Rezolvarea de probleme cu copiii

Copiii sunt creativi. Mulţi suntem de acord cu asta. Mai puţini însă folosim acest lucru în mod deliberat în relaţie cu copiii noştri. Am preluat, unii mai mult, alţii mai puţin, în mod conştient sau mai puţin conştient atitudinea generală a părinţilor noştri (şi a părinţilor părinţilor noştri) cum că, doar noi adulţii vorbim (fiindcă suntem “mai mari” şi ştim mai bine) iar copiii trebuie doar să asculte.

De ce nu am asculta şi noi ceea ce ne spun copiii, de ce nu i-am întreba şi pe ei atunci când căutăm soluţii la vreo problemă care îi priveşte?
Ţineţi minte povestea cu tirul blocat într-un tunel în Franţa pe care nimeni nu ştia cum să îl scoată de acolo? Nimeni, în afară de un copil care le-a propus să dezumfle roţile.

Dar copiii nu au idei doar în astfel de momente de criză izolate, ci au idei mai ales în problemele care îi afectează personal şi îşi doresc foarte mult ca aceste idei să fie luate în seamă de adulţi. Atunci când îi cerem unui copil să facă un anumit lucru, el nu are decât două variante: să se supună şi să facă acel lucru sau să se opună şi să nu-l facă. Însă nu simte că el a contribuit cu ceva la decizia care îl priveşte. De aceea, din ce în ce mai mulţi psihologi sugerează că metoda prin care putem avea succes într-o proporţie mult mai mare în educaţia copiilor noştri este cea care îi implică şi pe copii în generarea soluţiilor posibile şi rezolvarea problemelor.

Adele Faber şi Elaine Mazlish, autoarele cursului pentru parinti “Cum să vorbeşti eficient copiilor” ne propun un model de rezolvare a problemelor în 5 paşi:
-  1. Ascultăm ceea ce are de spus copilul în legătură cu situaţia şi îi arătăm că îl înţelegem.
- 2. Îi vorbim copilului despre ceea ce simţim noi în legătură cu acel lucru.
- 3. Invităm copilul la o sesiune de generare de idei împreună cu noi.
- 4. Scriem toate ideile (ale lui şi ale noastre), fără să le evaluăm.
- 5. Hotărâm împreună care idei rămân valabile şi o alegem pe cea pe care o vom pune în aplicare.
 
Un subiect propus pentru jocul de rol în care să se aplice aceasta metodă în timpul cursului, este cel în care un copil îşi anunţă părinţii că vrea să renunţe la lecţiile de pian. Întâmplător, una din participantele la curs trăise aceeaşi experienţă când avea 10 ani şi a povestit întregului grup cum s-a derulat:
- - Mamă, nu mai vreau să fac lecţii de pian!
- - Cum poţi să spui aşa ceva? Tu ai vrut să faci lecţii de pian!
- - Da, dar nu mai vreau fiindcă nu îmi place să merg atâta drum până la profesoară acasă de două ori pe săptâmână şi să exersez numai eu singură cu ea, iar prietenii mei în timpul asta să se joace împreună. Vreau să stau şi eu cu prietenii mei.
- - Adică atâta timp am dat o groaza de bani pe lecţiile tale ca acum să spui că tu vrei să stai cu prietenii tăi?
-  - . . .
- - Bine, n-ai decât să nu te mai duci! Dar să nu te prind că te răzgândeşti fiindcă n-am să-ţi mai dau niciodată bani pentru lecţii de pian!
- - Eu nu mă mai duc!
 
Fetiţei de fapt îi plăceau lecţiile de pian şi chiar s-a răzgândit în timpul liceului şi a vrut să le reînceapă cu aceeaşi profesoară. Dar profesoara n-a mai primit-o la ore după o pauză atât de lungă, iar acum, adult fiind regretă că nu mai ştie să cânte la pian. Dacă mama ar fi ştiut să exploreze motivele reale care o nemulţumeau pe fetită şi să ajungă împreună la o soluţie, acum,  chiar şi după 15 ani, toată lumea ar fi fost mulţumită.

Soluţia? 5 minute în plus şi un dialog de genul celui de mai jos:

- - Mamă, nu mai vreau să fac lecţii de pian!
- - Înseamnă că ceva în legătură cu aceste lecţii te nemulţumeşte. Ce anume?
- - Nu îmi place că merg prea mult pe jos până la profesoară acasă şi nu îmi place să stau singură cu ea şi mi se pare că merg prea des, de două ori pe săptămână. Iar prietenii mei se joacă între ei şi mă cheamă şi pe mine cu ei, dar eu nu am timp să stau cu ei că sunt la ore sau pe drum.
- - Aha, înţeleg acum ce te nemulţumeşte. Eu ştiu că tu ai vrut să începi aceste lecţii fiindcă îţi place să cânţi la pian şi mi-e teamă că dacă renunţi acum, ai să regreţi mai tarziu. Crezi că am putea găsi o soluţie astfel încât tu să continui lecţiile, dar să fii mulţumită?
- - Da, cred că da.
- - Ok, hai să vedem ce idei avem să rezolvăm această problema! Ce propui?
- - Să fac lecţii o dată la două săptămâni.
- - Eu notez toate ideile şi apoi vedem care se potriveşte cel mai bine. Altceva?
- - Să mă duci tu la ore.  Şi să fac ore împreună cu alt copil.
- - Ok. Eu aş mai spune să faci ore o dată pe săptămână, dar să fie cu 30 de minute mai lungi, ca să nu mai pierzi timp pe drum. Şi poţi să schimbi ora de lecţii astfel încât să te pot lua eu cu maşina de la profesoară când mă întorc de la servici. Mai ai şi alte idei?
- - Nu.
- - Bun, atunci le evaluăm pe cele pe care le avem. Să faci lecţii o dată la două săptămâni ... de la două ori pe săptămână, mi se pare cam rar şi cred că ai să pierzi ritmul.
- - Ok, atunci le fac o dată pe săptămână, dar am să vorbesc cu profesoara să schimbe ora ca să mă poţi lua cu maşina.
- - Şi le faci mai lungi cu 30 de minute?
- - Da, le pot face chiar cu o oră mai lungi dacă exersez impreună cu o prietenă. Fiindcă aşa nu m-aş mai plictisi.
- - Ok, atunci vorbim cu profesoara să găsească o elevă care îşi doreşte să facă orele cu tine şi să schimbe ora de începere.
- - Ce bine! Acum vreau să fac lecţii în continuare! Or să îmi placă şi mai mult!

Când veţi aplica această metodă cu copiii voştri, vor fi uimiţi la început, apoi vor fi încântaţi, iar voi veţi fi plăcut surprinşi de bogăţia lor de idei şi ... de dorinţa lor de cooperare!

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  120780  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 115  7064  05.06.2021
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 87  136615  06.06.2021
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia
110. Despre cartea ” Trezește uriașul din tine!” / ”Descoperă forța din tine”, volumul I, Anthony Robbins
22.03.2021 17:15 | Mihaela Zaharia
109. Despre cartea ”Puterea nemărginită”, Anthony Robbins
21.03.2021 21:59 | Mihaela Zaharia
108. Despre cartea ”Magia ordinii”, Marie Kondo
20.03.2021 23:11 | Mihaela Zaharia
106. Despre cartea ”Regula 10X, singura diferență între succes și eșec”, Grant Cardone
17.03.2021 18:32 | Mihaela Zaharia
105. Despre cartea ”Metoda IKIGAI – Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață”, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles
14.03.2021 09:27 | Mihaela Zaharia
104. Despre cartea ”Oameni anxioși”, Fredrik Backman
07.03.2021 17:00 | Mihaela Zaharia
103. Despre cartea ”Fii obsedat sau fii mediocru”, Grant Cardone
01.03.2021 15:58 | Mihaela Zaharia
102. Despre cartea ”De ce eu, de ce așa, de ce acum?”, Robin Norwood
16.02.2021 16:18 | Mihaela Zaharia
101. Despre cartea ”Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una ...”, Raphaelle Giordano
14.02.2021 15:39 | Mihaela Zaharia
100. Despre cartea ”Inițierea”, Elisabeth Haich
11.02.2021 20:17 | Mihaela Zaharia
99. Despre cartea ”Nevoile lui, nevoile ei, secretele unei relații de cuplu durabile”, Willard F. Harley, Jr.
06.02.2021 11:23 | Mihaela Zaharia
98. Despre cărțile ”Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” și ”Vindecarea celor 5 răni”, Lise Bourbeau
01.02.2021 21:50 | Mihaela Zaharia
97. Despre cartea ”Anxietatea”, Scott Stossel
29.01.2021 21:00 | Mihaela Zaharia
93. Despre cartea ”Cei șase stâlpi ai încrederii în sine”, Nathaniel Branden
29.01.2021 20:57 | Mihaela Zaharia
96. Despre cartea ”Învățare”, Tara Westover
26.01.2021 13:48 | Mihaela Zaharia
95. Despre cartea ”Socrii toxici”, Susan Forward, Donna Frazier
22.01.2021 15:29 | Mihaela Zaharia
94. Despre cartea ”Conceptul continuum. În căutarea fericirii pierdute”, Jean Liedloff 
22.01.2021 14:57 | Mihaela Zaharia
92. Despre cartea ”Psihogenealogia. Vindecarea rănilor familiale și regăsirea de sine”, Anne Ancelin Schutzenberger
15.01.2021 17:12 | Mihaela Zaharia
91. Despre cartea ”Copii ce vor să-și vindece părinții”, Bruno Clavier
11.01.2021 15:10 | Mihaela Zaharia
90. Despre cartea ”David și vioara lui”, Eleanor H. Porter
09.01.2021 19:36 | Mihaela Zaharia
89. Despre cartea ”Pollyanna și jocul bucuriei”, Eleanor H. Porter
08.01.2021 13:50 | Mihaela Zaharia
88. Despre cartea ”Cu ultima suflare”, Paul Kalanithi
06.01.2021 20:45 | Mihaela Zaharia
87. Despre cartea ”Trezirea tigrului. Vindecarea traumei”, dr. Peter A. Levine și Ann Frederick
05.01.2021 19:32 | Mihaela Zaharia
86. Despre cartea ”Harul feminin”, Basarab Nicolescu
04.01.2021 16:25 | Mihaela Zaharia