Recenzie

128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman

”Tot ce faci pozitiv pentru ea, este de fapt un preludiu.”
 

”Dragi bărbați, aveți puterea să faceți sau să desfaceți o relație. Acesta e adevărul. Cercetările dovedesc că într-o relație comportamentul bărbatului este factorul crucial care deosebește o iubire feerică de un eșec.” 

Doar că există foarte puține cărți care să îi învețe pe bărbați cum să facă acest lucru. 
Eu personal știam doar una, Calea bărbatului superior – de David Deida (recenzia nr. 27 )
Aceasta este a doua cu care mă întâlnesc. Amândouă sunt foarte bine-venite atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Bărbații pot recupera ceea ce nu au învățat încă, iar femeile pot confirma că autorii au dreptate 😊

John Gottman,  acum în vârstă de 80 de ani, are experiență de 40 de ani în care a lucrat cu 3000 de cupluri. Este căsătorit de aproape 40 de ani cu Julie , după ce primele două căsnicii ale lui s-au terminat cu un divorț. 

Îl puteți vedea în multe vide-uri pe youtube, aici aveți 50 de secunde relevante :))


Cartea de față are 15 capitole structurate în 6 părți:
1.    Cum să înțelegi o femeie
2.    La întâlnire cu o femeie
3.    Idila cu o femeie
4.    Să faci dragoste cu o femeie
5.    Viața cu o femeie
6.    Cum să iubești aceeași femeie o viață

Primul capitol începe în forță, ”Ce vrea cu adevărat o femeie?”
Deși unii dintre cei mai inteligenți bărbați din lume, Stephen Hawking si Albert Einstein au fost Zero la acest capitol, răspunsul este simplu: să fii demn de încredere. 

Pentru că femeile au două plângeri importante în privința bărbaților:
1.    Nu e niciodată prezent când am nevoie de el.
2.    Nu am suficientă  intimitate și conexiune sufletească. Mai mereu asta înseamnă ca ei să fie alături de ele emoțional: să le asculte, să aibă grijă de ele, să le protejeze sufletele.

Ce nemulțumiri au bărbații? Prea multă ceartă și prea puțin sex. Însă ... certurilor multor cupluri rezultă din faptul că bărbații ignoră emoțiile femeilor, în loc să se armonizeze cu acestea.

Iar primul capitol le dezvăluie bărbaților cum să se armonizeze cu femeile. Pentru că ... ”dacă îi închizi gura, o ignori sau nu te armonizezi cu ea (în special când este supărată) nu se va simți sigură emoțional cu tine și nici nu se va simți sigură în relație cu tine.” Ba mai mult, îi va fi frică. Și ”nimic nu blochează sau diminuează excitația mai repede decât frica. Nu vorbim despre spaima că ai putea să o rănești fizic (deși așa ceva are implicații fatale). Vorbim despre spaima că ai putea să o rănești emoțional. Că nu se simte în siguranță cu tine.”

Cartea împarte bărbații în două. Unii sunt numiți EROI, ceilalți sunt numiți ZERO. Eroi sunt cei care știu cum să creeze o relație fericită cu femeia lor. Ceilalți nu. Fiecare capitol se termină cu o recapitulare în două părți:
1.    Ești un EROU dacă ... 
2.    Ești un ZERO dacă ... 
Cu liniuțe ca să fie clar! 

M-am trezit gândindu-mă că fiul meu care are acum 15 ani e norocos să aibă acces la astfel de cărți care să îi arate în avans cum să fie Erou și astfel ... nora mea să fie fericită 😊

Cel puțin părțile 2, 3, 4 sunt foarte potrivite pentru bărbații tineri sau chiar adolescenți. Au chiar și părți comice (în afară de sfatul de a face dragoste ca porcul spinos), precum:
”Este greu să iei decizii raționale și ești inundat cu oxitocină și poate că nu folosești organul cel mai potrivit pentru a gândi lucrurile pe termen lung.”

”Dacă criteriul pentru o relație ar fi perfecțiunea celor care au grijă de nou-născuți, populația ar dispărea.”

”Desigur, niciun bărbat nu vrea să creadă că este atras de o tipă sexi în magazinul alimentar pentru că-i reamintește de mama lui. Ar fi moartea pasiunii.”


Mie mi s-a părut comic si desenul cu zonele erogene ale bărbatului și ale femeii, dar sigur că e bine-venit, mai ales că este însoțit de astfel de explicații:
”Dacă îți imaginezi că zonele erogene ale unei femei se limitează la organele ei genitale, ar fi bine să te gândești mai bine. Ea se excită când îi mângâi părul sau îi săruți buzele, gâtul, sânii, urechile, umerii, coapsele, palma sau ceafa. Pielea ei este sensibilă imediat ce o atingi, indiferent cât de blând o mângâi. Pentru a face dragoste cu adevărat cu o femeie trebuie să-i iubești tot corpul cu mintea, ochii, cuvintele, inima și atingerea ta. Un Erou în dormitor știe că plăcerea lui provine din a ei. Acesta e marele secret. ... Celălalt mare secret este că în anatomia femeii nu există niciun cotlon al corpului ei care să nu fie o zonă erogenă dacă o atingi cum trebuie.”

