”Argumentele simpliste de genul ”Carbohidrații îngrașă!”, ”Caloriile îngrașă!”, ”Carnea roșie îngrașă!” ori ”Zahărul îngrașă!” nu surprind pe de-a-întregul complexitatea obezității umane. Teoria hormonală a obezității furnizează un cadru de lucru pentru înțelegerea interacțiunilor care duc la apariția bolii.”

Cartea de față, pe numele întreg ”Codul greutății corporale. Secretul unui corp sănătos” a apărut la editura Paralela 45 și este la a patra ediție.

Are 6 părți:
1.    Epidemia
2.    Iluzia caloriilor
3.    Un nou model al obezității
4.    Fenomenul social al obezității
5.    Ce nu este în regulă cu regimul nostru alimentar
6.    Soluția

Jason Fung este un medic canadian (de origine chineză) specializat în tratarea afecțiunilor la rinichi, mai ales in cazul pacienților care fac dializă. Cele două concluzii la care a ajuns în urma acestei experiențe: Unu: Diabetul de tip 2 este cea mai frecventă cauză a blocajului renal. Doi: Dializa tratează doar simptomele unei boli instalate cu zeci de ani înainte, l-au motivat să caute mai profund care sunt cauzele diabetului și nu doar să trateze simptomele. El susține că diabetul de tip 2 nu este o boală a nivelului anormal de glucoză în sânge (acesta e doar simptomul), ci că este o boală a rezistenței la insulină prin secreția excesivă de insulină, spre deosebire de diabetul de tip 1 care este cauzat de insuficiența insulinei. Așadar, să tratezi ambele boli în același fel – prin administrarea de insulină – nu are sens. Tratamentul inițial al rezistenței la insulină constă în limitarea aportului de carbohidrați. ”Înțelegerea acestei scheme biologice explică de ce boala este vindecabilă în anumite cazuri și, invers, de ce tratamentul ei modern, care nu limitează aportul de carbohidrați, conduce la înrăutățirea situației.” 

Primul capitol începe cu o întrebare pe care probabil și-a pus-o fiecare dintre noi la un moment dat ”De ce există doctori grași?” 
În răspunsul la această întrebare suntem învățați să facem diferența între cauza proximă și cea ultimă. Apoi aflam informații despre politică și zahăr. Mda, pentru că din 1977 întreaga lume, începând cu Statele Unite a trebuit să urmeze sfaturile de nutriție date de un politician. Rezultatul? Nivelul obezității (indice de masă corporală mai mare de 30) a crescut spectaculos.

Mie mi-au plăcut mult explicațiile despre faptul că supraviețuirea în sălbăticie ține de o greutate echilibrată, ceea ce mi-a adus aminte de veverița din cartea ”Greutatea ideală” (recenzia nr. 135)  ”Un animal gras se mișcă mai încet și nu mai este agil, ca semenii lui mai slabi. Prădătorii preferă prada mai grasă și pentru că este mai ușor de prins decât cea slabă. Prada slabă este mai iute și deci mai greu de prins. Grăsimea corporală nu furnizează un avantaj în supraviețuire, ci poate fi un dezavantaj semnificativ. De câte ori ați văzut o zebră sau o gazelă grasă la National Geographic? ... Mâncarea din belșug conduce la o creștere a numărului animalelor, nu la o creștere enormă în greutate a acestora.” 

Principala cauză a obezității este un dezechilibru hormonal complex. Hormonii regularizează strict fiecare sistem din corp. 

Reducerea consumului de calorii ca mijloc principal de pierdere în greutate a dezamăgit în mod repetat. Reducerea caloriilor și controlul porțiilor reprezintă o strategie care nu are drept rezultate decât oboseala și foamea. Mai rău ... o să recăpătați greutatea de care ați scăpat. Știți asta. 

Pentru mine, cel mai interesant concept nou din toată cartea a fost acela de ”greutate standard” care funcționează ca un termostat: iar ”telecomanda” lui este leptina. Însă obezitatea este o situație în care apare rezistența la leptină.

”La oamenii supli, nivelul de leptină crește, ceea ce e normal, dat fiind că leptina este un hormon al sațietății. Totuși, la pacienții obezi, nivelul de leptină scade. În ciuda faptului că aceștia mănâncă, creierul lor nu primește niciun mesaj pentru a se opri din mâncat.”

Capitolul 7 se ocupă de Insulină. Pe scurt, cu cât primești mai multă insulină, cu atât devii mai obez. 

”Gary Taubes observă foarte bine în cartea lui ”De ce te îngrași: Nu ne îngrășăm pentru că mâncăm prea mult. Mâncăm prea mult pentru că ne îngrășăm” Și de ce ne îngrășăm? Pentru că organismul nostru a fixat termostatul pentru greutatea-standard prea sus. De ce? Fiindcă nivelul de insulină e prea ridicat. ... Cea mai importantă întrebare în cazul obezității este următoarea: Cum să reducem nivelul de insulină?”

Capitolul 8 se ocupă de Cortizol. Pentru că și cortizolul provoacă creștere în greutate (în special grăsime abdominală). 

Din capitolul 9 am înțeles în sfârșit de ce asiaticii nu se îngrașă în ciuda faptului că mănâncă foarte mult orez. 

Capitolul 10 vorbește despre actorul principal: rezistența la insulină. Cu alte cuvinte, de ce cei grași devin și mai grași. 

Nivelul ridicat în sine nu duce la rezistență. Este nevoie de îndeplinirea a două cerințe: nivelul hormonal ridicat și constanța stimulului. ... În mod normal, insulina e secretată în valuri, ceea ce împiedică apariția rezistenței la insulină. ... În cazul rezistenței la insulină este vorba atât de compoziția mesei, cât și de ora la care e luată. ... Pentru apariția obezității creșterea numărului de mese este aproape de două ori mai importantă decât schimbarea regimului alimentar. Mesele mai frecvente nu ne ajută să pierdem în greutate. 

Mai departe, vă las să descoperiți singuri informațiile și soluțiile propuse în carte.
Unele sunt copleșitor de negative, precum: ”Combinația mortală între alimentația cu indice glicemic ridicat (multă ”otravă”) și săracă în fibre (puțin ”antidot”) a crescut riscul apariției diabetului de tip 2 cu 75%.” 
Altele sunt optimist de ușoare, precum: ”Două lingurițe de oțet la o masă cu mulți carbohidrați duc la reducerea nivelului de zaharuri și insulină din sânge cu până la 34%, iar consumul este mai eficient înaintea mesei.”

Altele sunt surprinzătoare. Eu am avut chiar surpriza să citesc ceva ce aflasem cu uimire în filmul coreean Goo Hae-Ryung, ucenică la istorie: ”Edward Jenner, care lucra în mediul rural englez, a auzit povești despre lăptărese care deveniseră rezistente la virusul variolei – letal la acea vreme – fiindcă fuseseră infectate cu virusul mai blând al variolei taurinelor. În 1796, Jenner a infectat intenționat un băiat cu virusul variolei taurinelor și apoi l-a supravegheat, observând că e protejat de virusul similar al variolei.”

Pe dr. Jason Fung îl găsiți și pe youtube în video-uri precum:
 

Cartea o mai găsiți la Cărturești, momentan pe Libris și Emag stocul e epuizat. 

Mie mi-a placut atât de mult încât mi-am luat si Codul greutatii corporale - carte de bucate 

Cu drag,

Psiholog Mihaela Zaharia