”Importanța conștientizării influenței legăturilor transgeneraționale asupra noastră se întemeiază pe constatarea că traumatismele și ”sarcinile neterminate” cărora nu li s-a dat un sens sau un sfârșit prin închiderea lor, chiar și simbolică, reapar adesea pe durata mai multor generații sub formă de proastă dispoziție, de maladie, de morți tragice sau premature, de riscuri asumate care sfârșesc tragic sau de accidente. Șocuri, suferințe, dureri, drame, traume nerezolvate, doliuri nefăcute, morți violente, maladii, secrete personale sau de familie, tot ce rămâne neterminat, câteodată se secole, nerezolvat de generațiile precedente, poate să se transmită și să marcheze generațiile următoare în moduri diverse, variate, profunde și uneori tragice.”

Cel mai ușor mod de a vă prezenta această carte e să scriu cuprinsul, adică titlurile capitolelor mari, deși ele au foarte multe subtitluri care conțin capitole foarte scurte. 

0.    Introducere. Faptele sunt încăpățânate
1.    Un lucru e de la sine înțeles, dar e mai bine să vorbim despre el: comunicarea verbală conștientă și exprimarea directă sau indirectă a sentimentelor
2.    Să le fim credincioși strămoșilor noștri, dar mai ales nouă înșine: ”loialitățile familiale” invizibile și inconștiente
3.    Să nu repetăm greșelile, suferințele și păcatele strămoșilor noștri; dar să știm că faptele se repetă la perioade marcante, deseori semnificative: sindromul de aniversare
4.    Despre importanța faptului de a termina ceea ce a fost început: efectul Zeigarnik
5.    Ceea ce nu se exprimă în cuvinte lasă urme și se exprimă prin suferințe: limbajul trupului și, de asemenea, a face cunoscut fără vorbe.
6.    Schimbare și rezistență la schimbare
7.    La cine, la ce ținem într-adevăr? Adevăratele legături.
8.    Cum se întocmește o genosociogramă
9.    Viața începe în momentul conceperii, depinde de mediul familial, de clasa socială și de eticheta pusă de către celălalt
10.    Memorie familială, uitări și reconstituire
11.    Când se lucrează de unul singur
12.    Spațiul lipsit de primejdie și baza de siguranță
13.    Fără un loc sub soare
14.    Când nu avem acces la memoria familiei
15.    Pedagogie albă, pedagogie neagră moștenită, părinți toxici
Concluzie: A-și asuma familia în ansamblul ei și a-și alege propria viață
Anexe 

Capitolul 9 are cele mai multe subcapitole, 15, iar capitolul 2 ale cele mai puține, adică 4. 

Termenul de ”psihogenealogie” a fost creat de Anne Ancelin Schutzenberger în anii 1980. ”Termenul se aplică unei genealogii reîncadrate în contextul ccercetărilor din psihologie: psihoistorie, lucru contextual, constatări clinice ale psihanalizei, munca de cercetare asupra comunicării nonverbale, precum limbajul trupului, lapsusuri verbale, puneri în act, acte ratate, ”fugi corporale” de experiența noastră de viață prin exprimarea involuntară a corpului (respirație, emoție resimțită, căldură sau dimpotrivă, răceală glacială).”

Deși mi-aș dori ca tot mai multe persoane să se familiarizeze cu conceptul de psihogenealogie fiindcă eu consider că avantajele sunt neprețuite, atât pentru ei, cât și pentru generațiile următoare, cartea cred că se adresează mai mult specialiștilor aducând în discuție multe concepte specifice cum ar fi: 
autonomia financiară reală, co-inconștientul de familie și de grup (propus de Moreno), sindromul de aniversare (Hildegard), repetiții, potriviri de simptome, loialitate familială invizibilă, amprente și clivaje istorice, doliuri nefăcute, efectul Zeigarnik de întrerupere (după numele rusoaicei Bluma Zeigarnik, eleva lui Kurt Lewin), dubla legătură, neuronii – oglindă, amprenta memoriei corporale arhaice, disonanța cognitivă, rezistența la schimbare, genosociograma, arborele genealogic, atomul social, asociația de idei, parentificare, ierarhia socială, copilul de reparație, susținere (”holding” propus de Winnicott), spațiul sigur (”safe space” propus de japonezul Kotani), baza de siguranță (Ashley Montagu), ”ursul prost lins”, ”hardiness” (propus de Kobasa), familii în oglindă (în cazul adopțiilor), comunicările paradoxale, triunghiul dramatic al lui Karpman, etc. 

Vă dezvălui o singură informație din conținut, și nu este vorba de explicarea unui termen, ci  de exemplificarea lui: un detaliu despre viața lui Vincent Van Gogh pe care eu nu l-am citit nicăieri în altă parte. El a fost ”copilul de substituție” al unui frate mort căruia îi purta și numele. Iar faptul de a fi fost născut întâmplător în aceeași zi cu acesta l-a descoperit din întâmplare trecând prin cimitir, unde și-a văzut propriul ”său” mormânt – un șoc enorm – până când a înțeles că nu era vorba despre el din cauza anului diferit din data de naștere (cu un an în urmă). Nu scrie și câți avea Van Gogh când a făcut această descoperire șocantă, însă istorisirea continuă cu ”Van Gogh nu și-a găsit niciodată locul sub soare, nu a vândut niciun singur tablou cât a trăit, a fost depresiv toată viața lui și a sfârșit prin a se sinucide.” ( cu un pistol, la 37 de ani). Deși s-au speculat numeroase diagnostice psihiatrice în ceea ce îl privește, într-adevăr, e foarte probabil ca acest secret de familie și modul în care a fost descoperit să fi avut o mare contribuție la apariția bolii sale psihice.  

Sper așadar ca această carte să vă deschidă curiorizatea față de psihogenealogie, iar dacă sunteți deja psihologi să vă ajute să vă lărgiți abordarea psihoterapeutică și în această direcție, în beneficiul clienților voștri. 

O găsiți la editura Trei, Libris.ro, Emag, Cărturești, etc. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia