43. Despre cartea ”Șantajul sentimental”, dr. Susan Forward

”Toți șantajiștii pe care i-am cunoscut se concentrează aproape în totalitate pe nevoile lor, pe dorințele lor; ei nu par a fi câtuși de puțin interesați de nevoile noastre sau de felul în care presiunea lor ne afectează. Ei sunt într-o ceață proprie care îi împiedică să vadă cât de mult îi înstrăinează pe ceilalți intimidarea lor. Cu cât șantajiștii sunt mai abuzivi, cu atât alterează mai mult realitatea. Șantajiștii pot trăi cu aproape orice dacă își pot face țintele să pară niște nătângi. Astfel ei pot evita orice introspecție ori indiciu că de fapt ceva din ei înșiși îndepărtează iubirea sau legătura de care au nevoie cu atâta disperare.”

După ce am citit și am scris recenzia cărții  Părinții toxici , am căutat pe net și alte cărți de Susan Forward. Am descoperit atunci că Socrii toxici pe care am citit-o mai demult (nu mai există în librării) e scrisă tot de ea, dar mai există o carte pe care n-o citisem: Șantajul sentimental. Acum există și la mine în bibliotecă 😊 
Are două părți: Înțelegerea tranzacțiilor de șantaj și Transformarea înțelegerii în acțiune.

Șantajul sentimental este o formă puternică de manipulare prin care oamenii apropiați nouă amenință, direct sau indirect, să ne pedepsească pentru că nu facem cum vor ei. 

Șantajiștii sunt niște manipulatori iscusiți. Ei acționează în asemenea manieră încât e imposibil să vezi cum te manipulează pentru că își învăluie acțiunile într-un strat gros de ceață, FOG, putând fi un acronim al instrumentelor cu care acționează: Fear (frică), Obligation (obligație) și Guit (vină). Șantajiștii pompează o cantitate copleșitoare de FOG în relațiile lor, asigurându-se că ne va fi frică să îi supărăm, ne vom simți obligați să-i lăsăm să își impună voința și teribil de vinovați dacă facem altfel. 

Cele 6 simptome ale șantajului sunt: solicitare, împotrivire, presiune, amenințări, supunere, repetare. 

Există 4 tipuri de șantajiști:
1. Răzbunătorii (activi, cei care amenință direct sau pasivi, cei care manipulează prin tăcere, fiind bosumflați și taciturni)

2. Autoflagelatorii, cei care spun ”Dacă tu nu ..., atunci eu o să mă îmbolnăvesc, o să intru în depresie, o să mă bagi în spital, nu o să mai mănânc, nu o să mai dorm, o să mă apuc de droguri, o să mă sinucid, etc.”

3. Martirii. Dacă sunt nefericiți, bolnavi, triști sau pur și simplu ghinioniști, pentru martiri există o singură rezolvare: trebuie să le dăm ce își doresc – chiar dacă nu ne-au spus exact ce. 

4. Ispititorii. Sunt cei mai subtili. Ei ne încurajează și ne promit iubire, bani sau avansarea în carieră, iar apoi spun foarte clar că, dacă nu ne comportăm așa cum vor ei, nu primim premiul. 

În capitolul ”Este nevoie de doi” aflăm care sunt butoanele noastre roșii care ne fac să permitem să fim șantajați: nevoia de aprobare, frica puternică de a supăra, nevoia de pace cu orice preț, tendința de asumare a unei responsabilități exagerate pentru viețile celorlalți, un nivel înalt de îndoială de sine, atunci când funcționează ca mecanisme de supraviețuire pe care le-am ales în copilărie pentru a ne simți în siguranță. ”Șantajiștii învață cât de departe pot merge observând cât de departe îi lăsăm noi să meargă.”

Din fericire, cartea nu se oprește aici, ci mai urmează 150 de pagini care ne oferă numeroase soluții, chiar pe două căi: cea comportamentală și cea emoțională. 

O tehnică foarte eficientă care mi-a plăcut mult este SOS: Stop. Observație. Strategie. Primul pas e să nu faci nimic, să îți lași timp de gândire. Al doilea e să observi, dacă e nevoie poți să faci exercițiul cu liftul de sticlă. Apoi urmezi pasul trei: te întrebi ce gândești, cum te simți și unde scapă sentimentele sentimentele de sub control? 

