44. Despre cartea ”De ce fac asta? Mecanismele psihice de apărare și căile ascunse prin care ne schimbăm viața”, Joseph Burgo, editura Trei

”Cel care a scris prima dată despre conceptul de apărări psihice a fost Freud în anii 1890, cel mai notabil în opera sa timpurie, Studii despre isterie (1895). Potrivit lui, uneori, atunci când ne confruntăm cu o idee sau un sentiment care ni se pare prea dureros sau inacceptabil din punct de vedere moral, ne ferim de el, împingându-l în inconștient. Nu este o decizie intenționată; are loc în afara conștientizării, în moduri care sunt, de obicei automate. Ulterior, mulți alți psihoterapeuți au contribuit la extinderea termenului, printre care fiica lui, Anna Freud, Alfred Adler și Melanie Klein. O definiție simplă ne oferă psihanalistul britanic Donald Meltzer: ”mecanismele de apărare sunt în esență minciuni pe care ni le spunem nouă înșine pentru a ocoli durerea.”

Joseph Burgo este psiholog clinic și psihoterapeut de familie din SUA cu peste 30 de ani de experiență. De asemenea este scriitor, blogul lui, http://www.afterpsychotherapy.com/ având peste 25000 de vizitatori pe lună. Această carte a scris-o când avea 57 de ani (2012). Deși dă multe exemple din cazurile lui din cabinet, mi-a plăcut mult că o mare parte din carte este rezultatul muncii cu el însuși de-a lungul vieții. A început psihoterapia proprie în primul an de facultate:

”Am început un tratament care consta într-o ședință pe săptămână cu dr. Michael Ian Paul, tratament pe care l-am continuat timp de 13 ani, trecând de la o frecvență de două ședințe pe săptămână după cinci ani, apoi la trei ședințe, și, în cele din urmă la patru ședințe pe săptămână, după ce mi-am terminat studiile de masterat și am început formarea în psihoterapie. Nu trece nici măcar o zi în care să nu folosesc ceva ce am învățat de la el; chiar acum, la peste 25 de ani de la terminarea analizei mele, mă gândesc adesea la el și îi sunt recunoscător pentru ceea ce mi-a oferit. Atunci când oamenii pe care îi cunosc se plâng de costul terapiei și se minunează că am urmat terapia atât de mult timp, nu pot să le răspund decât: Ce preț pui pe viața ta?”

Cartea are trei părți: Înțelegerea mecanismelor noastre psihice de apărare, Identificarea apărărilor dumneavoastră psihice, Dezarmarea mecanismelor de apărare.

În capitolul doi se găsește o listă cu afirmații grupate pe categorii pe care o poți folosi să evaluezi care te descrie cel mai mult, identificând astfel mai ușor ce mecanisme de apărare folosești în mod frecvent. 

Partea a doua a cărții are câte un capitol pentru fiecare mecanism de apărare însoțit la final de 3-4 pagini de exerciții prin care acestea pot fi identificate și conștientizate: 

Capitolul 4: Refularea și negarea
Refularea a fost primul mecanism de apărare identificat de Freud. Se referă la respingerea și ținerea la distanță față de conștient a unei emoții sau impuls inacceptabil. Are ca motiv principal evitarea conflictului și stă la baza tuturor mecanismelor de apărare: tot ceea ce a intrat pe tărâmul inconștientului trebuie să fi fost cândva refulat din conștient. 

Freud a ajuns să înțeleagă refularea prin experiența sa clinică cu rezistența. La început, când credea că recuperarea amintirilor traumatizante putea fi tămăduitoare, a descoperit că pacienții săi nu doreau să recupereze acele amintiri și se opuneau eforturilor lui de a le aduce la lumină. A concluzionat că există o forță psihică ce împiedică amintirea traumatizantă să intre în conștiință. Rezistența pacienților săi indica refularea durerii. 

”Propriile mele întâlniri  zilnice cu rezistența pacienților îmi arată funcționarea refulării. Din când în când identific ceva clar pentru pacienții mei – o durere pe care nu o înfruntă, un nivel de rușine pe care nu pot suporta să îl simtă – iar atunci când încerc să îi ajut să îl privească, într-o manieră cât se poate de empatică și se sensibilă, ei insistă că NU se simt astfel; sau par să fie de acord cu mine, iar apoi schimbă subiectul. Uneori, îmi spun verde-n față că mă înșel (și, bineînțeles, uneori chiar mă înșel!) În cazurile mai grave, pacienții renunță la tratament, dacă mă apropii prea mult de materialul refulat.”

Capitolul 5: Deplasarea și formațiunea reacțională
Capitolul 6: Clivajul
Capitolul 7: Idealizarea
Capitolul 8: Proiecția
Capitolul 9: Controlul
Capitolul 10: ”Gândirea” (raționalizarea și intelectualizarea)
Raționalizarea se referă la a te păcăli singur, a te auto-amăgi, a confunda dorința cu realitatea, a găsi scuze.
Intelectualizarea reprezintă efortul major și continuu de a ne muta atenția de la locurile corporale în care ne observăm propriile sentimente și emoții (imprevizibile și incontrolabile) și de a fugi de ele în zona lipsită de emoții a intelectului. 
”Persoanele care se bazează mult pe intelectualizare sunt adesea acele persoane care au dorit să crească rapid, deoarece viața de familie timpurie i-a făcut să simtă că este nesigur să fii mic, dependent și aflat la mila emoțiilor. Copiii se pot refugia într-un fel de pseudo-maturitate, dezvoltându-și un sine intelectual rupt de realitatea experienței emoționale. Dacă părinții sunt perfecționiști și se așteaptă ca odraslele lor să le îndeplinească propriile așteptări idealizate, respectivii copii pot simți că nu au voie să fie mici, cu temerile normale și capriciile emoționale tipice perioadei de creștere. Dar în ciuda fluenței verbale extraordinare și a unei capacități impresionante de a manipula conceptele, ei simt că au crescut doar ”la exterior”, deoarece dedesubt se ascunde un copil vulnerabil.”

