Fiind psiholog și având câine, în anul 2017/2018 am făcut cursul postuniversitar TERAPIA ȘI ACTIVITĂȚILE ASISTATE DE ANIMALE PENTRU PERSOANELE CU NEVOI SPECIALE, coordonat de dna. profesoara Alina Rusu la Facultatea de Psihologie a Universității Babeș Bloyai din Cluj. (Din păcate acum este suspendat.) 

A fost un curs de 6 luni la distanță, din care am fost prezente fizic la cursuri două zile pline de weekend. Și nu am greșit acordul verbului, pentru că nu m-am dus singură, ci am mers cu Maya, chit că am făcut 10 ore pe drum dus și tot atâtea la întors cu trenul. Din fericire pentru Maya, la întoarcere a avut noroc de colega mea de compartiment cu care m-am împrietenit și am îndrăznit să cobor la Brașov să își facă și câinele meu nevoile cât ea fuma :) 

Maya a fost inițial singurul câine din curs, deși în amfiteatru eram 50 de cursanți. Dar ea s-a simțit foarte bine, chiar și pe catedră, unde doamna profesoară Alina Rusu a primit-o cu mult drag. 

Am avut atunci foarte multe cursuri:

- Terapia și activitățile asistate de animale pentru persoane cu nevoi speciale -  profesor universitar psih. Alina S. Rusu

- Elemente de screening și intervenție psihopedagogică în tulburările de comportament - conf. univ. dr. Adrian Roşan

- Etapele dezvoltării comunicării și Comunicarea tactilă - Andreea Hathazi

- Relația om- animal - profesor universitar psih. Alina S. Rusu

- Terapii și activități asistate de câinele Loki - psiholog Băsceanu Anamaria și motanul Tomi

- Elemente de medicină comparată și Starea de bine a animalelor de companie - șef lucrări dr. Ciprian Ober

- Managementul riscului zoonotic în interacțiunea om-animal - conferențiar dr. Andrei Mihalca prezentat de dr. Gianluca D’Amico

- Elemente de dresaj canin utile în TAA - psih. și instructor canin Iulia Lazăr și cătelușa Bailey

La final am avut de trimis 5 teme:

Tema 1: Conceptul ”one health”/ ”o singură sănătate”

Tema 2: Eseu privind abuzurile asupra animalelor de companie și prevenția acestora 

Tema 3: Plan de management al riscului zoonotic 

Tema 4: Program de tip awarness a beneficiilor și riscurilor asociate cu interacțiunea om-animal pentru părinți de preșcolari 

Tema 5: Program de dezvoltare a abilităților de comunicare bazat pe rutinele zilnice și activitățile asistate de animale 

Fiecare temă a fost evaluată de un profesor diferit și în final am primit 5 de 10. 

Reproduc mai jos Tema nr. 2 că mi se pare de actualitate:

Consider că nici un om nu se naşte rău. Da, nu ştie încă să se poarte cu animalele, dar nu va căuta să le provoace suferinţă ca el să simtă plăcere. Puiul de om, ca mulţi alţi pui, învaţă prin imitaţie şi modelare. Aşadar, pentru ca animalele să nu mai fie chinuite, e nevoie că un copil să vadă în jurul său şi mai ales la părinţii lui cum animalele sunt tratate cu grijă, cu dragoste şi cu respect. De cele mai multe ori, cei care abuzează animalele fac parte din familii în care copii fiind nu au văzut aşa ceva, ci din contră, au văzut cum părinții lor (și alte rude apropiate) chinuiesc animalele sau le desconsideră și le tratează fără respect. Sigur, în multe gospodării există animale crescute pentru hrană (găini, raţe, porci, vaci, etc.) care sunt tăiate când e vremea să fie consumate, dar chiar şi acest sacrificiu trebuie făcut cu respect şi recunoştinţă pentru animalul care te hrăneşte. Însă tocmai acest lucru face să existe o diferenţă în atitudinea faţă de animalele care produc sau constituie hrană pentru om şi celelalte care nu (în principal câine şi pisică) care sunt doar tolerate. Sau nu. Aşadar acestea au probabilitatea cea mai mare de a fi abuzate, urmând cele care au fost, dar nu mai sunt folositoare (caii bătrâni, de exemplu).

Cei care abuzează animalele sunt de cele mai multe ori oameni care au multe alte probleme, unii au diagnostice psihiatrice, alţii au un coeficient de inteligenţă scăzut, mulţi au probleme emoţionale, fac parte din familii disfuncţionale în care de multe ori nici măcar nevoile lor de bază nu au fost satisfăcute (hrană, căldură, afecţiune, grijă), au părinţi severi care i-au „educat” cu multe bătăi, au probleme la şcoală sau cu legea sau fac parte din grupuri dubioase. Posibilitatea de a influenţa eficient astfel de factori este foarte redusă şi implică foarte multe costuri materiale şi umane.

