Conferinţă Roberto Perez: De la Ego la Conştiinţă

Roberto Perez este profesor de filozofie, teolog şi avocat în Argentina. Este fondatorului Centrului argentinian pentru eneagramă.Site-ul lui este www.robertoperez.net  L-am descoperit pe youtube şi m-am îndrăgostit de conferinţele lui ţinute în Argentina, Peru, Bolivia, Uruguay, Mexic, precum şi de temele abordate: conştiinţă, autonomie, copil interior, misiunea vieţii, etapele vieţii, etc. Unele conferinţe au subtitrare în engleză, altele nu. Pentru voi am ales să traduc din spaniolă o conferinţă susţinută în Bolivia care mi-a plăcut foarte mult, "Trecerea de la Ego la Conştiinţă". Sper să vă placă şi vouă la fel de mult. (Pentru cei care ştiti spaniolă o găsiţi pe youtube aici

Ideea acestei conferinţe mi-a venit acum mulţi ani când eram cu copiii mei la masă într-un restaurant şi fiul meu, Sebastian m-a întrebat: „Tata, ce este Ego-ul?” Atunci m-am întrebat cum să îi explic copilului meu ce este Ego-ul şi ce legătură are cu Conştiinţa. Şi am luat o bucată de hârtie şi i-am spus ceea ce o să vă spun astăzi si vouă.

În viaţă, noi suntem ca nişte autoturisme. Important e cine este pilotul, cine ne conduce viaţa, cine conduce maşina. În maşină stau întotdeauna Conştiinţa şi Ego-ul. Aşadar avem două alternative, viaţa poate fi condusă de Ego şi atunci Conştiinţa să fie co-pilotul sau poate să fie condusă de Conştiinţă şi Ego-ul să fie co-pilot. Cum este când o persoană decide ca viaţa ei să fie condusă de Ego şi ce se întîmplă când o persoană decide ca viaţa ei să fie condusă de Conştiinţă?

Când maşina este condusă de Ego, primul lucru care se întâmplă e că este deranjat de copilot, chiar ar fi încântat dacă acesta ar dispărea din maşină. Ego-ului îi place să facă lucrurile doar în felul său. Nu ascultă de vocea conştiinţei. Când Ego-ul conduce maşina singurul lucru de care îi pasă e să facă lucrurile pe care le vrea şi care îi convin şi singur. Unicul lucru care contează pentru el este beneficiul propriu, propriul lui interes. Deci, persoana care îşi conduce viaţa din Ego se gândeşte la propriul beneficiu sau propriul interes în orice situaţie şi cu orice lucru din viaţa ei. În această atitudine combustibilul Ego-ului este FRICA. Ego-ul îşi caută întotdeauna propria securitate, îi va fi teamă să nu îi ia cineva ceea ce are. Persoana care îşi conduce viaţa din Ego întotdeauna va simţi frica de e pierde, va fi mereu în defensivă. Mintea ei este folosită pentru a domina orice situaţie, o astfel de persoană vrea să controleze totul. O persoană care trăieşte mereu din Ego ajunge să fie egoistă.

Cealaltă variantă este ca persoana să trăiască din Conştiinţă. Când maşina, viaţa persoanei este condusă de Conştiinţă, Ego-ul este întotdeauna co-pilotul. Însă Conştiinţa ascultă de Ego. Pentru că Ego-ul ştie să prevină pericolele şi Conştiinţa îl ascultă în ceea ce priveşte pericolele posibile. Când Conştiinţa e cea care conduce maşina, persoana nu se conduce din raţiune, ci din inimă şi nu se gândeşte la singular, ci la plural. Întodeauna maşina ei este plină de persoane. Când cineva îşi conduce viaţa din Conştiinţă, combustibilul este IUBIREA. Persoana încearcă  întotdeauna să facă cât mai bine, chiar dacă uneori nu îi convine, ştiind că binele este cel mai important.

Întrebarea este dacă o persoană trăieşte din Ego sau din Conştiinţă, putem descrie mai în detaliu cum e viaţa respectivă?