Capitolul 11: Mecanisme de apărare împotriva rușinii (narcisismul, învinovățirea și disprețul) 
În concepția lui Joseph Burgo rușinea are o definiție specială: 
”La naștere noi, oamenii, suntem extrem de vulnerabili și de dependenți de mamele noastre și de tații noștri pentru a ne ajuta să creștem. Dezvoltarea noastră depinde de modul în care reacționează aceștia la nevoile noastre fizice și emoționale și intrăm în această lume cu un set de așteptări înnăscute referitoare la cum ar trebui să fie aceste reacții. Winnicott numea această moștenire genetică ”modelul normalității”. Atunci când părinții noștri reacționează în mod adecvat, conform acelui model, e un sentiment de natural, corect și bine, care ne înoculează un sentiment de siguranță în lume și cu privire la propria noastră frumusețe intrinsecă. Această experiență formează centrul stimei noastre de sine. 
Dar, în situațiile în care reacțiile părinților deviază în mod dramatic de la acel model – de exemplu, atunci când comportamentul lor este abuziv sau traumatizant din punct de vedere emoțional – copilul simte că ceva este foarte greșit și nu se simte în siguranță în lume. La un nivel intuitiv profund, el știe că propria lui dezvoltare a luat o întorsătură greșită. În loc să insufle un sentiment de frumusețe intrinsecă, un mediu abuziv sau traumatic îi oferă copilului un sentiment de defect intern și urâțenie interioară. 

Eu numesc acest sentiment profund de defect intrinsec rușine fundamentală. În interior experiența rușinii fundamentale, de obicei inconștientă, se simte ca urâțenie interioară, convingerea că ceilalți, dacă ne-ar vedea cu adevărat, ar fugi de noi, revoltați sau dezgustați. Astfel cuvântul rușine reflectă unul din sensurile secundare ale acestui cuvânt, acela de așteptări înșelate. 

În cazul bebelușului aflat în dezvoltare, rușinea fundamentală apare atunci când așteparea inerentă pentru un mediu sănătos este dezamăgită de realitatea unor părinți al căror comportament este abuziv sau traumatizant. 

La fel ca în cazul rahitismului, în care nerezolvarea carenței de vitamina D va conduce la degradare osoasă permanentă, creierul copiilor ai căror părinți i-au dezamăgit ăn mod constant din punct de vedere emoțional vor reflecta acea vătămare pe viață, mai ales în ceea ce privește stima de sine și capacitatea de a se conecta cu alți oameni la nivel emoțional.”

Mai multe aflați aici:


În a treia parte a cărții, Dezarmarea mecanismelor de apărare am regăsit cu încântare abordarea pe care o practic și eu în procesul terapeutic. ”Terapeutul meu îmi spunea adesea că nu putem scăpa de nimic din psihicul nostru; putem doar să dezvoltăm alte aspecte ale propriei ființe astfel încât să compensăm respectivul lucru. Prin introspecție și muncă asiduă, puteți crea conexiuni neuronale care vor compensa, cel puțin parțial, daunele produse deja.”

Eu nu prea cred în schimbarea automată a convingerilor limitative cu opusul lor în mod permanent și durabil decât ca urmare a unor experiențe emoționale foarte intense. În terapie însă cred mai degrabă în găsirea unui context favorabil credințelor limitative astfel încât ele să nu se simtă amenințate și să saboteze inconștient înlocuirea lor cu altele și în același timp, crearea unor convingeri potențatoare pe care să le folosim în majoritatea ariilor din viața noastră astfel încât să fim flexibili, adaptabili să se ne valorificăm potențialul la maxim. Chiar azi în ultima sesiune de psihoterapie online am avut ocazia să lucrez cu convingerea ”Toți oamenii își urmăresc interesele personale și nu sunt sinceri.” În ce context o asemenea convingere (puțin cizelată în forma ”cei mai mulți oameni” în loc de ”toți”)  poate avea un rol adaptativ important și merită să aibă o pondere mai mare de credibilitate? De exemplu, într-un mediu comunist, așa cum a fost cel prin care am trecut, când era mai bine să te ascunzi și să te protejezi de vecini, prieteni și colegi dacă nu voiai să riști să fii reclamat. Acum care e gradul ei de utilitate? Ce alta convingere ar avea un grad de utilitate mai mare în contextul actual pentru tine? 

Cum poți mai departe să dezarmezi fiecare mecanism de apărare și cum ar putea arăta la modul realist viața ta psihică ulterior afli în ultimul capitol.

Cartea a apărut la editura TREI și o găsești pe site-ul editurii, dar și la Libris, Cărturești, Diverta, Eu sunt, etc. 

Cu drag,
psihoterapeut Mihaela Zaharia

*Pentru detalii despre sesiunile de psihoterapie puteți folosi datele de contact de mai jos:

 

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 26  120031  25.02.2012
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 52  74  20.09.2020
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 83  135594  13.05.2020

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Trimite un mesaj

Dacă simţi nevoia să impărtăşeşti ce ai pe suflet, îţi răspund cu drag la întrebari prin intermediul acestui formular (in 24 de ore):