30. Despre cartea “Legături pierdute”, Johann Hari, editura TREI

Este cea mai bună carte despre depresie pe care o știu! Este o carte pe care o iubesc! Este o carte pe care eu o cred 100% și pe care trebuie să o ai in bibliotecă!

Johan Hari este jurnalist în UK. La 17 ani a fost diagnosticat cu depresie, spunându-i-se că ”depresia este o boală a creierului care are niveluri scăzute dintr-o substanță chimică numită serotonină.” Timp de 13 ani a luat medicamente antidepresive (ISRS – Inhibitori Selectivi ai Recaptării Serotoninei) în doze din ce în ce mai mari fiindcă stările depresive tot reveneau (pe lângă efectele secundare precum îngrășatul și transpirația). Și nici un medic nu l-a întrebat dacă există vreun motiv pentru care se simte destul de tulburat. Abia la 30 de ani a avut o revelație, aceea că indiferent cât de mare era doza de antidepresive, tristețea o depășea întotdeauna: ”Survenea o bulă de ușurare chimică, iar apoi revenea sentimentul înțepător de nefericire. Începeam să am din nou gânduri puternice, recurente, precum: viața nu are sens, tot ceea ce faci este inutil, toată chestia asta este o pierdere de timp.”

Ceea ce l-a făcut să își pună trei întrebări: 
1.    Cum puteam să fiu încă deprimat, deși luam antidepresive?
2.    De ce atât de mulți oameni păreau să se simtă deprimați și extrem de anxioși?
3.    Oare se poate ca altceva, în afară de chimia anapoda din creierul meu să provoace depresia și anxietatea în mine și în atât de mulți oameni din jurul meu? Dacă da, ce ar putea fi? 


Răspunsurile le-a găsit călătorind 64 000 km în toată lumea și realizând peste 200 de interviuri cu medici, oameni de știință, profesori și pacienți. Rezultatele cercetării sunt prezentate în această carte într-o formă foarte cursivă, ușor de citit și care te ține în priză și te face să râzi și să plângi (eu am citit cartea în două zile). 

Primul capitol este o introducere despre medicamente, studii, firme de medicamente și efecte placebo. 

Al doilea capitol este despre doliu și autorul se întreabă: De ce este moartea singurul eveniment din viață pentru care depresia reprezintă o reacție adecvată?  
Și totuși, oficial, nici măcar asta nu mai e. În ultimele ediții ale Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale (DSM) pe care îl folosesc toți medicii psihiatri din lume, perioada de doliu acceptată normal a tot scăzut cu fiecare ediție de la 3 luni, la o lună, la două săptămâni până când în ultima ediție, (DSM V) doliul nici măcar nu mai este o excepție pentru care ai voie să prezinți simptome similare depresiei.
Și totuși o întrebare rămâne: Dacă depresia este de fapt, o formă de doliu – pentru viețile noastre, care nu sunt așa cum ar trebui? Dacă este o formă de doliu pentru legăturile pe care le-am pierdut, însă de care încă avem nevoie? 

Partea a doua a cărții ne prezintă cele 9 cauze ale depresiei, fiecare într-un capitol separat.
Cum ar fi dacă atunci când ne-am duce la medic ni s-ar pune diagnosticul de ”deconectare”

Prima cauză: deconectarea de la o muncă plină de sens
A doua cauză: deconectarea de la alți oameni
A treia cauză: deconectarea de la valorile importante
A patra cauză: deconectarea de la traumele copilăriei
A cincea cauză: deconectarea de poziția socială și de respect
A șasea cauză: deconectarea de lumea naturală
A șaptea cauză: deconectarea de un viitor sigur sau promițător
A opta și a noua cauză: adevăratul rol al genelor și modificărilor creierului

Partea a treia vorbește despre reconectare. 
Mi-a plăcut mult povestea cu vaca. 
Un psihiatru sud-african a aterizat în Cambodgia într-o zonă rurală unde se cultiva orez pentru a le vorbi oamenilor despre medicamentele antidepresive care tocmai începeau să se comercializeze și la ei în țară, dar pentru care nu aveau un cuvânt anume. Încercând să le explice despre ce e vorba, oamenii au răspuns că nu au nevoie fiindcă ei au antidepresive. Și i-au dat un exemplu ca să înțeleagă. Unul din fermieri și-a pierdut un picior din cauza unei mine de pământ rămasă din timpul războiului în câmpurile de orez. Medicii i-au pus o proteză și omul s-a întors la muncă. Dar nu putea munci stând în apă ceea ce îi provoca dureri. Așa că omul a devenit din ce în ce mai trist, anxios și disperat. Atunci, medicul și oamenii satului l-au vizitat, l-au ascultat și au venit cu o soluție. Omul nu mai putea să muncească în câmpul cu orez, dar ar fi putut să fie lăptar. Așa că au pus toți bani și i-au cumpărat o vacă. Astfel omul a putut munci, s-a simțit util, oamenii veneau la el să cumpere lapte și smântână, nu mai era izolat – și astfel depresia lui a dispărut. Deci, asta însemna antidepresiv, nu, domnule doctor? 

Soluția pentru depresie ar fi RECONECTAREA.
Prima reconectare: față de alți oameni
”Viețile pe care suntem forțați să le trăim și cărora li se face atâta propagandă nu ne întrunesc nevoile psihologice – de conexiune, siguranță, colectivitate. Faptul că te-ai gândit doar la tine te-a determinat să te simți atât de rău. Nu fii tu. Fii noi.Fii parte din grup. Fii conectat cu toți cei din jurul tău. Fii parte din întreg. 

A doua reconectare: prescripția socială
”Dacă vrei să găsești o soluție, trebuie să asculți ce anume lipsește din viața persoanei deprimate sau anxioase și să o ajuți să găsească o cale de a ajunge acolo. Să treci de la întrebarea ”Ce e în neregulă cu tine?” la întrebarea ”Ce contează pentru tine?”. Nu are rost să folosim antidepresive dacă nu s-a schimbat nimic în viața lor, astfel încât, atunci când renunță la antidepresive, sunt în același loc ca înainte. Trebuie să se schimbe ceva, altfel vor reveni tot acolo.”

A treia reconectare: față de o muncă plină de însemnătate
”Munca în sine nu te îmbolnăvește, ci alte trei lucruri. Sentimentul că ești controlat – că ești o piesă nesemnificativă dintr-un sistem. Sentimentul că, indiferent cât de mult ai munci, vei fi tratat la fel și nimeni nu va observa – un dezechilibru între eforturi și recompense. Și sentimentul că te afli la baza ierarhiei – că ești o persoană aflată într-o poziție inferioară, care nu contează, în comparație cu marele șef.”

A patra reconectare: față de valorile importante
”Aceste întrebări: Pe ce anume vă cheltuiți banii? și Ce prețuiți cu adevărat? i-au ajutat pe oameni să vadă o prăpastie între răspunsuri. Ei acumulau și cheltuiau bani pe lucruri care nu erau în fond lucrurile despre care credeau că într-adevăr contează. De ce oare?”

A cincea reconectare: bucuria solidară și depășirea dependenței de sine
Bucuria solidară înseamnă că pur și simplu te bucuri pentru alți oameni. Dacă poți fi fericit pentru alții înseamnă că va exista mereu o sursă de fericire pentru tine. 
Meditația este un tratament pentru depresie. Eurile noastre ne protejează. Ne păzesc. Sunt necesare. Dar atunci când cresc prea mari ne izolează de posibilitatea conectării. Așadar, avem nevoie să revenim la o relație sănătoasă cu eul nostru. 

A șasea reconectare: conștientizarea și depășirea traumelor din copilărie
Traumele din copilărie determină o mai mare predispoziție pentru depresie sau anxietate severă la maturitate. Și nu doar traumele în sine provoacă problemele, ci și ascunderea acestor traume, faptul că nu spui nimănui fiindcă îți este rușine. 

A șaptea reconectare: refacerea viitorului
În capitol se vorbește mult despre venitul universal de bază.

Poate depresia (și anxietatea) să fie cea mai sănătoasă reacție pe care o avem. Este o reacție la modul în care trăim. Este un semnal care spune – nu ar trebui să trăiești așa, iar dacă nu ești ajutat să găsești o cale mai bună, vei pierde multe lucruri care fac experiența de a fi om atât de frumoasă. 
Dorința de conexiune nu dispare niciodată. 