Da, se poate. Există un triunghi cu trei colţuri între care există o dinamică constantă. Acestea trei sunt:

1. Minte / Gânduri / a gândi

2. Inimă / Emoţii / a simţi

3. Voinţă / Acţiune / a te comporta 

Cum este când persoana este guvernată de Ego, cum acţionează o astfel de persoană?

Când această persoană este guvernată de Ego, există o schimbare de direcţie (de la Emoţie la Minte şi la Acţiune) pentru că maniera ei iniţială de a reacţiona la realitate este întotdeauna emoţională, maniera în care se comportă va fi întotdeauna o manieră reactivă.

Ego-ul este subiectul personalităţii noastre care se conectează, reacţionează la mediul în care trăim şi se prezintă în societatea în care trăim. Când cineva trăieşte din personalitate şi Ego, se întâmplă ceva: afectivitatea, sensibilitatea, pielea acestei sensibilităţi este afectivitatea, emoţia. Emoţiile sunt valurile sensibilităţii noastre şi ele se pot schimba tot timpul. Când o persoană trăieşte din Ego, emoţionalitatea este factorul decisiv de a lua contact cu realitatea. De aceea, un semn clar că persoana trăieşte din Ego e ca ea reacţionează la orice eveniment care i se întâmplă. De obicei o persoană reacţionează atunci când condiţiile din mediu nu îi sunt  favorabile. Aşadar, reacţiunea eu o descriu ca triplu A: Agresivita (Agresivitate: mă înfurii, ţip), Angustia (Supărare: ma doare, mă simt rău, plâng), Absentia (Evitarea: plec, nu vreau să stau aici).  Acestea sunt trei lucruri naturale ale Ego-ului pe care le avem cu toţii. Uneori aceste trei stări trec dintr-una în alta şi omul rămâne blocat. Acest mecanism tipic de a reacţiona al Ego-ului este primul care se manifestă faţă de un eveniment al vieţii. Problema e că multe situaţii din viaţă sau persoane nu sunt aşa cum vrem noi să fie şi astfel acest mod de a reacţiona devine un fel de viaţă şi persoana devine captivă – adictivă/dependentă de starea ei emoţională. 

Pasul doi, după ce reacţionează, persoana judecă (colţul doi, de sus, al triunghiului). Dă vina pe alţii şi îi califică sau îi discalifică. În mod automat califică şi clasifică (pune pe categorii) pe ceilalţi. De exemplu, dacă fiul meu ţipă, îl fac „adolescent imatur care o deranjează pe mama lui”. Acestea calificări şi clasificări sunt proprii persoanelor care trăiesc din Ego. Ei vor să îi facă rău celuilalt sau să îl atace din stările pe care le simte (durere, supărare, deranjare etc).

Intenţia acestei persoane este să controleze (colţul 3 al triunghiului), să câştige situaţia, să nu piardă niciodată. Cu cuvinte, cu ţipete, sau cu lucruri, dar ea să nu piardă, vrea să îşi impună mereu voinţa asupra situaţiilor şi oamenilor. În multe situaţii, familiale sau nu, persoana nu caută cine are dreptate, care e cauza, ci caută doar să atace cealaltă persoană astfel încât ea să nu câştige, fâcând apel la anumite situaţii, şi dacă nu le găseşte, atunci o atacă personal.

Acestea: a reacţiona, a judeca şi a controla sunt trei forme naturale prin care persoana care trăieşte în Ego îşi trăieşte viaţa.

O astfel de persoană este în defensivă permanentă şi vede mereu viaţa ca pe o luptă în care încearcă să nu piardă şi celălalt să nu câştige. Această formă de a trăi pune persoana într-o stare de tensiune permanentă. Când atitudinea celorlaţi nu este cum vrea ea, îl vede ca duşman, chiar dacă cealaltă persoană nu a avut nici o intenţie de a-i face rău: "ori eşti cu mine, ori eşti împotriva mea". Ca urmare, ea reacţionează la lucruri minore şi supărarea ei este disproporţională faţă de realitate. Întotdeauna gâseşte motive de a se simţi rău. O astfel de persoană este încântată să fie singură, pentru că ceilalţi o deranjează pentru că nu se gândesc la ce vrea ea. Acesta este modelul natural al celor ce trăiesc din Ego.

