Recenzie

110. Despre cartea ” Trezește uriașul din tine!” / ”Descoperă forța din tine”, volumul I, Anthony Robbins

”Acum este momentul să vă proiectați următorii 10 ani din viață.”

Cartea ”Descoperă forța din tine”, acum tradusă ”Trezește uriașul din tine” e cartea care mi-a schimbat viața în 2002. Într-adevăr, urmam  atunci și primul program NLP Practitioner organizat în România (în Iași) care are în structura procesului de coaching o întrebare referitoare la starea prezentă care m-a motivat să fac schimbările pe care le-am făcut (în decurs de un an): mi-am dat demisia din cele trei servicii ale mele (psiholog la un cabinet de psihiatrie, la un cabinet de testări auto și la o fundație a prințului Charles), am renunțat la relația pe care o aveam de 9 ani, am vândut apartamentul renovat complet după gusturile mele, am doar luat mașina și am plecat din orașul părinților și bunicilor mei, lăsându-le chiar și câinele pe care îl iubeam enorm de mult. Aveam 26 de ani. Întrebarea era:  ”Și dacă ai păstra totul la fel încă 5 ani, cum ți-ar fi?” Mie nu mi-ar fi fost bine, deși părea că am tot ce puteam să visez – și de fapt chiar aveam. În afară de fericire. Și nu, nu am regretat nicio secundă, deși știam că va urma să iau totul de la zero. 

Tot acest proces a fost dublat și confirmat de cartea pe care o citeam atunci – aceasta despre care vreau să vă vorbesc azi. 
Are două volume, iar primul volum are 13 capitole. Recenzia de față este doar a primului volum. Voi reveni cu al doilea. 

Dar recenzia e mult spus pentru că nu am ce să comentez eu ceea ce a scris Tony Robbins, iar ce influență a avut el asupra mea v-am povestit deja ... așa că o să transcriu doar citate:

1.    Visuri despre destin
Cum putem crea o schimbare de durată?
Pasul 1: Ridicați stacheta
Pasul 2: Schimbați-vă convingerile limitative
Pasul 3: Schimbați-vă strategia

2.    Deciziile: drumul spre putere
Nu contează de unde pornești, ci unde hotărăști să ajungi cu orice preț. 
Pasul 1: Hotărăște-te ce vrei. 
Pasul 2: Treci la fapte. 
Pasul 3: Observă ce merge și ce nu. 
Pasul 4: Schimbă abordarea până obții ceea ce vrei. 


Există un Sistem-Matrice de Evaluare prin care ne hotărâm . El controlează modalitatea în care evaluați totul în viață și este determinat de subconștient. Majoritatea oamenilor nu-și stabilesc niciodată conștient un asemenea sistem. El are 5 componente:
1.    convingerile fundamentale și regulile inconștiente
2.    valorile în viață,
3.    punctele de reper
4.    întrebările curente pe care vi le puneți
5.    stările emoționale pe care le trăiți în fiecare moment. 
Modificând unul dintre aceste 5 elemente, puteți produce imediat o schimbare vizibilă importantă în existența dvs. Vestea bună este că putem stăpâni acest sistem prin decizii conștiente în absolut orice moment din viața noastră. 


3.    Forța care ne modelează viața
Există o forță care ne dirijează din umbră întregul comportament. Această forță este suferința și plăcerea. Tot ceea ce facem fie din nevoia de a evita suferința, fie din dorința de a simți plăcerea. 
Ceea ce impulsionează comportamentul nostru este de fapt o reacție instinctivă la suferință și la plăcerea, și nu un calcul rațional. Toți suntem mai dispuși să facem mult mai mult pentru a evita suferința decât pentru a obține plăcerea. 
De fapt, nu suferința ne impulsionează, ci teama că există ceva care ne-ar putea face să suferim. Și nu de plăcerea reală ne impulsionează, ci convingerea noastră – sentimentul de certitudine – că într-un fel sau altul, pe parcurs, vom ajunge la plăcere. Noi nu suntem îndemnați de realitate, ci de felul cum percepem realitatea. 