Dar totuşi numărul abuzurilor asupra animalelor se poate diminua în timp prin implicarea tuturor autorităţilor cheie dintr-o localitate: primar, preot, medic uman, medic veterinar, educatoarele, învăţătoarele şi profesorii.

Primarul poate să organizeze evenimente care să aibă animalele ca interes principal unde să fie invitaţi specialişti, poate chiar asociaţii care fac terapie şi activităţi cu animale, să fie distribuite pliante de informare şi conştientizare, să fie făcute publice cazurile de abuz şi pedepsele date, legile care sunt în vigoare, etc. Preotul poate îndemna duminica la slujbă ca oamenii să respecte şi viaţa animalelor şi chiar să le recomande să le sterilizeze pentru a împiedica suferinţa altor generaţii. Medicul veterinar ar trebui să convingă toţi posesorii de animale să şi le vaccineze, să militeze pentru sterilizarea câinilor (măcar pentru a preîntâmpina practica omorârii puilor nedoriţi, destul de frecventă la sate). Medicul uman poate să atragă atenţia asupra modului în care să ne protejăm de răni sau de boli (ca să nu se ajungă în situaţia în care cineva omoară de exemplu un câine sau o pisică fiindcă i-a muşcat/zgăriat copilul).

Cel mai mult însă putem influenţa atitudinea faţă de animale a copiilor, deci a generaţiilor următoare de posesori de animale prin educaţia pe care o primesc la şcoală.

Educatoarele pot să influenţeze pozitiv copiii mici citindu-le poveşti cu animale, învăţându-i cântece despre animale, încurajându-i să se joace cu animalele de pluş într-un mod sănătos, cerându-le să deseneze diverse animale, punându-le filme cu animale, etc. Cărţi cu animale potrivite pentru cei mici sunt: Beţişorul năzdrăvan, Noi şi puii animalelor, cărţile scrise de Hooly Webb (sunt vreo 20), etc. Dintre filme, pe lângă cele clasice, 101 Dalmaţieni şi Pisicile Aristocratice, o serie frumoasă este seria Buddies (sunt 12 filme). Cântecele despre animale (de exemplu, „Iubim şi câinii vagabonzi”) pot fi învăţate şi cântate chiar la serbările pentru părinţi, sperând că îi vor sensibiliza şi pe ei.

Învăţătoarea la rândul ei poate continua acest demers. Aici pot fi adăugate excursii tematice la ferme de animale, discuţii la ora de dirigenţie, evenimente extra-şcolare cu asociaţii cu câini de terapie ce fac activităţi cu copiii, piese de teatru în care copiii să fie puşi în pielea unui animal, şedinţe cu părinţii în care să le ofere informaţii despre relaţia sănătoasă copil-animal (unde poate chiar să invite specialişti, precum terapeuţi sau medici veterinari), etc.  Aici diferă doar conţinutul cărţilor, filmelor şi cântecelor care sunt potrivite pentru vârsta copiilor şi ar fi bine ca biblioteca şcolii să fie dotată cu cât mai multe astfel de resurse. Cărţi potrivite ar fi „Iubirre şi alte poveşti cu animale”, Dominic, etc.

Profesorii la rândul lor pot să includă în orele lor subiecte care au legătură cu animalele, chiar dacă predau limba română, biologie, educaţie civică, desen, muzică, religie, etc. Cea mai mare influnţă o are însă dirigintele care poate să discute astfel de subiecte în timpul orelor de dirigenţie.

Deşi în literatura obligatorie pentru copii există câteva opere despre animale (Puiul, El Zorab, Moartea căprioarei, Fram, ursul polar, Colţ-Alb) nu sunt suficiente, ele ar trebui să fie o constantă a lecturilor elevilor şi a dezbaterilor de după. O continuitate ar putea să existe cu opere precum: Prinţ, Adăpostul, Dewey, Eu, motanul, Bozo şi cu mine, Iubirre cu i mic, Jurnal de ghenă, Un motan pe nume Bob James şi pentru adolescenţi: Pisici războinice, Supravieţuitorii, Pisica lui Dalai Lama, etc. Filme potrivite ar fi: Minus 25 de grade, Hachiko, Viaţă de câine, Marley, etc.

Aşadar, prin şcoală, prin programe de sensibilizare a educatorilor în direcţia prevenirii abuzurilor asupra animalelor sunt şanse mari ca pe viitor astfel de cazuri să fie mult mai rare decât în prezent.
 

Dacă sunteți curioși ce s-a întâmplat după curs, Maya nu este câine de terapie, dar poate participa la activitățile asistate de animale, așa că a făcut parte din programele asociației ARPAC (Asociatia Romana a Producatorilor de Hrana pentru Animale de Companie) desfășurate în școlile din București, unde a fermecat o groază de copii: 

psihoterapeut Mihaela Zaharia