La final, o astfel persoană va avea nişte simptome. Le spunem „Triplu I”:

1. Inconformitate, nimic nu îi place, nimic nu e ideal, nici soţul, nici copiii, nici viaţa, totul este motiv al senzaţiei că ceva lipseşte. Această senzaţie este tipică persoanelor egoiste, interesate numai de ceea ce li se întâmplă lor şi care gândesc mereu la singular.

2. Insatisfacţie. Se trezeşte dimineaţa gândind că viaţa este o luptă. Întotdeauna vor ce nu au, vor să fie unde nu sunt, vor să fie ce nu sunt. Insatisfacţia are legătură cu inima, inconformitatea cu mintea. De aceea persoana egoistă suferă mereu pentru că niciodată nu este satisfăcută. Nici cu ea însăşi, nici cu familia pe care o are, nici cu ţara în care locuieşte. Insatisfacţia se traduce într-o senzaţie permanentă de supărare.

3. Individualismul: mereu se gândeşte la ea însăşi.

O astfel de persoană devine toxică. Şi când întâlneşti astfel de persoane la serviciu, încerci să stai cât mai departe de ele.

Acum întrebarea este, se poate trăi altfel? Da. Se poate trăi din Conştiinţă.

Cum este viaţa unei persoane care decide să trăiască din Conştiinţă?

Primul lucru care este diferit e că persoana nu reacţionează din emoţional, ci din vârful de sus al triunghiului, al gândirii. Primul lucru pe care îl face e să accepte realitatea. Acesta este primul pas. Ia o distanţă afectivă faţă de orice i se întâmplă pentru a observa realitatea. Nu se implică emoţional. Acceptă ceea ce se întâmplă şi ceea ce se va întâmpla. Ce înseamnă a accepta realitatea? Acceptarea nu înseamnă resemnare. Resemnarea este punctul de sosire, persoana care se resemnează spune „asta e, n-am ce face, asta e destinul meu, asta e crucea mea”. Acceptarea este punctul de plecare, persoana recunoaşte că ceea ce se întâmplă este ceea ce trebuia să se întâmple, este lucrul cel mai bun care putea să se întâmple. Cum aşa? Pentru dacă s-a întâmplat, nu există alternative să se întâmple altfel. Deci, nu se resemnează, nu reacţionează, ci doar privesc la ceea ce se întâmplă în realitate pentru a clarifica lucrurile.

Iar a clarifica lucrurile înseamnă a observa fără sau pentru a se întreba „Ce vrea să îmi spună mie această situaţie?”, „Ce am de învăţat din această situaţie?”, „Ce trebuie să conştientizez aici?” şi nu a te întreba „De ce s-a întâmplat asta?” şi „Pentru ce s-a întâmplat asta?”. Dacă asta s-a întâmplat înseamnă că situaţia este o invitaţie, o oportunitate de a da un răspuns mai bun. Viaţa însăşi este o invitaţie constantă de a vedea ce răspuns o să dau: o să reacţionez ca până acum sau o să dau un răspuns mai bun? Pentru o persoană care trăieşte din Conştiinţă, întrebarea nu este „De ce copilul meu ţipă?”, ci „Care este cel mai bun răspuns pe care îl pot da în acest moment pentru binele lui şi pentru binele nostru?”

Când gândesc aşa, nu mă mai uit în afară, ci mă uit înăuntrul meu şi mă întreb cum pot folosi această situaţie ca să mă depăşesc ca persoană.

Dacă gândesc aşa mă pot elibera de acest Ego care vrea doar să reacţioneze.

Noi nu avem conştiinţa formată. În viaţa noastră, noi nu am învăţat cum să avem această atitudine iniţială. Mulţi reuşesc să o obţină după multă muncă interioară în care se detaşează de ceea ce se întămplă pentru a putea da cel mai bun răspuns.

După ce acceptăm realitatea, răspundem la ea în cel mai bun mod posibil, dar răspundem cu interiorul nostru, cu inima noastră.