Unele fragmente par comice, fără să fie de fapt:
”Ce fac cei mai mulți bărbați când sunt stimulați fiziologic (de o ceartă)? Pleacă. Refuză să coopereze. Nu încearcă să înrăutățească lucrurile, încearcă să se calmeze. Nu contează cât de evoluați sunt bărbații, ei nu prea fac diferența, fiziologic vorbind, între o suliță reală și o împunsătură verbală.”

”Aproximativ 40% din timp, când o femeie aduce în discuție o problemă, bărbații nu au nicio idee despre ce vorbește.”


Iar altele nu sunt comice deloc. Ba chiar te pun pe gânduri:

”Femeile văd zilnic reclame și o reclamă din 11 este un mesaj direct despre cum se presupune că ar trebui să arate frumusețea ideală feminină. Până la 60 de ani  o femeie va vedea circa 6 milioane de asemenea mesaje care-i spun cum ar trebui să arate o femeie. Și ce crezi? Îi este practic imposibil să se ridice la aceste standarde de frumusețe nerealiste și manipulate digital.”

”Dacă nu se simte bine în corpul ei, nu-i va fi confortabil nici să-l împartă cu tine. Să-ți spunem un secret: dorința unei femei este dependentă de sentimentul ei că este dezirabilă.”


Însă avem și soluția:
”Să fim cinstiți: bărbații tânjesc după corpul femeii și nu obosesc niciodată uitându-se la corpul unei femei. Iar când acest corp aparține femeii cu care-ți împarți viața, îi spui cât poți de des cât de mult îți place corpul ei. Iar dacă n-o faci, ar trebui.”

Pentru cei care sunt deja într-o relație de mult timp au o valoare mare ultimele două părți ale cărții. 

”Iată titlul ediției: o femeie nu va face sex cu tine dacă este furioasă, supărată sau simte că nu o asculți, nu o înțelegi și nu îți pasă de sentimentele ei și de indiferent care este motivul care o face să fie supărată în primul rând (chiar dacă are sau nu de-a face cu tine).  ... Nu poți rezolva problema tristeții sau a furiei ei aplicând logica ta ascuțită, rațiunea sau abilitățile de negociator. ... Când se declanșează un conflict femeie nu-și dorește decât un singur lucru: un bun ascultător. Obiectivul unei femei într-o ceartă este să fie mai bine înțeleasă de partenerul ei (adică de tine). 

Dacă obiectivul tău este să ai cât mai puține conflicte cu femeia vieții tale, evită să-i răspunzi cu încăpățânare, iritare, critici sau dispreț. Este o strategie autodistrugătoare și o rețetă pentru dezastru. 

Bărbații pricepuți la întreținerea relațiilor vor căuta și vor descoperi ce se petrece în spatele nemulțumirii, al problemei în cauză sau al criticii. Un EROU încearcă să descopere unde o doare și reușește să facă acest lucru punând una sau mai multe din următoarele foarte importante întrebări:
1.    De ce ai nevoie?

2.    Ce te preocupă?
3.    Ce simți? 

Dar ... există și un mic secret:
”Modul în care reacționezi față de partenera ta în momentele în care nu vă aflați în conflict și calitatea prieteniei dintre voi doi sunt ceea ce face o femeie mai puțin critică și mai dispusă să-ți acorde prezumția de nevinovăție când apar probleme. A investi în perioadele senine, fără certuri, este ca și cum ai depune bani în bancă: în felul acesta conflictele vor trece mai ușor și vor avea loc mai rar.

Treaba ta ca bărbat este să înveți să te temperezi când ea are reacții impulsive sau te critică. Asta înseamnă să nu fii agresiv, să nu încerci să o intimidezi sau să-i spui cum să procedeze cu toate criticile alea. Înseamnă că trebuie să stai să asculți – să asculți cu adevărat – și, la nevoie, să-ți iei o pauză pentru a răspunde calm. De-abia acum ești gata să afli ce a supărat-o pe soția ta și ce poți face în această privință. Asta nu înseamnă că pierzi ceva din putere dacă o faci – de fapt, îți dovedești adevărata putere. De asemenea, vei avea o femeie minunată, care se va simți în siguranță cu tine, te va iubi și care-ți va sta alături în lupta împotriva greutăților pe care viața vi le scoate în cale.”

Spre final am înțeles pentru prima dată în viața mea și de ce femeilor le place să meargă la shopping și mai ales în grup. Pentru că, atunci când bărbații erau vânători, ele erau culegătoare: mergeau împreună cu coșul prin pădure după fructe, vreascuri, ciuperci, rădăcini, frunze, plante medicinale, semințe. Și trebuiau să fie bune culegătoare să nu se întoarcă cu ceva otrăvitor pentru familie.

Am mai înțeles și de ce femeile au nevoie să fie prietene apropiate cu alte femei, iar bărbații ar trebui să sprijine aceste relații.
 „Dacă erai vânător și veneai acasă fără nimic în tolbă, cu cât era mai mare rețeaua socială țesută de partenera ta, cu atât mai probabil era ca familia ta să aibă ce mânca.”

Ei, nu-i așa că e o carte interesantă și foarte bine-venită?
Eu v-o recomand cu drag. 
A apărut la editura Niculescu, are 253 de pagini și se citește ușor. O găsiți pe net. 

Cu drag,
psihoterapeut Mihaela Zaharia

 

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122260  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 139  35604  28.01.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  139794  02.03.2024
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia