50. Despre cartea ”Biologia credinței”, Bruce Lipton

”Eu cred cu adevărat că numai atunci când Știința și Spiritul se vor reuni, vom putea avea mijloacele pentru a crea o lume mai bună.”

Fiindcă prima carte căreia i-am scris o recenzie a fost ultima carte a lui Bruce Lipton, Efectul lunii de miere, am ținut ca recenzia cu numărul 50 să fie despre prima lui carte, Biologia credinței. Consider că este o carte de căpătâi pentru umanitate și mi-aș dori foarte mult ca ideile prezentate să fie studiate serios în continuare de cât mai mulți profesioniști, astfel încât progresul nostru în direcția pe care eu o consider cea bună, să fie accelerat. Este o carte mult mai uimitoare decât aș putea să redau eu aici în cuvinte. 

Bruce Lipton a fost profesor universitar și cercetător de biologie celulară la Universitatea Wisconsin (unde era recunoscut la nivel internațional pentru cercetările pe celule stem clonate), la Facultatea de medicină a Universității  Stanford și apoi Universitatea din Caraibe. 

Cartea Biologia credinței a apărut în 2003, dar a fost nevoie de 20 de ani să fie scrisă. A revoluționat comunitatea științifică și publicul larg contrazicând ceea ce era ferm acceptat din punct de vedere științific pornind de la viața celulei până la spiritualitate.

Deși inițial un om de știință veritabil, ateu și adept al teoriei darwiniste învățate în școală (care pune accent pe competiție, nu pe cooperare), în urma cercetătorilor de laborator și a propriilor intuiții, dr. Bruce Lipton ajunge la revelații uimitoare prin care știința nu doar că nu se opune spiritualității, ci și o susține cu dovezi incontestabile.

Credințele controlează sistemele biologice. Credințele acționează ca niște filtre pe obiectivul foto și și modifică modul în care vedeți lumea – iar sistemul vostru biologic se adaptează la aceste credințe.”

Două dintre ideile noi și provocatoare la care Bruce Lipton a ajuns în urma cercetărilor de laborator și a propriilor intuiții sunt:

1.    Viața unei celule nu este controlată de genele celulei respective, ci de către mediul fizic și energetic în care ea trăiește. Pentru că genele nu pot să se pornească sau să se oprească singure, activitatea lor trebuie să fie declanșată de ceva din mediu (prin proteinele ”acoperitoare”)

 

2.    Creierul celulei nu este nucleul! Nucleul este gonada celulei. Funcția de adevărat creier care controlează celula o deține membrana (a cărei existență a fost confirmată de biologi abia în anii 50). Faptul că membrana este un semiconductor de cristale lichide, cu porți și canale, ca un cip, este explicat prin analogia cu pâinea cu unt, măsline umplute cu ardei și măsline simple (cu gaură) care blochează substanțele toxice, dar lasă să intre substanțele nutritive prin canalele măslinelor goale. Cipul este programabil, așa ca celula, iar programatorul lui este extern. În cazul celulei programatorul este mediul. Nucelul care conține genele nu programează celula. Supraviețuirea unei celule depinde de capacitatea de a se ajusta dinamic la un mediu care se schimbă în permanență. 

Bruce Lipton vorbește în carte și despre epigenetică, gândirea pozitivă, folosirea antibioticelor, lipsa de specificitate a medicamentelor, companiile farmaceutice, chiropractică, excepții de la o teorie, subconștient și conștient, sistemul imunitar, efectul placebo și nocebo, etc.

Dar vorbește și despre genomul uman, rolul cortexului pre-frontal, rezonanța armonică a undelor, histamina și reacția de stres, proteine receptoare și efectoare, molecule de aminoacizi, molecule polarizate și nepolarizate, ATP-aza natri-potasică, unele părți ale cărții făcându-te să încetinești ritmul de citire dacă nu ai studii de medicină (chiar dacă ai parte de comparații, metafore și desene) sau dacă le ai, să te scoată din zona de confort universitară fiind prezentate într-o lumină cu totul nouă față de ceea ce știi deja.