Conştiinţa este subiectul Spiritualităţii noaste, interiorităţii noastre. Persoana trăieşte dinăuntrul ei. Când mi se întâmplă ceva, mă duc în interiorul meu şi mă întreb: "Care este răspunsul cel mai bun pe care viaţa (sau copilul sau soţul) mă invită să îl dau în această situaţie?" Văd o invitaţie, nu un atac. Pentru cei care trăiesc din Ego celălalt este contra lor sau chiar este un duşman potenţial.  Cei care trăiesc din Conştiinţă îl văd pe celălalt ca un companier de viaţă, mai bun sau mai rău. Nu este duşmanul meu, nu îl calific ca duşman pentru că este diferit de mine. Şi mă interesează mai mult ce pot face eu bine, să  încerc să înţeleg, să clarific situaţia. Ce ar trebui să fac în această situaţie? Ce imi spune mie asta? sau Ce spune asta despre mine?

Ego-ul vrea doar să reacţioneze şi îmi va aduce critică, ostilitate, duşmănie. Când persoana trăieşte din Conştiinţă, celălat e văzut ca un partener în călătoria vieţii şi atunci dialogăm, îl ascultăm ca să ieşim din acest loc. Şi dacă nu suntem de acord, nu voi ţipa, ci voi asculta. Important este să discernem lucrurile. Iar în acest proces, atitudinea celuilalt are rolul ei în situaţia pe care o trăiesc, poate e ceva ce nu mi-am dat seama până atunci sau am omis şi exită motive pentru care cealaltă persoană se poartă aşa. În general vorbind, nu mă supăr pe celălalt, nici pe Dumnezeu, pe nimeni, ci întotdeauna mă întreb ce invitaţie îmi transmite viaţa.

După ce acceptăm situaţia care este, cum răspundem din Conştiinţă? Folosim cei „trei P”:

1.      Perdon = iertare. . Persoana care trăieşte din Ego trebuie să facă multă muncă ca să ajungă să ierte. În loc să se supere, persoana care acceptă viaţa fiindcă trăieşte din Conştiinţă e mai dispusă să ierte, îi este natural să ierte, în mod natural nu are supărări, nu îl invinovăţeşte. O persoană egoistă se gândeşte că celălalt îl atacă sau că îl poate ataca, o persoană ce trăieşte din Conştiinţă vede că celălalt poate fi bine sau nu, supărat sau nu, moral sau nu. Persoana nu are ranchiună. Poate să îl înţeleagă pe celălalt în loc să se simtă ofensată. Nu trebuie să spună în exterior, e o stare interioară. „Celălalt face, nu îmi face.” Nu mă gândesc că celălalt mi-a făcut mie ceva. Sunt liniştit, nu vreau să îl controlez. Simt compasiune, „săracul de el”, dar nu îi spun verbal, dar intern aşa văd eu situaţia şi nu mă simt afectat. Celălalt se poartă cum se poartă, nu cum aştept eu să se comporte, dar când face ceva distinct şi nu mă anunţă, persoana care trăieşte din Ego începe un scandal că nu a fost anunţată. De aceea persoana care trăieşte din Ego trebuie să fie mereu atentă pentru că oricând se poate întâmpla ceva rău. Dacă există, există, dacă nu există, nu există. 

2.      Pace.  A trăi din Conştiinţă nu înseamnă a fi indiferent, rece sau nu-ţi păsa, ci e ca şi cum ai intra mai adânc într-o apă tulbure unde în adânc este linişte şi pace şi să înţeleg cu compasiune situaţia şi pe celălalt. Nu mă supăr, nu plâng, nu ţip, nu fac scandal spunând că „nu îţi pasă de persoana mea”. Nu e că nu mă afectează fiindcă sunt impermeabil afectiv, ci că nu mă atinge fiindcă eu sunt înăuntrul meu liniştit, în adâncul mării valurile nu te mai afectează. Unii din cei care trăiesc din Ego nu reacţionează nici ei în afară, dar ţipă înăuntrul lor. Pentru că ceilalţi vor ca noi să reacţionăm şi nu suportă liniştea noastră. Persoana care răspunde şi nu reacţionează are o atitudine naturală de iertare, de înțelegere a situației și a celuilalt care se exprimă printr-un surâs binevoitor, iar serenitatea ei dizolva starea negativă a celuilalt. 

