Recenzie

139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda

Deși în 2023 am citit mult mai puțin decât în anii anteriori și nu am prea scris recenzii cărților citite, mă întrebam recent care e cartea anului pentru mine. N-am aflat până acum câteva zile când am descoperit Banii fericiți! Aceasta e cartea anului 2023! E ultima carte citită în 2023 care are prima recenzie din 2024! 

Am găsit-o întâmplător la Cărturești când am mers cu fiică-mea la mall să își caute pijamale (pentru Revelion
😉). Nu prea se poate să intru eu în mall fără să mă ”uit” la cărți. Și dacă tot ajung, nu prea se poate că nu cumpăr vreuna. Și dacă merg cu Ioana, nu se poate să nu îi cumpăr și ei. Așadar m-am întors acasă cu bani dați pe ”Bani fericiți” – pentru mine și pe ”Grădina cu ierburi miraculoase” – pentru ea. 

Cartea era expusă la vedere cu toată coperta (nu doar cotorul) – așa că a fost ușor de remarcat.
Autorul e japonez – pentru mine, orice vine din Japonia e bine-venit! 
E apărută la editura ACT și POLITON - o editură care a reacționat foarte drăguț când a aflat că am scris recenzii unor cărți de la ei: mi-au mai trimis și ei niște cărți gratuit. Eu intre timp nu am mai fost așa de drăguță la rândul meu, că nu am mai reușit să le citesc pe toate și să scriu recenzii fiindcă nu am mai citit în general. Dar sper că mă revanșez acum măcar puțin.
Acasă i-am trimis mesaj prietenului meu japonez să îl întreb dacă îl știe pe autor și mi-a răspuns că Daa, e foarte cunoscut în Japonia! – încă un punct în plus.
L-am căutat pe Ken Honda pe youtube și mi-a plăcut ce am găsit. 

Oricum, mie cartea mi s-a părut extraordinară și mi se potrivește foarte bine! Eu sunt fericită și când primesc bani și când îi cheltui, și nu doar pentru mine, ci și pentru alții, fiindcă îmi place mult să fac cadouri, mă străduiesc să fie cât mai potrivite și mă încarcă cu energie dacă văd că sunt primite cu bucurie.



Cartea are 215 pagini. Eu am început-o într-o seară și am terminat-o ziua următoare. Are o prefață (”Banii tăi zâmbesc?”), o introducere (”Bani Fericiți și Bani Nefericiți”) și 5 capitole: 1. Ce înseamnă banii pentru tine? Dezlegarea misterului banilor. 2. IQ-ul banilor și EQ-ul banilor 3. Banii și viața ta 4. Fluxul banilor 5. Viitorul banilor.

Eu când citesc o carte subliniez cu creionul ce mi se pare important. Bani fericiți e subliniata muult.

Prima propoziție subliniată e că autorul a publicat 50 de cărți!!!
A doua e că ”Banii aduc cu ei o mulțime de emoții – mai multe decât ne dăm seama.” 

În principal, există două idei de bază și o soluție:

”Există două tipuri de bani: Bani Fericiți și Bani Nefericiți. 
Toți banii care circulă cu iubire, atenție și prietenie sunt Bani Fericiți. Banii Fericiți îi fac pe oameni să zâmbească, să se simtă iubiți și apreciați. 
Dimpotrivă, Banii Nefericiți sunt acei bani pe care îi folosești să îți plătești cu ranchiună chiria, facturile și taxele. Banii care circulă cu frustrare, furie, tristețe și disperare sunt Bani Nefericiți. ... Unde există Bani Nefericiți există și oameni nefericiți.”

”Există două tipuri de oameni bogați: cei fericiți și cei nefericiți.
Majoritatea oamenilor au o relație dificilă cu banii deoarece felul în care îi câștigă și îi cheltuiesc nu este unul sănătos. Mă refer la faptul că o mulțime de oameni acceptă un loc de muncă pe care îl urăsc doar pentru a primi un salariu, astfel că stresul se acumulează rapid. Suferința este înrădăcinată în actul primirii banilor. ... Oamenii fericiți și prosperi își câștigă banii făcând lucruri care le aduc bucurie – iar această bucurie atrage bucurie. Aduce cu ea plăcere, entuziasm și recunoștință. Și când cheltuie bani, simt fericire și apreciere. Așadar, în cazul lor, stresul nu face parte din ecuație.
Toți milionarii pe care i-am cunoscut și care erau cu adevărat fericiți își găsiseră fericirea nu prin intermediul banilor, ci făcând ce le plăcea. Munceau pentru că le făcea plăcere.”

Alte fraze subliniate au fost:
Când câștigi și cheltuiești bani o faci ori din iubire, ori in frică.
Temerile legate de bani sunt rezultatul altor temeri, inconștiente. 
Fără să fim conștienți de asta, temerile noastre cele mai profunde sunt de fapt, temerile bunicilor noștri. 
Sentimentul cu care oferi și primești bani îți definește energia. Poți alege să fii recunoscător când primești bani și îi poți oferi cu bucurie și entuziasm.
Tu ești responsabil pentru energia pe care o insufli banilor.

Cum îți încarci banii cu energie pozitivă pentru a crea Bani Fericiți?
Prin recunoștință și apreciere.

Când spunem ”mulțumesc” eliberăm o energie puternică în lume. Suntem prezenți instantaneu. Ne dăm seama că ce avem este de ajuns. NOI suntem de ajuns. Avem tot ce ne trebuie. Să știm și să simțim asta e cea mai puternică forță din Univers. 

Cam acesta e scheletul abordării necesare pentru a avea bani fericiți. Adică pentru a fi fericit. 
Daca rezonează cu tine ce ai citit până acum, atunci și cartea va fi pe gustul tău. 

Pe Ken Honda îl poți vedea și pe youtube:

 

Iar cartea o găsești la editura Act și Politon, la Cărturești sau pe Emag, Libraria Online și altele.


Eu sunt foarte recunoscătoare că am găsit-o! 

Cu drag,

psiholog Mihaela Zaharia

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122268  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 139  35792  28.01.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  139819  02.03.2024
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Înscriere NEWSLETTER

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile completează formularul de mai jos:

Îți exprimi acordul ca Datele personale furnizate în acest formular să poată fi procesate pentru a te contacta în mod regulat cu privire la informări conform celor descrise în Termenii și Condițiile și Politica de confidențialiate ale acestui portal. Renunțarea la notificări se poate face prin click pe linkul de dezabonare de la sfârșitul oricărui email, scriind la info@mindmaster.ro sau prin a ne scrie pe pagina de contact.

Sunt de acord și transmit datele.