18. Despre cartea "Codul vindecării", Alexander Loyd cu Ben Johnson

„Vindecarea profundă de care avem nevoie noi toţi nu este de natură fizică sau emoţională, ci spirituală şi presupune vindecarea unei rupturi în relaţia cu un Dumnezeu iubitor.”

Am aflat de această carte absolut întâmplător într-un context care nu avea iniţial nicio legătură cu psihologia, de la o persoană care participase într-o altă ţară la un workshop cu dr. Alexander Loyd. M-am bucurat să aflu că e tradusă şi în limba română şi după ce am început să o citesc nu m-am mai oprit, am citit-o într-o zi. 

Mi-a plăcut foarte mult, toate informaţiile mi s-au părut de bun simţ ... până am ajuns la capitolul final şi am aflat ce înseamnă de faptul Codul Vindecării. Ceea ce m-a bulversat. Pentru că e foarte simplu. Dar asta nu m-a oprit să aplic metoda pe mine, aşa cum fac de obicei. Cred că am practicat vreo două săptămâni şi apoi am uitat. Dar după vreo două luni am realizat că ... a funcţionat! Lucrasem pe un obiectiv care nu s-a îndeplinit niciodată până acum, aşadar credeam conştient că am foarte puţine şanse să se întâmple. S-a îndeplinit exact ceea ce am rostit eu, s-au îndeplinit toate acele cuvinte pe care am ales să le pun în formularea obiectivului meu. Aşadar, m-am convins încă o dată cât e de important să ne alegem cuvintele înţelept şi deliberat pentru că exact asta "recepţionează" Universul, indiferent ce ne imaginăm noi că vrem. Acela a fost momentul în care am considerat că totuşi această carte merită o recenzie şi am început să o citesc din nou. Încă nu am aplicat metoda pe alte subiecte (să am măcar 3 ca să fie credibilă) dar acum îndrăznesc totuşi să vorbesc despre ea şi vă las pe voi să hotărâţi dacă îi daţi o şansă sau nu. 

Autorul spune că metoda i-a fost dezvăluită în timpul unui zbor cu avionul în care a scris după dictare toate gândurile care îi veneau automat. Motivaţia principală care îi ocupase mintea în ultimii ani era depresia de care soţia lui, Tracy suferea de 12 ani (debutând la 6 luni după ce s-au căsătorit) pentru că nimic din ce încercaseră până atunci nu a funcţionat. Ajuns acasă, a aplicat metoda pe soţia lui şi după 3 săptămâni depresia a dispărut. Cartea este scrisă la 8 ani după acea întâmplare. 

După mine, metoda e ... ciudată. La fel de ciudată ca EFT (Emotional Freedom Technique), ca DSR (Dynamic Spin Release) sau EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) pe care le aplic în psihoterapie. Singura diferenţă e că ultimele trei sunt recunoscute de şcolile de psihoterapie şi pentru fiecare a fost nevoie să urmez un training cu câte un trainer străin ca să o învăţ. Şi aceasta e recunoscută totuşi de Bruce Lipton, regăsindu-se în lista lui de resurse de schimbare a credinţelor limitative: https://www.brucelipton.com/other-resources#belief-change

Multe pagini din carte sunt scrise de dr. Ben Johnson, medic oncolog specializat în medicină naturistă la o clinică din Atlanta, care a apărut şi în filmul Secretul. El spune că "obstacolul major în calea vindecării pacienţilor mei era aspectul emoţional-spiritual."

În carte se consideră că sursa îmbolnăvirii precum şi a celorlalte probleme din viaţa noastră este una şi aceeaşi: stresul. Bruce Lipton consideră că stresul este cauza bolilor şi stărilor de rău în proporţie de 95%, restul de 5% este genetic şi a fost cauzat probabil de stresul cuiva din arborele nostru genealogic. 

Stresul este dat de orice situaţie sau gând care ne face să fim frustraţi, furioşi sau anxioşi. 
Există o diferenţa între stresul de circumstanţă şi stresul fiziologic care provoacă boala şi stări de rău. 
Stresul fiziologic înseamnă un sistem nervos dezechilibrat. Partea cea mai mare a sistemului nervos este sistemul nervos autonom, denumit astfel pentru că guvernează lucruri care se petrec automat (aproape 99% din ceea ce se întâmplă în corpul nostru) care la rândul lui este format din sistemul nervos simpatic (sitemul luptă sau fugi) şi parasimpatic. Deşi menite să ne salveze viaţa, schimbările determinate de sistemul simpatic dacă se menţin activate timp îndelungat printr-un stres cronic ajung să dăuneze organelor. Când alarma se declanşează celulele noastre îşi încetează creşterea, întreţinerea normală şi vindecarea. 

Care este sursa stresului fiziologic? Este amintirea celulară. Este memoria stocată în toate celulele noastre. Memoria celulară este un bileţel pe care scrie ce au de făcut celulele, dar uneori indicaţiile sunt eronate şi le cer celulelor să intre în stare de stres când nu ar trebui, iar convingerile greşite sunt cele care declanşează reacţia organismului la stres.

Dr. John Sarno de la Facultatea de medicină a universităţii New York susţine că durerile cronice şi diferite alte boli sunt cauzate de supărarea şi furia reprimate în inconştient. Amintirile celulare sunt distrugătoare fie că ni le amintim conştient, fie că nu. De fapt, doar 10% din amintiri sunt conştiente. Amintirile sunt păstrate în celulele noastre sub formă de energie, iar amintirea propriu-zisă este o imagine

„Capacitatea de a afişa imagini în interior şi de a ordona aceste imagini este procesul numit gândire. Gândirea fără imagini nu este posibilă.” spune Antonio Damasio, medic generalist, doctor în ştiinţe şi şef al catedrei de neurologie de la Universitatea South Carolina. 

Şi Bruce Lipton spune că celula este ca un aparat de fotografiat. Ceea ce vezi în exterior sau crezi că vezi este determinat în mare măsură de modul în care eşti programat deja intern. 

"Toate datele, tot ceea ce ni se întâmplă este codificat sub forma amintirilor celulare. Unele dintre acestea conţin convingeri greşite, distructive care activează reacţia la stres a organismului chiar şi când nu e cazul, ceea ce duce la oprirea funcţionării sistemului imunitar şi provoacă toate problemele pe care le avem. În mod practic ele sunt depozitate în corp sub formă de imagini şi revin în amintire tot sub formă de imagini. Ideile sunt făcute din imagini. Iar materialul din care sunt făcute imaginile este o frecvenţă energetică. Imaginile sunt limbajul sufletului. 

Amintirile moştenite (codificate în ADN-ul celular), amintirile anterioare limbajului şi amintirile anterioare gândirii logice, precum şi amintirile traumatizante devin un sistem de convingeri stimul/ reacţie programat să ne protejeze – ca un program anti-virus. Şi totul devine o profeţie care se auto-împlineşte. Programarea de protecţie este un sistem de convingeri. Pentru că dacă evenimentul s-ar mai repeta s-ar putea ca omul să nu fie capabil să supravieţuiască.
Amintirile noastre traumatizante sunt protejate de mintea noastră pentru a nu fi vindecate deoarece inconştientul interpretează vindecarea acelor amintiri ca fiind un pericol din cauză că rostul amintirii este să protejeze omul să nu păţească iar ceva rău"

În carte este prezentat un experiment interesant care poate fi reprodus, menit să ne convingă că este imposibil să facem ceva contrar convingerilor, problema fiind de fapt că facem lucruri contrar convingerilor conştiente, dar în acord cu cele inconştiente

Cu mintea conştientă putem alege dacă vrem să ne gândim şi să ne amintim lucruri plăcute, fericite, sănătoase, dar cu inconştientul nu putem alege ce gândim pentru că inconştientul are propria sa voinţă, el lucrează prin asocieri şi vă poate reactiva una din acele amintiri neplăcute care vă fac să aveţi o stare de discomfort fără măcar să ştiţi de ce pentru că simţiti emoţia asociată acelei amintiri iniţiale. Iar reprimarea zi de zi a amintirilor distructive consumă o cantitate uriaşă de energie care nu mai poate fi alocată organismului, mai ales sistemului imunitar. 

Întrebarea care rămâne este Cum găsiţi acele amintiri celulare care se corelează cu problemele pe care le aveţi şi apoi, cum le vindecaţi?
Asta veţi afla mai departe în carte. 
Codul vindecării nu tratează probleme de sănătate, ci problemele sufleteşti, ceea ce reduce sau elimină stresul fiziologic. Este pus la dipoziţie şi un aşa-zis „detector de probleme sufleteşti” care se referă la 12 categorii de convingeri: imposibilitatea de a ierta, acţiuni vătămătoare, convingeri greşite, iubire contra egoism, bucurie contra tristeţe/depresie, linişte contra anxietate/frică, răbdare contra supărare, bunăvoinţă contra respingere, bunătate contra lipsa de bunătate, încredere contra control, umilinţă contra aroganţă, autocontrol contra lipsa controlului. 

Codul vindecării durează 6 minute şi se pot face oriunde, de preferat să fii singur. 
În plus ni se mai dă o metodă rapidă de a elimina stresul situaţional de zi cu zi bazată pe respiraţie. 
Mai multe detalii găsiţi pe site-ul https://www.dralexanderloyd.com/


Iar dacă vreţi să vă aventuraţi în citirea unei astfel de cărţi, o găsiţi la librăriile online. Pe emag e acum la reducere. 

Sper să vă ajute. 

Cu drag,

psihoterapeut Mihaela Zaharia

*Pentru detalii despre sesiunile de psihoterapie puteți folosi datele de contact de mai jos:

Articole pentru părinti
 Mihaela Zaharia
 26  120031  25.02.2012
Recenzii de carte
 Mihaela Zaharia
 26  74  01.07.2020
De zi cu zi
 Mihaela Zaharia
 83  135485  13.05.2020

Contactează-ne

Şedinţele de psihoterapie, coaching sau consiliere au loc la cabinetul din zona Grozaveşti sau on-line.

Sună acum

TELEFON

0725 999 777

Adresa

Str. Slt. Al. Borneanu nr. 2 et. 4 sector 6 Bucureşti
(langa staţia de metrou Grozăveşti)

Scrie email

EMAIL

parenting@mindmaster.ro

Social Media

Trimite un mesaj

Dacă simţi nevoia să impărtăşeşti ce ai pe suflet, îţi răspund cu drag la întrebari prin intermediul acestui formular (in 24 de ore):