3.      Prezenţă. Nu vrei să ieşi din situaţie, nu vrei să fii absent, ci eşti prezent. Încerci să dialoghezi, să vorbeşti când e momentul şi să clarifici lucrurile. Persoana care trăieşte din Ego are comisurile gurii puţin lăsate, are mereu dureri de gât pentru că e mereu tensionat şi defensiv. Persoana care trăieşte din Ego vede inamici potenţiali peste tot şi se întreabă „de ce mi-a făcut asta?”, „de ce a spus asta?” pentru că Ego vrea să controleze. Persoana care trăieşte din Conştiinţă are o atitudine naturală de pace, zâmbeşte mult mai uşor şi ştie să asculte, decât să aştepte să vorbească pentru a spune lucruri. Îl lasă pe celălalt să spună tot ce are de spus pentru a se descărca. În final, nu durează mult pentru că tu nu reacţionezi.

Al treilea colţ de triunghi, acţiunea este A CREA viaţa mea. Orice situaţie se întâmplă, eu o accept şi dau cel mai bun răspuns al meu, aşa îmi creez viaţa. Nu viaţa aşa cum vreau eu să fie, ci aşa cum ar trebui să fie. Dar ştiu că în orice situaţie răspunsul depinde de mine şi eu îmi pot crea o viaţă mai plină.  Nu este o persoană reactivă, ci o persoană creativă. E o persoană care îşi îmbogăţeşte viaţa. Acest lucru depinde de mine şi de răspunsul pe care îl dau.  Voi crea o viaţă mai bună, mai plină. Capacitatea naturală de a ierta, de a avea pace şi de a fi prezent şi deschis dialogului, nu mă seacă de mine, de energie. Stările de iertare, de pace şi de prezenţă dizolvă situaţiile adverse. Nu mă identific cu problema şi astfel nu pierd energie. Pot să mă uit în ochii oamenilor, am francheţe, naturaleţe, deschidere, nu mă eschivez. Mintea nu domină şi nu controlează. Mintea e în serviciul inimii. Singurul lucru important e să cresc, să fac viaţa mai bună şi să îi ajut pe ceilaţi să facă la fel

Persoana care trăieşte din Ego ajunge să aibă probleme fizice, psihice şi nu este deschisă să se gândească la iubire ca un combustibil şi la ceva superior şi transcedental pentru că se simte stăpân pe viaţa lui. Persoana care trăieşte din Conştiinţă  ştie că nu e stăpân pe nimic, ci e doar un administrator.

Copiii vor copia atitundinea părinţilor. De aceea un tată egoist va avea copii egoişti.

Există un autor care spune „Marile Ego-uri sunt mari scuturi care protejează mult spaţiu gol.” O persoană care trăieşte din Ego e foarte atentă la ce se întâmplă în exterior, la ce fac şi ce spun ceilalti şi devine dependentă de asta şi petrece foarte puţin timp pentru munca în interiorul ei. Îşi caută propriul beneficiu pentru a câştiga mai mult, pentru a avea mai mult şi în final rămâne blocată în trecut. Iar copiii vor copia atitudinea părinţilor. De aceea un părinte egoist va avea copii egoişti.

Când trăieşti din Conştiinţă, ajungi în mod natural la o viziune transcedentală asupra vieţii pentru că realizezi că iubirea este motivul vieţii.

Când o persoană trăieşte din Conştiinţă îl interesează mereu să răspundă cât mai bine. Caută întotdeauna binele pentru ea şi pentru ceilalţi. Este o persoană CREATIVĂ, în timp ce ceilalţi sunt reactivi.

Pe măsură ce anii trec, o persoană reactivă devine bătrână, este singură, egoistă şi are o atitundine ostilă sau defensivă. Pe când o persoană creativă, pe măsură ce anii trec, devine înţeleaptă, îşi îmbogăţeşte viaţa.

Are o conştiinţă nouă, distinctă. O persoană care trăieşte din Conştiinţă are trei atitudini centrale în viaţa ei:

1.      RECUNOŞTINŢA, chiar şi în timpul evenimentelor dificile, nu le îndură şi e recunoscătoare după, ci ÎN TIMPUL în care traversează adversitatea:Îţi mulţumesc Doamne pentru că chiar dacă nu înţeleg şi nu văd clar de ce se întîmplă asta, ştiu că totul este pentru creşterea mea şi te rog să îmi dai forţă să o trec cu bine şi să învăţ ceea ce am de învăţat. Îţi mulţumesc anticipat pentru ceea ce ştiu că va aduce această situaţie în mine.”