4.    Sistemul de convingeri: puterea de a crea și puterea de a distruge
La ce ne folosesc convingerile? Este sunt forța călăuzitoare care ne spune ce se va finaliza prin suferință și ce prin plăcere. De câte ori se întâmplă ceva în viața voastră, creierul își pune două întrebări: 1. Oare asta va însemna suferință sau plăcere? 2. Ce ar trebui să fac pentru a evita  suferința și/sau pentru a obține plăcerea? Răspunsurile la aceste două întrebări se bazează pe convingerile noastre, iar convingerile noastre sunt determinate de generalizări în privința a ceea ce am învățat că ar putea conduce la suferință și plăcere. Aceste generalizări călăuzesc toate măsurile pe care le luăm și totodată direcția și calitatea vieții noastre. 

Majoritatea convingerilor noastre sunt generalizări venite din trecut și bazate pe interpretările pe care le-am dat experiențelor dureroase sau plăcute. Problema are 3 aspecte: 
1. Majoritatea nu hotărâm în mod conștient ce avem de gând să credem. 
2. Adesea convingerile noastre se bazează pe interpretări greșite ale experiențelor trecute. 
3. De îndată ce ne însușim o convingere uităm că este o simplă interpretare, începem să ne tratăm convingerile ca fiind adevăruri de necontestat. De fapt, rareori punem la îndoială convingerile mai vechi. 
Dacă vreți să obțineți schimbările importante pe termen lung la nivel comportamental, trebuie să vă modificați convingerile care vă țin pe loc. 


5.    Schimbarea se poate petrece într-o clipă?
Știința pentru a obține orice schimbare se numește Condiționarea Neuro-Asociativă. CNA. Este un sistem care se creează pas cu pas și prin care ne putem condiționa sistemul nervos să asocieze ideea de plăcere acelor lucruri spre care dorim să ne îndreptăm permanent și cea de suferință lucrurilor ce trebuie evitate pentru a reuși în viață fără efort și voință constante. Atunci când preluăm controlul asupra neuro-asocierilor, preluăm controlul asupra vieții noastre.

6.    Cum îți poți schimba viața. Știința Condiționării Neuro-Asociative
Dacă vrem să ne schimbăm comportamentul, există o singură cale eficientă: trebuie să-i asociem vechiului comportament senzații insuportabile și imediate de suferință precum și unele de o mare plăcere imediată noului obicei. 

7.    Cum poți obține ceea ce dorești cu adevărat
Comportamentul nu este rezultatul capacității dvs. ci al stării în care vă aflați în acest moment. 
Emoția este creată de mișcare. Tot ceea ce simțim este rezultatul felului în care ne folosim corpul. Cheia succesului este crearea unor stereotipuri de mișcare care pot genera încredere, forță, maleabilitate, o senzație de putere personală și distracție. Stagnarea provine dintr-o lipsă de mișcare. Îmbătrânirea nu este o chestie de vârstă, e lipsă de mișcare. 
Vă puteți schimba imediat starea fiziologică prin modificarea respirației.


8.    Întrebările sunt răspunsuri
Am început să înțeleg că gândirea în sine nu e altceva decât un proces în care te întrebi și răspunzi la întrebări. 
În general cam tot ce facem toată ziua este să ne punem întrebări și să ne răspundem. Deci dacă vrem să ne schimbăm calitatea vieții, trebuie să ne schimbăm și întrebările obișnuite. În orice moment întrebările pe care ni le punem ne pot modifica percepția față de cine suntem, de ce suntem în stare și ce suntem dispuși să facem pentru a ne îndeplini visurile. 
Diferența dintre oameni este tocmai diferența dintre întrebările pe care și le pun permanent. 


Tot aici găsim întrebările de dimineață și întrebările de seară pe care eu mi le-am printat și le-am lipit ... în baie 😊

9.    Vocabularul succesului absolut
Majoritatea convingerilor sunt create de cuvinte – și pot fi în egală măsură schimbate de cuvinte. 
Cuvintele pe care le alegeți de obicei afectează felul în care comunicați cu dvs înșivă și prin urmare, ceea ce trăiți dvs. personal. 
Aici aflăm despre importanța copleșitoare a Vocabularului Transformațional. 
Dacă vrem să ne schimbăm viața și să ne modelăm destinul trebuie să selectăm conștient cuvintele pe care le folosim și să ne străduim permanent să ne extindem nivelul de opțiuni. 


10.    Scapă de blocaje, dărâmă zidurile, dă drumul funiei și dansează în drum spre succes: limbajul metaforelor vieții
Una dintre principalele căi prin care învățăm este cea a metaforelor. Învățarea este un proces prin care stabilim noi asocieri de idei creând noi înțelesuri, iar metaforele sunt ideale pentru acest scop. Dar dacă nu suntem atenți atunci când preluăm o metaforă, instantaneu preluăm și multe dintre convingerile limitative care o însoțesc. Așa că trebuie să preluăm controlul asupra metaforelor noastre și nu doar să evităm metaforele problemă, ci să preluăm și metafore pozitive.

11.    Cele 10 emoții ale puterii
Emoțiile acre vi s-au părut cândva negative sunt de fapt o chemare la fapte. Haideți să le zicem Semnale de Acțiune. Care este mesajul acestor Semnale de Acțiune? Ele vă spun că ceea ce faceți în prezent nu funcționează, că motivul pentru care suferiți este fie felul în care percepeți lucrurile, fie procedeele pe care le utilizați, mai precis felul în care vă comunicați nevoile și dorințele sau măsurile pe care le luați. Ceea ce faceți nu vă oferă rezultatul dorit, deci trebuie să vă modificați maniera de abordare.

12.    Obsesia magnifică – crearea unui viitor irezistibil
Mulți oameni știu o viață ce ar trebui să facă, dar nu fac niciodată. Motivul este să le lipsește imboldul pe care nu-l poate furniza decât un viitor irezistibil. 
Nu ești leneș! Doar ai visuri care nu te motivează. 
Singura limită la ceea ce puteți obține în viață este cea a imaginației dvs. și a gradului de implicare până la care sunteți dispus să ajungeți pentru a transforma totul în realitate. Stabilirea scopurilor reprezintă primul pas în transformarea invizibilului în vizibil – baza tuturor reușitelor în viață. 


13.     Provocarea în 10 pași
Pentru ca viața noastră să poată ajunge la un alt nivel superior trebuie să înțelegem că același stereotip de gândire care ne-a adus unde ne aflăm acum NU ne va duce și unde am vrea să ajungem. 

După ce am citit cartea, am subliniat ce mi-a plăcut, am transcris tot ce am subliniat (25 de pagini) și am reprodus aici esențialul din rezumat - sper ca puteți avea o imagine clară a ceea ce veți găsi în carte. Eu nu am cuvinte pentru cât de mult vi-o recomand. 

Cartea a apărut prima dată în două volume în 2002 la editura Curtea Veche sub numele ”Descoperă forța din tine”. Așa am citit-o eu și așa o am, așa i-am făcut și recenziile, dar nu se mai găsește pe piață în acest format. 
Recenzia volumului II o găsiți aici: recenzie nr. 111.

Ulterior a fost re-editată în 2017 la editura ACT și Politon sub numele ”Trezește uriașul din tine”, titlul original în engleză fiind ”Awaken the Giant Within” (1991). 
Aceasta e cea care se găsește acum la editura ACT și PolitonLibris.ro, CărtureștiDiverta și în format audio pe Emag

Despre o altă carte scrisă de Tony Robbins, prima carte de NLP apărută în România, Putere nemărginită am scris recenzia nr. 109. 

 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

 

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 28  120826  26.04.2021
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 115  8555  05.06.2021
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 87  136699  06.06.2021
116. Despre cartea ”Răzbunarea iertării”, Eric-Emanuel Schmitt
05.06.2021 14:42 | Mihaela Zaharia
115. Despre cartea “A Therapist’s Guide to EMDR”, Laurel Parnell
23.05.2021 11:57 | Mihaela Zaharia
114. Despre cartea ”Magia ordinii la locul de muncă”, Marie Kondo și Scott Sonenshein
12.05.2021 15:50 | Mihaela Zaharia
113. Despre cartea ”Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”, Dan Buettner
09.05.2021 16:31 | Mihaela Zaharia
112. Despre cartea ”Efectul compus”, Darren Hardy
24.04.2021 13:28 | Mihaela Zaharia
111. Despre cartea ”Trezește uriașul din tine” / ”Descoperă forța din tine” – volumul II, Antony Robbins
23.04.2021 18:05 | Mihaela Zaharia
110. Despre cartea ” Trezește uriașul din tine!” / ”Descoperă forța din tine”, volumul I, Anthony Robbins
22.03.2021 17:15 | Mihaela Zaharia
109. Despre cartea ”Puterea nemărginită”, Anthony Robbins
21.03.2021 21:59 | Mihaela Zaharia
108. Despre cartea ”Magia ordinii”, Marie Kondo
20.03.2021 23:11 | Mihaela Zaharia
106. Despre cartea ”Regula 10X, singura diferență între succes și eșec”, Grant Cardone
17.03.2021 18:32 | Mihaela Zaharia
105. Despre cartea ”Metoda IKIGAI – Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață”, Hector Garcia (Kirai) și Francesc Miralles
14.03.2021 09:27 | Mihaela Zaharia
104. Despre cartea ”Oameni anxioși”, Fredrik Backman
07.03.2021 17:00 | Mihaela Zaharia
103. Despre cartea ”Fii obsedat sau fii mediocru”, Grant Cardone
01.03.2021 15:58 | Mihaela Zaharia
102. Despre cartea ”De ce eu, de ce așa, de ce acum?”, Robin Norwood
16.02.2021 16:18 | Mihaela Zaharia
101. Despre cartea ”Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una ...”, Raphaelle Giordano
14.02.2021 15:39 | Mihaela Zaharia
100. Despre cartea ”Inițierea”, Elisabeth Haich
11.02.2021 20:17 | Mihaela Zaharia
99. Despre cartea ”Nevoile lui, nevoile ei, secretele unei relații de cuplu durabile”, Willard F. Harley, Jr.
06.02.2021 11:23 | Mihaela Zaharia
98. Despre cărțile ”Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” și ”Vindecarea celor 5 răni”, Lise Bourbeau
01.02.2021 21:50 | Mihaela Zaharia
97. Despre cartea ”Anxietatea”, Scott Stossel
29.01.2021 21:00 | Mihaela Zaharia
93. Despre cartea ”Cei șase stâlpi ai încrederii în sine”, Nathaniel Branden
29.01.2021 20:57 | Mihaela Zaharia
96. Despre cartea ”Învățare”, Tara Westover
26.01.2021 13:48 | Mihaela Zaharia
95. Despre cartea ”Socrii toxici”, Susan Forward, Donna Frazier
22.01.2021 15:29 | Mihaela Zaharia
94. Despre cartea ”Conceptul continuum. În căutarea fericirii pierdute”, Jean Liedloff 
22.01.2021 14:57 | Mihaela Zaharia
92. Despre cartea ”Psihogenealogia. Vindecarea rănilor familiale și regăsirea de sine”, Anne Ancelin Schutzenberger
15.01.2021 17:12 | Mihaela Zaharia
91. Despre cartea ”Copii ce vor să-și vindece părinții”, Bruno Clavier
11.01.2021 15:10 | Mihaela Zaharia
90. Despre cartea ”David și vioara lui”, Eleanor H. Porter
09.01.2021 19:36 | Mihaela Zaharia
89. Despre cartea ”Pollyanna și jocul bucuriei”, Eleanor H. Porter
08.01.2021 13:50 | Mihaela Zaharia
88. Despre cartea ”Cu ultima suflare”, Paul Kalanithi
06.01.2021 20:45 | Mihaela Zaharia
87. Despre cartea ”Trezirea tigrului. Vindecarea traumei”, dr. Peter A. Levine și Ann Frederick
05.01.2021 19:32 | Mihaela Zaharia
86. Despre cartea ”Harul feminin”, Basarab Nicolescu
04.01.2021 16:25 | Mihaela Zaharia