Cartea a apărut la editura Trei. Se găsește pe site-ul editurii Trei, pe emag, cărtuești, libris, librarie.net, etc. 

Dacă știți persoane care suferă de depresie, merită din tot sufletul să le-o oferiți cadou. Chiar dacă e vorba de voi înșivă. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

Find us on Facebook

 

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  120826  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 115  8555  05.06.2021
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 87  136699  06.06.2021
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia
110. Despre cartea ” Trezește uriașul din tine!” / ”Descoperă forța din tine”, volumul I, Anthony Robbins
22.03.2021 17:15 | Mihaela Zaharia
109. Despre cartea ”Puterea nemărginită”, Anthony Robbins
21.03.2021 21:59 | Mihaela Zaharia
108. Despre cartea ”Magia ordinii”, Marie Kondo
20.03.2021 23:11 | Mihaela Zaharia
106. Despre cartea ”Regula 10X, singura diferență între succes și eșec”, Grant Cardone
17.03.2021 18:32 | Mihaela Zaharia
105. Despre cartea ”Metoda IKIGAI – Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață”, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles
14.03.2021 09:27 | Mihaela Zaharia
104. Despre cartea ”Oameni anxioși”, Fredrik Backman
07.03.2021 17:00 | Mihaela Zaharia
103. Despre cartea ”Fii obsedat sau fii mediocru”, Grant Cardone
01.03.2021 15:58 | Mihaela Zaharia
102. Despre cartea ”De ce eu, de ce așa, de ce acum?”, Robin Norwood
16.02.2021 16:18 | Mihaela Zaharia
101. Despre cartea ”Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una ...”, Raphaelle Giordano
14.02.2021 15:39 | Mihaela Zaharia
100. Despre cartea ”Inițierea”, Elisabeth Haich
11.02.2021 20:17 | Mihaela Zaharia
99. Despre cartea ”Nevoile lui, nevoile ei, secretele unei relații de cuplu durabile”, Willard F. Harley, Jr.
06.02.2021 11:23 | Mihaela Zaharia
98. Despre cărțile ”Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” și ”Vindecarea celor 5 răni”, Lise Bourbeau
01.02.2021 21:50 | Mihaela Zaharia
97. Despre cartea ”Anxietatea”, Scott Stossel
29.01.2021 21:00 | Mihaela Zaharia
93. Despre cartea ”Cei șase stâlpi ai încrederii în sine”, Nathaniel Branden
29.01.2021 20:57 | Mihaela Zaharia
96. Despre cartea ”Învățare”, Tara Westover
26.01.2021 13:48 | Mihaela Zaharia
95. Despre cartea ”Socrii toxici”, Susan Forward, Donna Frazier
22.01.2021 15:29 | Mihaela Zaharia
94. Despre cartea ”Conceptul continuum. În căutarea fericirii pierdute”, Jean Liedloff 
22.01.2021 14:57 | Mihaela Zaharia
92. Despre cartea ”Psihogenealogia. Vindecarea rănilor familiale și regăsirea de sine”, Anne Ancelin Schutzenberger
15.01.2021 17:12 | Mihaela Zaharia
91. Despre cartea ”Copii ce vor să-și vindece părinții”, Bruno Clavier
11.01.2021 15:10 | Mihaela Zaharia
90. Despre cartea ”David și vioara lui”, Eleanor H. Porter
09.01.2021 19:36 | Mihaela Zaharia
89. Despre cartea ”Pollyanna și jocul bucuriei”, Eleanor H. Porter
08.01.2021 13:50 | Mihaela Zaharia
88. Despre cartea ”Cu ultima suflare”, Paul Kalanithi
06.01.2021 20:45 | Mihaela Zaharia
87. Despre cartea ”Trezirea tigrului. Vindecarea traumei”, dr. Peter A. Levine și Ann Frederick
05.01.2021 19:32 | Mihaela Zaharia
86. Despre cartea ”Harul feminin”, Basarab Nicolescu
04.01.2021 16:25 | Mihaela Zaharia