți fi ghidat către o altă perspectivă a lucrurilor. Vă doresc să fiți încă mai uimiți și plăcut surprinși decât am fost eu." (M.H., femeie, 26 ani, online)

Data: programări de luni pana vineri in intervalul orar 10,00 - 20,00

Durata: o oră

Coach: psiholog Mihaela Zaharia

Locaţie : Str. Lt. Alexandru Borneanu nr. 4,  et. 4, sector 6, București (la 5 minute de mers de la stația de metrou Grozavești). Detalii aici.

Investiţie: 150 ron.  

 

Programări: Înscrie-te acum! Formular de înscriere on line...

Pentru înscriere trebuie sa fii inregistrat și autentificat în portal. După înscrierea la coaching vei fi contactat pentru a stabili data si ora sesiunii.

 

Pentru mai multe detalii ma poti contacta:

  • pe mail: parenting (at) mindmaster.ro
  • la telefon: 0725 999 777