Lansarea colecţiei Zana Norilor

 

Sambata, pe 5 iunie am fost cu Ioana la Diverta Baneasa la lansarea Colecţiei Zana Norilor. Primisem invitaţia de la Andreea Mihaela Stan adica însăşi Zâna Norilor: http://www.zananorilor.ro/. Ioana ştia cartea mai demult, iar pe 1 iunie a cunoscut-o personal şi pe Zana Norilor fiindcă a venit la gradiniţa Bambi step-by-step unde a ţinut un atelier pentru copii. Cărţile de joc le văzusem doar eu, în stadiul de proiect, acum ceva timp, iar agenda nu o văzusem deloc.

 

Aşa că am plecat împreună cu o prietenă şi cu maşina, ceea ce nu fac prea des şi am ajuns destul de repede fiindcă străzile erau libere. Imediat Ioana a fost pictată un fluturaş albastru pe faţă:

Picture 114

Apoi a stat la măsuţă şi a ascultat-o pe Andreea / Zâna Norilor vorbind despre emoţii, a văzut un filmuleţ tare interesant (chiar şi pentru adulţi) despre sentimentele din spatele sentimentelor:

Picture 127

A şi colorat un norişor Iubire, ceea ce a încântat-o foarte mult şi a mai cerut câţiva pentru acasă:

Picture 146 

La un moment dat m-am convins şi eu să fiu pictată pe faţă,spre bucuria Ioanei:

Picture 191

Şi spre final Zâna Norişorilor ne-a învăţat, pe noi adulţii adică, să jucăm cărţi cu sentimentele, ceea ce a fost provocator

Picture 224

şi ne va folosi foarte mult şi pe viitor.

Deja Ioana începe să vorbească în termeni de norişori mulţumire, dezamăgire, iubire, bucurie, etc.

Şi abia aşteaptă să îi aduc acasă şi cărţile de joc.

În agendă deocamdată doar va desena norişori fiindcă nu ştie să scrie, dar îi va folosi mult, chiar şi aşa.

Deci, vi le recomandăm cu căldură şi vouă, părinţi, bunici, educatori şi copii dacă vreţi ca sentimentele şi emoţiile să vă fie cei mai buni prieteni - în relaţia cu voi înşivă şi în comunicare cu ceilalţi.

Toate produsele se pot comanda de pe site-ul www.zananorilor.ro

Noi îţi multumim, Zâna Norilor  fiindcă … exişti!

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  122267  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 139  35762  28.01.2024
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 91  139815  02.03.2024
140. Despre cartea "Enzima miracol", dr Hiromi Shinya
28.01.2024 13:51 | Mihaela Zaharia
139. Despre cartea ”Bani fericiti”, Ken Honda
01.01.2024 16:26 | Mihaela Zaharia
138. Despre cartea ”Codul greutății corporale”, dr. Jason Fung
17.06.2023 20:53 | Mihaela Zaharia
137. Despre cartea "Hrană pentru creier” - Lisa Mosconi
08.04.2023 18:47 | Mihaela Zaharia
136. Despre cartea ”Vindecarea fără efort”. Dr. Joseph Mercola
02.01.2023 15:07 | Mihaela Zaharia
135. Despre cartea ”Greutatea ideală”, Allen Carr
30.11.2022 22:39 | Mihaela Zaharia
134. Despre cartea “Ochi pentru vindecare”, Francine Shapiro, Margot Silk Forrest
04.11.2022 12:20 | Mihaela Zaharia
133. Despre cartea ”Supermintea”, Dave Asprey
24.10.2022 13:47 | Mihaela Zaharia
132. Despre cartea ”Alimente care ucid creierul” – dr. David Perlmutter
21.10.2022 15:13 | Mihaela Zaharia
131. Despre cartea ”Spațiul variantelor”, Vadim Zeland
09.10.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
130. Despre cartea ”Terapia tatălui”, Doreen Virtue, Andrew Karpenko
18.09.2022 18:52 | Mihaela Zaharia
129. "Despre cartea Câștigă acum încredere în tine” – dr. Paul McKenna
25.05.2022 18:32 | Mihaela Zaharia
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Înscriere NEWSLETTER

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile completează formularul de mai jos:

Îți exprimi acordul ca Datele personale furnizate în acest formular să poată fi procesate pentru a te contacta în mod regulat cu privire la informări conform celor descrise în Termenii și Condițiile și Politica de confidențialiate ale acestui portal. Renunțarea la notificări se poate face prin click pe linkul de dezabonare de la sfârșitul oricărui email, scriind la info@mindmaster.ro sau prin a ne scrie pe pagina de contact.

Sunt de acord și transmit datele.