Când am văzut cartea de 560 de pagini mi-am spus, ok, se pare că voi avea ocazia să îmi exersez citirea rapidă. Da … de unde! După primele 30 de pagini mi-am dat seama că numai rapid n-am s-o citesc 

De când fiică-mea a început clasa I, am început și eu să caut cărți pe care … le va citi. Primul pas a fost să mă duc la librărie și să întreb Ce cărți aveți pentru copiii care încep să citească? Mi-au arătat niște cărți subțiri într-adevăr, cu scrisul mare, cu imagini colorate pe câte o pagină întreagă, doar că … erau poveștile cunoscute. Nu m-am convins că aș reuși să conving un copil să citească ceva ce știe deja, cel puțin nu pe al meu, așa că am început să caut altele.

A venit iar frigul așa că acasă am început iar să … pictăm! Ce pictăm? Ce găsim: geamuri, oglinzi, borcane, haine, materiale, căni, pietre și bineînțeles hârtie și tablouri din pânză.

Ioana a avut prima vacanță din timpul școlii – o săptămână de octombrie. Din fericire, o săptămână cu vreme frumoasă care ne-a permis să umblăm prin București. Am hotărât că vom vizita muzeele din zona Piața Victoriei.

Acum câteva săptămâni Ioana a avut de învățat prima poezie pentru școală. Firește că a mai avut de învățat poezii și până acum, dar spre deosebire de grădiniță pentru prima dată a trebuit să o știe de azi pe mâine. Sigur, presiunea asta nu a fost prea motivantă, adică ea de fapt nu avea nici un chef, așa că a trebuit pentru prima dată să apelez la alte modalități decât cele clasice (citit și repetat după mine) pentru a o determina să învețe.

 Prima ședință cu părinții de după ce a început școala a fost în a doua săptămână de școală, într-o seară la ora 18,00. Ca să poată veni toți probabil, deşi tot au lipsit vreo 4 (sunt 22 de copii în clasă). Prima semnătură am dat-o la intrarea în şcoală pe lista body-guardului.

După ce ne-am dotat cu toate rechizitele necesare pentru clasa I, am ajuns și la etapa “Ce pun în pacheţelul cu gustare pentru şcoală?”

Gata cu vacanța, gata și cu grădinița pentru Ioana, acum începe clasa I.

Duminică, pe 8 mai 2011 am fost împreună cu Ioana și cu o prietenă la Festivalul japonez Michi Biraki organizat la Gradina Botanica de sectia de limba japoneza a Universitatii Bucuresti.

În ultimele weekend-uri ne-am tot distrat cu picturile de lipit pe sticlă. Înainte de asta, am cumpărat două tablouri din pânză cu contururile făcute pe care copiii le-au colorat cu creioane speciale: http://legend.ro/Produse/14583-set-pictura.aspx Noi am avut unul cu fluture si unul cu doi copii într-o bărcuță.

Pe lângă faptul că este o carte pe care ar trebui să o citească orice terapeut, “Arta de a făuri oameni” aduce beneficii însemnate mai ales părinţilor. Chiar dacă aţi făcut terapie personală, chiar dacă citiţi multă psihologie, chiar dacă mergeţi la cursuri de parenting, chiar dacă aveţi experienţa de a fi crescut 10 copii – “Arta de a făuri oameni” vă va dezvălui multe lucruri noi despre voi.

Am văzut recent fimul “Taare Zameen Par” – “Like Stars on Earth” împreună cu Ioana pe youtube. Deşi a fost aproape 3 ore (sunt 17 părţi), la sfârşit mi-a spus: “Mai vreau să-l mai văd o dată!”

Am susținut recent cu copiii de la Centrul Gifted Education înfiinţat de Asociaţia IRSCA Gifted Education primul modul din Lecțiile de Gândire CoRT ale lui Edward de Bono. La lecția “Ia în considerare toţi factorii” una din aplicaţii a fost ca elevii să stabilească după ce factori ar evalua un profesor la angajarea lui în şcoala lor. Ce fel de profesor îşi doresc cei 47 de elevi între 9 şi 13 ani, vedeţi mai jos. Seluțele “*” arată de câte ori s-a repetat factorul respectiv în răspunsurile copiilor (date individual, în scris).  După cum vedeți pe primul loc este, surprinzător sau nu, “Să aibă simţul umorului”!

“Se pare că părinţii pot să petreacă o mulţime de timp îngrijorându-se cu gândul la ce le pot spune alţii copiilor lor despre sex, dar foarte puţin timp gândindu-se la ce să le spună ei însişi.”

Copiii tocmai au avut serbarea de Crăciun, din păcate ultima serbare de grădiniță a Ioanei:

Am început să achiziționez cărți în limba germană începând cu vara trecută fiindcă în toamnă la grădiniță Ioana trecea de la grupa de engleză intensiv (unde făcea germană doar 2 ore pe săptămână) la grupa de germană internsiv. Însă nu mi-a fost prea ușor. Ca să găsesc câteva cărți am colindat multe librării din București (unele nu aveau deloc cărți în germană, atele aveau doar 2-3) sau am dat comandă direct pe internet.

Mi-am cumpărat ieri cartea Iubirrre. Îmi sărire în ochi săptămâna trecută la un chioșc de cărți în Piața Victoriei, o răsfoisem cu câteva zile în urmă la Cărturești și ieri mi-am luat-o. Despre ce iubire e vorba? Despre iubirea animalelor de lângă noi. Despre ele au scris Roxana Iliescu, Raluca Moianu, Horia Brenciu, Gabriel Cotabiță și alții 33 de povestiri. Cu pisici, câini, papagali, o panteră și un coiot. De toate pentru toți … iubitorii de animale.

Aseară am fost la concertul de lansare a albumului “Doi trecători” al Luciei Bubulac.

Când mi-am anunţat o prietenă că mă duc şi m-a întrebat dacă o iau şi pe Ioana cu mine, m-am mirat. Nu am luat-o, am fost doar cu Cătălin. Dar în sală erau cel puţin 30 de copii (cât am numărat eu până să înceapă spectacolul) şi mari, care dansau printre scaune şi mici care gângureau din când în când.

În august 2007 când ne-am întors din vacanță, copiii au avut o surpriză: televizorul nostru nu mai prindea canalele cu desene animate. Așa că ne uitam la Animal Planet, la Discovery, chiar și la emisiuni despre nașterea bebelușilor sau despre accidente aviatice (la care mă uitam eu), chit că Ioana avea doar 3 ani.

Cartea „Cum să ne educăm copiii” este scrisă de un medic pediatru, psihoterapeut, tată și bunic francez. A apărut pentru prima dată în 2008 în Franța, iar în România în 2010 la editura Trei: http://www.edituratrei.ro/product.php/Cum_sa_ne_educam_copiii/2267/

Ieri copiii au început iar grădinița. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta sunt amândoi în aceeași grupă … de germană. Care teoretic este mare-pregătitoare, dar uneori mai sunt acceptați și frați mai mici ai celor mari. Noi am preferat așa, nu doar ca să învețe și Robert germana, ci mai ales fiindcă e singurul an din viața lor în care vor putea fi în aceeași clasă (fiindcă între ei e o diferență de 2 ani și 5 luni).

Când ne-am întors în țară am oprit o noapte în Băile Felix ca să nu facem dintr-o bucată drumul Viena – Roman cu doi copii. Am completat cu 2 zile înainte un formular de cerere de cazare pe site-ul www.bailefelix.net si am primit imediat răspuns de la Vila Cristal: www.vilacristal.cabanova.com/#/Acasa

În Viena am stat aproape o săptămână, apoi am fost plecați și ne-am întors încă o zi. Însă tati a fost ocupat, iar eu nu m-am aventurat să merg singură în oraș cu 2 copii fiindcă nu știu germana (dar m-am hotărât să învăț când m-a întrebat o vânzătoare cu care vorbise Ioana: "Dar cum nu știți germană, că fiică dvs. știe?" - Ups! "Ea știe că a făcut la grădiniță, eu nu."). Aşa că cel mai des am ieșit în împrejurimi, adică la SCS , de două ori chiar și pe jos: o dată cu amândoi copiii (Robert în cărucior), o dată doar eu cu Ioana pe role.

Ieri am cumpărat de la SCS din Viena un teatru de ușă pentru copii, de care eu am fost foarte încântată!

Din păcate era ultimul, că altfel aș fi luat mai multe, mi se pare un cadou foarte frumos pentru orice familie, mai ales pentru cele cu 2 copii că se pot juca împreună.

Când ne-am întors de la mare am oprit iar în Zagreb, de data asta având o zi la dispoziție să vizităm orașul.

Aveam de gând să mergem în Veneția dacă tot mergeam în Istria, însă nu aveam de gând să ne cumpărăm excursia pe plajă – așa cum s-a întâmplat.

 

Anul acesta am mers pentru prima dată la mare în Croația. În principal pentru că aveam treabă în Austria, iar marea din Croația era cea mai apropiată mare.

Însă am știut foarte târziu datele exacte când putem merge, așa că abia pe la mijlocul lunii iunie, am început să caut cazare pentru august. Știam sigur că vrem să stăm în Istria ca să facem după aceea cât mai puțin pe drum până în Austria. Bineînțeles că majoritatea pensiunilor private erau deja rezervate. Plus că ai mei copiii...

Într-una din zilele în care am stat la Suceava, am dat o fugă împreună cu bunicul și până la o stână din apropiere să vedem mulsul oilor. Copiii au fost încântati:

Vara asta am reușit să stau 11 zile cu copiii la părinții mei la Suceava. Bucurie mare fiindcă ei stau la casă unde au și grădină și animale.

Sămbătă, pe 3 iulie am fost la workshop-ul "Introducere in arta culinară japoneză" cu Carmen Okabe. L-am descoperit întâmplător pe www.eva.ro căutând pe google o reţetă, nu mai ştiu dacă asiatică sau nu.