O altă abilitate foarte necesară care poate fi învățată din carte este comunicarea nondefensivă, dar și cum să transformi șantajistul în aliat, cum să faci un barter cu el sau cum să folosești umorul. 

Toate aceste soluții, precum și informațiile, principiile, tehnicile, exercițiile, etc. prezentate în carte sunt exemplificate în detaliu (la fel ca și în celelalte cărți) pe numeroase cazuri concrete de clienți din experiența de 25 de ani a autoarei ca psihoterapeut. Toate și-au dovedit succesul, dar succesul nu înseamnă întotdeauna păstrarea relației! Uneori nu există altă soluție în relația cu un șantajist decât să nu mai ai nici o relație cu el.
De data aceasta este vorba despre: 
-    Tom care vroia să meargă cu soția într-o vacanță de Crăciun dar mama lui l-a șantajat că că strică masa de Crăciun în familie, de a renunțat
-    Liz și soțul ei, Michael cu care are doi copii gemeni și care, după ce i-a crescut până au intrat la școală vrea să reînceapă serviciul, dar el nu e de acord și o amenință că îi ia copiii și o lasă pe drumuri. 
-    Kim și șeful ei
-    Sarah și Frank: el o supunea unor teste ca să se căsătorească cu ea sau nu 
-    Hellen și soțul ei, Jim, cel care tace dacă ea nu face ce vrea el
-    Bob, avocat și soția lui Stephanie pe care a înșelat-o și ea nu îl mai iartă 
-    Allen și soția lui, Jo care nu îl lasă să plece vreodată de acasă
-    Margaret, 45 ani și Cal, proaspătul ei soț cunoscut la biserică care la 8 luni de la căsătorie îi cere să facă sex în grup așa cum obișnuia el ca să îi dovedească că îl iubește. 
-    Josh care nu se poate căsători cu iubita lui Beth pentru că tatăl lui nu e de acord fiindcă ea e evreică, iar ei sunt catolici
-    Sherry, 28 de ani și seful ei căsătorit, Charles cu care are o relație fiindcă el tot îi spune că o să divorțeze 
-    Karen, 60 de ani, soră medicală și fiica ei Melanie și mama ei în vărstă care nu se înțelege cu nepoata
-    Patty, 43 de ani, funcționar guvernamental și soțul ei, Joe care cade la pat de fiecare dată când ea are o contradicție cu el
-    Zoe, 57 de ani, director financiar și colega ei de serviciu, Tess
-    Julie și iubitul ei, Alex care îi sugerează să îl trimită pe fiul ei la fostul soț ca ea să poată lucra mai mult fără să fie ”deranjată”. 
-    Jan, 50 de ani, femeie de afaceri într-o afacere cu bijuterii și sora ei Carol, preferata tatălui lor care i-a dat și lăsat foarte mulți bani, dar după ce i-a cheltuit pe toți apelează la Jan să o ”împrumute”.
-    Lyn și soțul ei Jeff care stabilesc ca ea să muncească și el să aibă grijă de fermă, dar el pleacă de acasă de câte ori ea nu e de acord să îi cumpere ce vrea
-    Maria, 37 de ani, administrator de spital și soțul ei Jay, cu care are doi copii dar de care află că are numeroase aventuri

Și datorită exemplelor foarte elocvente, cartea este foarte practică și se citește foarte ușor. O înțelegi repede, interiorizezi principiile, poți face imediat exercițiile sau le poți prelua exact așa cum sunt să le lucrezi cu clienții tăi dacă ești psihoterapeut. 

Dar cartea este utilă tuturor fiindcă șantajiștii trăiesc printre noi, uneori chiar foarte aproape. 

O găsiți la Cărturești, Libris, Diverta, Emag, etc. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

*Pentru detalii despre sesiunile de psihoterapie puteți folosi datele de contact de mai jos:

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 26  120031  25.02.2012
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 52  74  20.09.2020
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 83  135594  13.05.2020

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Trimite un mesaj

Dacă simţi nevoia să impărtăşeşti ce ai pe suflet, îţi răspund cu drag la întrebari prin intermediul acestui formular (in 24 de ore):