După cum vei vedea, e nevoie de toate aceste explicații pentru a ajunge să înțelegi și mai ales să accepți concluziile inedite la care s-a ajuns.
Inclusiv afirmația că ”Fluxul de informație într-un univers cuantic este holistic.”  are parte de o demonstrație ce include desene pentru a fi mai bine înțeleasă. 

Când am ciiti-o prima data mi-a plăcut foarte mult concluzia că la nivel celular, atunci când semnalele locale sunt în contradicție cu semnalele de la centru / creier,  atunci celula reacționează la semnalele de mai sus care le anulează pe cele locale. 

Acum mi-a plăcut cel mai mult capitolul 6, Dezvoltare și protecție:
Mecanismele de supraviețuire pot fi împărțite în două categorii funcționale: dezvoltare și protecție. Aceste două mișcări opuse definesc cele două reacții celulare de bază la stimulii din mediu. Gravitarea către un semnal care sprijină viața – cum ar fi substanțele nutritive – caracterizează o reacție de dezvoltare, creștere. Îndepărtarea de semnalele amenințătoare, cum ar fi toxinele este caracteristică pentru o reacție de protecție. De asemenea, unii stimuli din mediu sunt neutri și nu provoacă nici reacție de protecție, nici de dezvoltare. Mecanismele care sprijină dezvoltarea și cele care sprijină protecția nu pot să funcționeze optim în același timp. Astfel, oamenii își restrictionează în mod inevitabil comportamentele de dezvoltare atunci când trec pe modul de protecție. 

Procesele de creștere necesită un schimb deschis între un organism și mediul său. Protecția necesită închiderea sistemului pentru a apăra organismal de amenințarea percepută. 


Redistribuirea rezervelor de energie pentru a alimenta reacția de protecție duce inevitabil la o inhibare a procesului de dezvoltare. 

Eliminarea factorilor de stress nu face decât să vă aducă într-un punct neutru din interval. Însă pentru a prospera cu adevărat trebuie nu numai să eliminăm factorii de stress, ci și să căutăm în mod activ o viață plină de bucurie, de iubire și de împliniri care stimulează procesele de creștere.


Dar și capitolul 7, Cum să fim părinți conștienți fiindcă m-a făcut să înțeleg utilitatea mecanismelor de interiorizare a mesajelor, credințelor, convingerilor părinților și celor care ne-au crescut în primii ani, care se transformă automat în tipare inconștiente ce ulterior ne influențează toată viața. 

Văd în fiecare zi în cabinet ceea ce Bruce Lipton explică aici:
Mintea subconștientă este pilotul nostru automat, iar mintea conștientă este controlul manual. Comportamentele și credințele învățate sau dobândite de la alți oameni – cum ar fi părinții, prietenii, învățătorii – s-ar putea să nu sprijine obiectivele minții noastre conștiente. Cele mai mari impedimente în a realiza succesele dorite sunt limitările programate în subconștient. Aceste limitări nu numai că influențează comportamentul, dar pot să joace și un rol esențial în a ne determina fiziologia și starea de sănătate. 

Însă niciodată până acum (deși am mai citit cartea asta o dată!) nu am conștientizat că în cazul în care mediul în care apărem pe lume începând de la concepție și după naștere este pozitiv, atunci un astfel de mecanism ne-ar ajuta să fim fericiți fără efort: 

Ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut părinți și învățători conștienți care să ne servească drept modele exemplare în viață și să se angajeze întotdeauna în relații pline de omenie cu toată lumea din comunitate, relații din care toți să aibă doar de câștigat? Dacă mintea noastră subconșientă ar fi programată cu astfel de comportamente sănătoase, am putea avea succes total în viață, fără ca măcar să fim conștienți de asta!

Multe revelați puteți găsi și în ultimul capitol, Epilog. 

Eu am mai primit un bonus: recomandarea de a viziona filmul Shine inspirat din povestea adevărată a pianistului australian David Helfgott.
Până citiți cartea însă voi puteți vizualiza filmul de aici în care prezentarea dr. Bruce Lipton  este însoțită foarte drăguț de desene:


Una din ideile pe care le veți regăsi în filmuleț este aceea că: dacă te chinui să faci ceva înseamnă că ai un program inconștient care nu sprijită acel lucru. Pe care o putem folosi ca punct de pornire în a ne identifica programele inconștiente care ne sabotează. 