Pentru unii poate părea prea mult, dar când gândim astfel, nu mai suferim aşa mult.

Cum ar fi dacă ne trezim dimineaţa şi spunem: „Mulţumesc pentru viaţa pe care mi-o dai azi. Îţi mulţumesc anticipat pentru tot ceea ce se va întâmpla azi pentru că ştiu că tot ce se va întâmpla este o invitaţie pentru a da cel mai bun răspuns din mine. Te rog să mă ajuţi să mă bucur de lucrurile bune şi pentru cele adverse, dă-mi forţă să le trec cu bine şi să învăţ ceea ce am de învăţat. Orice s-ar întâmpla azi, eu îţi mulţumesc.”

Recunoştinţa este terapeutică. Imaginaţi-vă că instaurăm în noi şi în noua umanitate recunoştinţa anticipată, înainte de a se întâmpla lucrurile. Atunci cu siguranţă acceptarea realităţii va fi mai uşoară şi ca urmare şi răspunsul nostru va fi mai facil. Gratitudinea este parfumul iubirii. Persoana care este recunoscătoare îşi parfumează viaţa. Are un zâmbet relaxat.

2.       BUCURIA. Când reacţionăm, dăm putere celuilalt pentru a mă altera pe mine. Când persoana e din Conştiinţă, spune: "Orice s-ar întâmpla, eu mă voi bucura de viaţă! Eu nu îţi voi da puterea mea, eu îmi voi apăra bucuria de viaţă pentru că pentru mine este prioritară. Nimeni nu îmi va lua posibilitatea asta!" E imperios să îţi aperi bucuria de a trăi pentru că copiii noştri se alimentează din zâmbetul şi râsul nostru. Nimeni nu îmi va lua bucuria de A TRĂI.

3.      GENEROZITATEA. Orice s-ar întâmpla în exterior, orice va face celălalt, persoana va încerca să rezolve situaţia, să medieze, că colaboreze, să ajute astfel încât situaţia să se schimbe, dar nu pentru a face lucrurile aşa cum vrea ea. Dar nu cu supărare şi cu încărcătură emoţională. Când totul este foarte tensionat, nu e momentul să acţioneze, dar persoana ştie să aştepte cu o libertate interioară cel mai bun moment ca să clarifice situaţia din care face şi ea parte, de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar fără să acuze. Cum putem repara ceea ce s-a întâmplat? Orice persoană care trăieşte din Conştiinţă este o persoană generoasă pentru că orice vrea pentru ea, vrea şi pentru ceilalţi.

O persoană cu măreţia spiritului este o persoană recunoscătoare, care caută şi susţine mereu bucuria şi este generoasă, vrea ceva mai bun pentru ea şi pentru toţi. Spunem acestor persoane „Păzitorii Luminii”/„Gardieros de la Luz”. Nu se luptă cu alţii, sunt cei care încearcă prin orice mijloace să pună Conştiinţa pilot şi Ego-ul copilot, e cea care combate duşmanii interiori, se luptă cu frica, se luptă cu Ego ul care vrea mereu să fie dominant.

Creştinii poartă crucea şi ca semn că trebuie să crucificăm Ego-ul nostru pentru a resuscita Conştiinţa. Crucea spune că nu Ego-ul îmi conduce viaţa, ci  Conştiinţa mea.

„Circumstanţele nu fac o persoană, ci o revelează.”

Când se întâmplă ceva, ceea ce se întâmplă revelează Ego-ul sau Conştiinţa ta, revelează cine este pilotul în viaţa ta. O persoană egoistă va încerca să se salveze pe ea, cealaltă se va gândi la plural, cum să ne salvăm toţi, cum să ieşim toţi din această situaţie.

Ce trebuie să facem e să credem că se poate.

„Destinul este scris în cărţi. Dar noi suntem cei care le jucăm.”