33. Despre cartea ”Drama copilului interior”, Alice Miller

”Un adult poate fi deplin conștient de sentimentele sale numai dacă a avut părinți sau îngrijitori cărora le-a păsat de el. Oamenilor abuzați sau neglijați în copilărie le lipsește această capacitate și, prin urmare, nu sunt cuprinși niciodată de emoții neașteptate. Ei vor admite doar acele sentimente care sunt acceptate și aprobate de cenzura interioară, care este urmașul părinților lor. Depresia și un sentiment de gol interior reprezintă prețul pe care trebuie să îl plătească pentru acest control.”

Vorbeam azi cu fiică-mea (care are 16 ani) despre părinți maturi emoționali. Eu nu cred că există așa ceva, adică nu în sensul static. Există părinți care se maturizează emoțional în fiecare zi. Așa cum fac și eu 😊 Dar e vorba de un proces (în engleză ar fi cu ”ing”) care nici el nu e liniar. Există zile când mă felicit pentru cum am reușit să abordez o situație cu unul sau altul din cei doi adolescenți pe care îi am, există zile în care recunosc că nu știu ce ar trebui să fac (ultima dilemă: să o las pe fiică-mea să fie vegetariană așa cum e de un an jumate sau să încerc să o conving să nu mai fie, așa cum mă bat bunicii la cap??) Uneori nu sunt convinsă cum ar fi cel mai înțelept să acționez. Uneori cred că fac bine pe moment, dar după o perioadă nu mai pare așa de benefic ce am făcut. Uneori fac ce pot și se dovedește că acel lucru a fost cel mai adecvat. În plus, mai există o lecție pe care am învățat-o de când erau bebeluși: ce e bine cu unul nu înseamnă că e benefic și cu celălalt. Nu puteam nici măcar să îi îmbrac la fel pentru că unul transpira de cald și celălalt tremura de frig: dacă fiică-mii îi puneam căciulă în cap curgea apa de pe ea, dacă lui fiu-miu nu-i puneam căciulă, a doua zi tușea. Acum, adolescenți fiind, e și mai și.

Alice Miller s-a născut într-o familie de evrei în Polonia în 1923. A reușit să supraviețuiască celui de-al doilea război mondial împreună cu mama și sora ei. În 1946 se mută în Elveția împreună cu soțul ei (cu care va avea doi copii) iar în 1953 își ia doctoratul în filozofie, psihologie și sociologie la Universitatea din Basel. Până în 1960 a studiat psihanaliza pe care a practicat-o până în 1980, după care s-a axat pe explorarea sistematică a copilăriei, criticând teoriile promovate de Sigmund Freud și Carl Jung pentru că ”blamează copilul și protejează părinții”. În 1985 părăsește Elveția și se mută în Franța unde moare în 2010.

Alice Miller consideră că rădăcina violenței în societate este faptul că părinții își bat copiii peste tot în lume, în special în primii ani de viață. Copilului îi este interzis să se apere împotriva violenței îndreptată asupra lui și astfel el trebuie să își reprime reacțiile naturale ca frica și furia, dar le vor elibera mai târziu ca adulți împotriva propriilor copii sau a altor oameni.

Cartea ”The Drama of the Gifted Child” a apărut în 1979 și este prima carte scrisă de Alice Miller.

Este o carte nu doar pentru terapeuți, ci și pentru clienții terapeuților, pentru foștii copii, pentru părinți și pentru viitori părinți.

Alice Miller consideră că ”există un număr foarte mare de oameni care intră în terapie cu credința (cu care au crescut) că au fost fericiți și protejați în copilărie.”

Eu cred că există mult mai mulți care nu întră în terapie tocmai fiindcă ei consideră că au avut o copilărie fericită, ceea ce nu s-ar adeveri dacă ar intra într-o terapie ...

Așadar, este o carte dureros de adevărată. În primul rând, ne determină să ne punem întrebări și să conștientizăm mai bine traumele trăite când eram copii:

”Toți acești oameni au dezvoltat arta de a nu trăi sentimente, deoarece un copil își poate trăi sentimentele numai atunci când există cineva care îl acceptă deplin, îl înțelege și îl sprijină. Dacă acea persoană lipsește, dacă acel copil, pentru a simți, trebuie să riște pierderea dragostei materne sau a celei care o înlocuiește pe mamă, atunci își va refula emoțiile. Nu le poate experimenta nici măcar în secret, doar pentru sine, nu va reuși să le experimenteze deloc. (Dacă acestea ar fi dus la pierderea dragostei mamei lor, lucrul acesta ar însemna moartea pentru un copil.)

Pentru a evita pierderea ”dragostei” părinților noștri, am fost obligați să le satisfacem nevoile inconștiente cu prețul dezvoltării noastre emoționale.

Nevoile copilului de respect, atenție, înțelegere, simpatie și răspuns au trebuit refulate, ceea ce a avut consecințe grave. Una dintre aceste consecințe este incapacitatea persoanei de a trăi conștient anumite sentimente proprii (cum ar fi gelozia, invidia, furia, singurătatea, neajutorarea sau neliniștea) fie în copilărie, fie mai târziu, în viața adultă.

Dar acestea vor rămâne, totuși, în corpul lui, în celulele acestuia, înmagazinate ca informație ce poate fi declanșată de un eveniment ulterior.

Pe parcursul vieții ulterioare, acești oameni vor fi obligați să se confrunte cu situații în care aceste sentimente rudimentare se pot trezi, dar fără ca legătura originară să devină vreodată clară. Legătura poate fi descifrată numai când emoțiile intense au fost trăite în terapie și puse cu succes în legătură cu situația lor originară.

Un adult poate fi deplin conștient de sentimentele sale numai dacă a avut părinți sau îngrijitori cărora le-a păsat de el. Oamenilor abuzați sau neglijați în copilărie le lipsește această capacitate și, prin urmare, nu sunt cuprinși niciodată de emoții neașteptate. Ei vor admite doar acele sentimente care sunt acceptate și aprobate de cenzura interioară, care este urmașul părinților lor. Depresia și un sentiment de gol interior reprezintă prețul pe care trebuie să îl plătească pentru acest control.”

Depresia este un alt subiect pe care Alice Miller îl abordează în carte:

”Oamenii care mi-au cerut consiliere din cauza depresiei s-au confruntat, de obicei, cu o mamă care era extrem de nesigură și care, în foarte multe cazuri, suferea ea însăși de depresie. Copilul, de cele mai multe ori singurul sau primul născut era văzut ca posesiunea mamei. Ceea ce mama nu reușise să descopere cândva în propria mamă putea găsi în copilul ei: pe cineva aflat la dispoziția ei, care putea fi folosit ca un ecou și putea fi controlat, care era complet centrat pe ea, care nu ar fi părăsit-o niciodată și îi oferea întreaga atenție și admirație.”

În concepția ei, depresia este strâns legată de grandomanie, dar în terapie aceasta nu se întâlnește izolat (decât atunci când este cuplată cu depresia) fiindcă această formă de tulburare nu exercită nici o presiune sub forma unei suferințe vizibile care să determine apelarea la psihoterapie.

Fără terapie, este imposibil ca persoana grandomană să rupă legătura tragică dintre admirație și dragoste. Caută necontenit admirația, din care nu primește niciodată sufficient, fiindcă admirația nu este același lucru cu dragostea.”

Alte subiecte abordate sunt umilirea copilului (impresionant exemplul cu înghețata), importanța doliului în terapie, rolul compasiunii, sentimentul de vinovăție, disprețul și manipularea inconștientă, substratul emotional al aderării la ideologii, confruntarea cu părinții noștri în dialogul nostru interior și ce se întâmplă atunci când îndrăznim să ne exprimăm adevăratul sine în timpul sau în urma unui process terapeutic.

Toate aceste subiecte sunt însoțite de exemple concrete din viața pacienților săi care îți creează stări emoționale intense ce nu te lasă să uiți principiile pe care le exemplifică. Și de care sper că vei ține cont atunci când vei interacționa cu copilul tău real sau cu copilul tău interior.

Cartea a apărut la editura Herald și se găsește pe site-ul editurii, Librarie.net, Libris, Emag, Cărturești, etc. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

 

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 26  120031  25.02.2012
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 40  74  04.08.2020
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 83  135532  13.05.2020

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Trimite un mesaj

Dacă simţi nevoia să impărtăşeşti ce ai pe suflet, îţi răspund cu drag la întrebari prin intermediul acestui formular (in 24 de ore):