Cartea a apărut la editura For You și o găsiți pe site-ul editurii, dar și la Emag, Libris, Diverta, etc.

O recomand oricui este interesat de dezvoltare personală și oricui are de gând să aibă un copil în această lume. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

Find us on Facebook

 

 

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  121227  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 127  17043  15.05.2022
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 90  137815  04.11.2021
128. Despre cartea ”Totul despre femei. Ghid pentru bărbați”, dr. John Gottman, dr. Julie Schwartz Gottman
15.05.2022 20:21 | Mihaela Zaharia
127. Despre cartea ”Drumul vieții”, de Valerio Albisetti
10.05.2022 11:52 | Mihaela Zaharia
126. Despre cartea ”Bucuria afacerilor”, Simone Milasas
21.02.2022 11:29 | Mihaela Zaharia
125. Despre cartea ”4 ore Corpul” de Tim  Ferriss
18.02.2022 17:01 | Mihaela Zaharia
124. Despre cartea ”Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților”, Elena Otilia Vladislav
22.01.2022 18:28 | Mihaela Zaharia
123. Despre cartea ”Cum să vorbim în public”, Dale Carnegie
24.11.2021 19:48 | Mihaela Zaharia
122. Despre cartea ”Povestea ta a început demult. Cum să vindeci traumele familiale moștenite”, Mark Wolynn
30.10.2021 11:45 | Mihaela Zaharia
121. Despre cartea ”Puterea cuvintelor ... care mă eliberează”, Jacques Martel
18.10.2021 14:35 | Mihaela Zaharia
120. Despre cartea “Totul pornește de la mâncare” de Dallas și Melissa Hartwig
17.10.2021 13:18 | Mihaela Zaharia
119. Despre ghidul ”Ieșirea din labirint”, dr. Robert Hemfelt, dr. Frank Minirth, dr. Paul Meier, dr. Deborah & Brian Newman
10.10.2021 16:23 | Mihaela Zaharia
118. Despre cartea ”Labirintul codependenței”, dr. Frank Minirth, dr. Robert Hemfelt, dr. Paul Meier
09.10.2021 14:43 | Mihaela Zaharia
117. Despre cartea ”Pachinko”, Min Jin Lee
03.09.2021 17:51 | Mihaela Zaharia
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia
110. Despre cartea ” Trezește uriașul din tine!” / ”Descoperă forța din tine”, volumul I, Anthony Robbins
22.03.2021 17:15 | Mihaela Zaharia
109. Despre cartea ”Puterea nemărginită”, Anthony Robbins
21.03.2021 21:59 | Mihaela Zaharia
108. Despre cartea ”Magia ordinii”, Marie Kondo
20.03.2021 23:11 | Mihaela Zaharia
106. Despre cartea ”Regula 10X, singura diferență între succes și eșec”, Grant Cardone
17.03.2021 18:32 | Mihaela Zaharia
105. Despre cartea ”Metoda IKIGAI – Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață”, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles
14.03.2021 09:27 | Mihaela Zaharia
104. Despre cartea ”Oameni anxioși”, Fredrik Backman
07.03.2021 17:00 | Mihaela Zaharia
103. Despre cartea ”Fii obsedat sau fii mediocru”, Grant Cardone
01.03.2021 15:58 | Mihaela Zaharia
102. Despre cartea ”De ce eu, de ce așa, de ce acum?”, Robin Norwood
16.02.2021 16:18 | Mihaela Zaharia
101. Despre cartea ”Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una ...”, Raphaelle Giordano
14.02.2021 15:39 | Mihaela Zaharia
100. Despre cartea ”Inițierea”, Elisabeth Haich
11.02.2021 20:17 | Mihaela Zaharia
99. Despre cartea ”Nevoile lui, nevoile ei, secretele unei relații de cuplu durabile”, Willard F. Harley, Jr.
06.02.2021 11:23 | Mihaela Zaharia
98. Despre cărțile ”Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” și ”Vindecarea celor 5 răni”, Lise Bourbeau
01.02.2021 21:50 | Mihaela Zaharia